Polițiștii au dat amenzi de aproape 17.000 lei

Polițiștii au dat amenzi de aproape 17.000 lei

În cursul zilei de luni, 16 ianuarie, polițiștii rutieri au aplicat 137 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.950 de lei. Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce trei permise de conducere și a fost ridicat un certificat de înmatriculare.

Polițiștii i-au confiscat mașina. Vezi motivul

Polițiștii i-au confiscat mașina. Vezi motivul

Un bărbat de 62 de ani din Certeze a rămas fără mașină, după ce polițiștii l-au prins transportând lemne de foc, fără a avea acte de proveniență a acestora. Incidentul a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie, pe raza localității Socond. Bărbatul transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 1,2 metri cubi de material lemnos de esență […]

Doi amici au ajuns în vizorul Poliției. Ce au făcut

Doi amici au ajuns în vizorul Poliției. Ce au făcut

Doi tineri, unul de 18, iar al doilea de 24 de ani sunt cercetați de polițiști. Cel de 18 ani este anchetat pentru că a urcat la volan deși nu are permis de conducere, iar celălalt pentru că i-a încredințat acestuia mașina. Incidentul a avut loc joi, 12 ianuarie. Polițiștii au oprit pentru control în […]

Doi electricieni în vizorul poliției. Ce au făcut

Doi electricieni în vizorul poliției. Ce au făcut

Doi bărbați, unul de 32 de ani din Bogdand și altul de 42 de ani din Satu Mare, sunt cercetați penal, pentru faptul că au instalat sisteme de alarmă împotriva efracției, la două firme, fără a deține licență în acest scop. În conformitate cu prevederile Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, […]

Elevii de la Liceul „Iuliu Maniu” din Carei învață cum să prevină violența sexuală

Elevii de la Liceul „Iuliu Maniu” din Carei învață cum să prevină violența sexuală

Campania de prevenire a violenţei sexuale „Iubeşte Inteligent!” a ajuns şi la Carei. Astfel, miercuri, 11 ianuarie, poliţiştii au organizat întâlniri cu elevii claselor a IX-a şi a X-a ai Liceului „Iuliu Maniu”. Cu această ocazie elevii au avut prilejul să afle informaţii despre subiecte adeseori trecute sub tăcere. Despre violenţa sexuală ca parte a […]

A rămas atât fără lemne cât și fără mașină

A rămas atât fără lemne cât și fără mașină

Polițiștii au oprit zilele trecute în trafic pe strada Amațului din Satu Mare, o autotutilitară care transporta lemne. La controlul efectuat, s-a constatat că cel de la volan, un tânăr de 19 ani din localitatea Săbișa (județul Maramureș), nu deținea documentele prevăzute de lege pentru marfa transportată. Astfel, tânărul a fost sancționat cu amendă de […]

Căruțe confiscate de polițiști. Vezi motivul

Căruțe confiscate de polițiști. Vezi motivul

Polițiștii au confiscat vineri, 6 ianuarie, două căruțe, un fierăstrău mecanic și 1,5 metri cubi material lemnos, în cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza localității Sanislău, în vederea identificării hoților de lemne. Tot cu această ocazie, oamenii legii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 lei.

Șoferii indisciplinați, amendați de polițiști

Șoferii indisciplinați, amendați de polițiști

Pe parcursul zilei de joi, 5 ianuarie, polițiștii rutieri au continuat să desfășoare acţiuni pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere. Astfel, pentru nefolosirea centurii de siguranță sau a altor dispozitive de retenție omologate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale iar pentru autovehicule identificate în trafic cu defecțiuni tehnice sau cu anvelope neconforme, au […]

Măsuri suplimentare pentru sărbătorile religioase din acest week-end

Măsuri suplimentare pentru sărbătorile religioase din acest week-end

În zilele de 6 și 7 ianuarie, polițiștii vor acţiona, pentru desfăşurarea, în linişte, a manifestărilor religioase prilejuite de Boboteaza, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Crăciunului ortodocşilor pe rit vechi. Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere […]

Adolescent, cercetat de polițiști. Ce a făcut

Adolescent, cercetat de polițiști. Ce a făcut

Poliţiştii au prins un adolescent de 16 ani din Satu Mare, care a comis mai multe furturi din locuinţe, la scurt timp de la comiterea faptelor. Prejudiciul a fost recuperat. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că în cursul după-amiezii miercuri, 4 ianuarie, tânărul a profitat de faptul că proprietarul unui imobil de pe strada […]

Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 16000 de lei

Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 16000 de lei

Pe parcursul zilei de miercuri, 4 ianuarie, polițiștii rutieri au desfășurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind folosirea centurii de siguranță și/sau altor dispozitive de retenție omologate, de către conducătorii auto și pasagerii din autovehicule și pentru verificarea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă pe timpul sezonului rece și a celor care […]

Trei șoferi încep anul cu permisele reținute

Trei șoferi încep anul cu permisele reținute

În cursul zilei de marți, 3 ianuarie, polițiștii au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12825 de lei. Ca măsură complementară, au fost reţinute trei permise de conducere, pentru abateri ca nerespectarea regimului de trecere la calea ferată și depășirea limitei de viteză. Totodată, a fost ridicat un certificat de înmatriculare pentru lipsa […]

Peste 50 de infracțiuni săvârșite de Anul Nou la Satu Mare

Peste 50 de infracțiuni săvârșite de Anul Nou la Satu Mare

La trecerea dintre ani, polițiștii sătmăreni au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice. Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 300 de poliţişti au acţionat zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de […]

Prins mort de beat la volan

Prins mort de beat la volan

Polițiștii din Livada, au oprit pentru control, joi, 29 decembrie, la ora 22.45, un autoturism care circula pe strada Victoriei. La volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani din comuna Lazuri, pentru care s-a stabilit că înainte de a se urca la volan, consumase băuturi alcoolice. Aparatul etilotest a indicat pentru acesta […]