Avem cei mai buni sahisti din tara !

Avem cei mai buni sahisti din tara !

În acest sfârșit de săptămână a avut loc la Putna, județul Suceava, o puternică competiție regională de șah organizată de Clubul de Șah Gambit Huși în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah” cu participarea a 120 de copii șahiști din regiunea de nord a țării. Județul Satu Mare a fost reprezentat de […]

A urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului ! (Foto)

A urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului ! (Foto)

După doar două luni de la începerea proiectului „EduȘah – empowerment și incluziune prin șah”, folosirea acestui sport al minții ca instrument de dezvoltare personală aduce o primă victorie răsunătoare în echipa copiilor de la Asociația Stea, încurajându-i să-și conștientizeze potențialul și să aibă încredere în capacitățile lor de a obține reușite. Adriana Pașcu este […]

Peste 100 de șahiști s-au înscris la Cupa Orașului Tășnad

Peste 100 de șahiști s-au înscris la Cupa Orașului Tășnad

Județul Satu Mare se pregătește să găzduiască un nou eveniment șahistic de mare anvergură. Cupa Orașului Tășnad este un concurs internațional care în acest an ajunge la ediția cu numărul 8. Totul se va desfășura în perioada 9-12 septembrie 2021 în stațiunea balneară Tășnad, adică la Ștrandul Termal Tășnad. Organizatorii au pregătit patru turnee: • […]

Turneele de la Festivalul de Șah Satu Mare au avut 240 de participanți

Turneele de la Festivalul de Șah Satu Mare au avut 240 de participanți

A opta ediție a Festivalului Internațional de Șah Satu Mare a ajuns sâmbătă, 14 august, la final. În total, la cele șase turnee, desfășurate în perioada 7-14 august, la Casa Meșteșugarilor, s-au înscris 240 de șahiști din România, Ungaria și Republica Moldova. Din România au participat șahiști din Satu Mare (CS Voința, CSM, CS Unio, […]

În plină vacanță de vară, șahiștii de la CSM Satu Mare au muncit să cucerească medalii

În plină vacanță de vară, șahiștii de la CSM Satu Mare au muncit să cucerească medalii

Festivalul Internațional de Șah de la Arad a bifat o nouă ediție de succes la sfârșit de iulie și început de august. Ediția cu numărul 14 a reunit nume importante din sportul minții. Doar la Open-ul general s-au înscris șahiști din România, Grecia, Republica Moldova, Germania, Austria, Canada și Ungaria. Dar festivalul a cuprins mai […]

Șahiști din toate colțurile României vin la Festivalul de Șah Satu Mare

Șahiști din toate colțurile României vin la Festivalul de Șah Satu Mare

Municipiul Satu Mare este pregătit să găzduiască o nouă ediție a Festivalului Internațional de Șah – FISSM 2021. Este pentru a opta oară când Satu Mare devine, mai bine de o săptămână, capitala șahului românesc. Deschiderea oficială este programată duminică, 8 august, de la ora 16:00, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare. FISSM este unul […]

Trei titluri de vicecampion și o medalie de bronz, pentru un sahist din Satu Mare

Trei titluri de vicecampion și o medalie de bronz, pentru un sahist din Satu Mare

În perioada 4-12 mai, la București s-a desfășurat partea a doua a Campionatului Național de șah dedicat juniorilor U8, U10 și U12. Dincolo de concursurile clasice, juniorii și-au demonstrat abilitățile și la șah rapid, blitz și dezlegări. Clubul Sportiv Municipal Satu Mare a fost reprezentat cu succes de Kovacs Balazs. Tânărul sportiv sătmărean, care va […]

La 6 ani, Kovacs Balazs s-a calificat în finala celor mai buni șahiști U10 din România !

La 6 ani, Kovacs Balazs s-a calificat în finala celor mai buni șahiști U10 din România !

  Deși nu a împlinit încă 7 ani, șahistul Kovacs Balazs, de la CS Voința Satu Mare, continuă să surprindă plăcut în concursurile în care înfruntă sportivi mai mari decât el. Prin joc, sătmăreanul și-a câștigat locul în finala U10 din Concursul Național Online. Federația Română de Șah organizează în luna ianuarie 2021 Concursul Național […]

Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo” (Foto)

Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo” (Foto)

În perioada 8-11 octombrie, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare s-a desfășurat Memorialul “Iuliu Szabo”, ediția a 7-a, din cadrul Festivalului Internațional de Șah Satu Mare. În acest an au participat 50 de șahiști din Satu Mare, Baia Mare, Pecica, Târgoviște, Târgu Mureș, Craiova, Pașcani, Sighetu Marmației, Ploiești, București, Suceava, Moldova. Câștigătorul turneului principal de […]

A început turneul dedicat celui mai mare sahist din Satu Mare

A început turneul dedicat celui mai mare sahist din Satu Mare

Din 2014, în fiecare an se organizează un adevărat festival de șah dedicat celui mai mare șahist pe care l-a avut județul Satu Mare. Tradiția merge mai departe și în 2020, an greu încercat de pandemia de CORONAVIRUS. Turneul A – Memorial ”Iuliu Szabo” și-a mutat prima piesă astazi, 8 octombrie, în impunătoarea Casă a […]

Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020

Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020

Tradiția Festivalului Internațional de Șah Satu Mare continuă și în 2020, an greu încercat de pandemia de coronavirus. CS Voința Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, organizează a 7-a ediție a FISSM. La evenimentul din acest an se vor respecta toate măsurile impuse de autoritățile române, pentru acest […]