În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 26 februarie, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare au fost reţinute cinci permise de conducere, pentru consum de alcool, nerespectarea regimului legal de viteză şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. De asemenea, au fost aplicate 300 de amenzi contravenţionale în valoare de 27.800 lei.
Potrivit unui raport realizat de Energy Policy Group pentru Federația Patronatelor Petrol și Gaze (FPPG), aproape 70% din sistemul de transport de gaze trebuie modernizat și circa 40% din infrastructura distribuției de gaze trebuie reînnoită. Banca Mondială estimează această investiție la suma de 30-35 miliarde de euro până în 2020. În acest sens, în atenția […]
Patru sate din județul Satu Mare au ajuns pe harta interactivă a „Localităților Fantomă din România”, alcătuită de o echipă de pasionați care au găsit și centralizat localitățile fictive din țara noastră. Este vorba despre satele: Cucu și Eteni, ambele din comuna Odoreu, Ganaș (comuna Acâș), respectiv Văgaș (comuna Tarna Mare). Echipa proiectului intitulat „Localități […]
Fosta șefă a Biroului Vamal Halmeu, Nicoleta Dobrescu, a fost condamnată miercuri, 25 februarie, de către Judecătoria Satu Mare la 4 ani și 8 luni de pușcărie, într-un dosar privind exportul fictiv de usturoi prin care bugetul UE a fost prejudiciat cu suma de 5.169.747 lei. În celebrul dosar „Usturoiul” au fost condamnați și vameșii […]
Un cetățean canadian riscă să ajungă după gratii după ce a fost prins beat la volan. Șoferul a fost oprit în trafic pe raza municipiului Carei, iar în urma efectuării etilotestului, aparatul indica o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Miercuri, 25 februarie, poliţiştii careieni l-au oprit în trafic pe Edmond S., […]
Șapte biblioteci comunale din județul Satu Mare nu au bibliotecari. Situația bibliotecilor din județul Satu Mare va fi dezbătută vineri, 27 februarie, în cadrul primei întâlniri profesionale din acest an cu bibliotecarii. Ședința va avea loc la sediul sediul Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare (Sala multimedia), cu începere de la ora 10.00. Potrivit evidențelor BJ, […]
Nici acest week-end nu va fi lipsit de competiții pentru judoka de la CSM Satu Mare. Astfel, Remus Lazea (66 kg) va participa la etapa de Cupă Mondială ce se desfășoară la acest sfârșit de săptămână la Varşovia (Polonia). De asemenea, duminică, 1 martie, la Oradea, Cristian Şereş (60 kg) de la Unio-CSM şi Eduard […]
Un bărbat de 34 de ani a fost prins de polițiști după ce în noaptea de miercuri, 25, spre azi, 26 februarie, a furat bani dintr-o pizzerie din Carei. Oamenii legii au ajuns la fața locului în jurul orei 00.30, după ce alarma pizzeriei a fost activată. Patrula alcătuită din poliţist şi jandarm au surprins […]
Inspectori din cadrul Serviciului de Protecţie Civilă şi echipajul pirotehnic aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someș” Satu Mare, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au organizat azi, 25 februarie, un punct de informare preventivă în holul Primăriei municipiului, reședință de județ. Acțiunea s-a desfășurat cu prilejul aniversării a 82 de […]
La mai bine de 130 de ani de la premiera jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, piesa care i-a adus lui Caragiale consacrarea în rândul publicului şi respectul în rândul criticilor, va avea premiera la Satu Mare, în regia lui Sorin Militaru. Premiera va avea loc, duminică 1 martie, ora 19.00, în Sala mare […]
În data de 7 martie, municipiul Satu Mare va găzdui Campionatul Național de Judo Echipe Seniori, competiție organizată pentru prima dată în orașul de pe Someș. Detalii despre pregătirile pentru competiție, dar și despre evenimentul în sine, au fost oferite în cadrul unei conferințe de presă organizate azi, 26 februarie, de către Vasile Fuşle senior […]
Un grup de elevi din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” însoțiți de profesoara Fodor Anna a vizitat miercuri, 25 februarie, Colegiul Tehnic „UNIO-Traian Vuia”. Membrii echipei își spun „Vânătorii de comori”, grupul constituindu-se în cadrul proiectului școlar „Porți secuiești-porți verzi”. Elevii au prezentat un program interesant, au descris niște panouri tematice realizate […]
O femeie din Vetiș, a provocat azi (25 februarie) după-amiază un accident de circulație pe Drumul Careiului, la ieșirea din oraș, după ce a urcat băută la volan. Pe deasupra, femeia i-a luat în mașină și pe cei doi copii ai săi. Accidentul a avut loc în jurul orei 13.30. Potrivit oamenilor legii, femeia nu […]