Avem cei mai buni sahisti din tara !

În acest sfârșit de săptămână a avut loc la Putna, județul Suceava, o puternică competiție regională de șah organizată de Clubul de Șah Gambit Huși în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah” cu participarea a 120 de copii șahiști din regiunea de nord a țării. Județul Satu Mare a fost reprezentat de o echipă compusă din 20 de copii care participă la antrenamente de șah în cadrul Asociației „Stea” sub îndrumarea antrenorului Mircea Sălăjan.

Dintre aceștia 12 s-au întors acasă cu premii.

Cupa incluziunii prin șah – ediția 2022” a avut ca scop principal să ofere participanților oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii provenind din diferite medii sociale, promovând solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate. 40 dintre participanți au fost copii proveniți din medii vulnerabile din județele Iași, Vaslui și Satu Mare care din octombrie 2021 încoace sunt implicați în programul de dezvoltare personală prin șah derulat în cadrul proiectului mai sus menționat.

În cadrul acestui eveniment, copiii au avut ocazia să concureze împreună cu alți copii șahiști veniți din localități aflate în zona Bucovinei. Jocul de șah a oferit și de această dată importante oportunități de a-și pune în valoare cunoștințele și abilitățile cognitive, exersând strategiile învățate la antrenamentele de șah, dar și abilitățile de comunicare și relaționare, în spiritul de fair-play specific acestui sport al minții.

Copiii de la Satu Mare au reșit să obțină 12 premii după cum urmează:

 

Locul I și premiu special, U14, băieți

Locul II și premiu special, U14, fete

Locul II și premiu special, U14, băieți

Locul II,  > 14, fete

Locul II,  > 14, băieți

Locul III și premiu special, U12, băieți

Locul III, > 14, fete

Locul IV, > 14 fete

Locul I, începători, băieți

Locul II, începători, fete

Locul III, începători, fete

Locul III, începători, băieți.

Totodată, în clasamentul general al turneului, 3 dintre sportivii sătmăreni s-au clasat printre primii 10 cei mai buni șahiști, un rezultat deosebit având în vedere faptul că la competiție au participat și sportivi de perfornanță cu ani buni de experiență.

O performanță deosebită este cea a Adrianei, 13 ani, din Satu Mare, care deși a început să joace șah abia din luna octombrie a anului trecut, a reușit să câștige locul II la categoria U14 și locul 5 în clasamentul general la fete.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.