Praznicul Adormirii Maicii Domnului este o sărbătoare mult iubită şi cinstită de creştinii ortodocşi din toată ţara noastră. De un secol, credincioşii din Ardeal dar nu numai, cu două, trei zile înainte urcă Dealul Viei de la Rohia, pentru a se închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşa cum spune și cântarea: Am venit […]
Stareţul Mănăstirii Ortodoxe Ucraineene ”Sf. Ioan Botezătorul” din Ruscov (judetul Maramures). Ignație, dispărut în urmă cu două luni, a reapărut spectaculos. Mai mult credincioșii credeau că acesta este grav bolnav. La un moment dat, pe rețelele de socializare au apărut poze și filmulețe cu starețul îmbrăcat în mire, potrivit vasiledale.ro. In noua sa ipostaza, starețul a surprins pe toată lumea. […]
Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din eparhie atât de credincioși, cât și de mari personalități laice și bisericești. De curând a fost finalizat site-ul lăcaşului. „Iubiți credincioși și prieteni ai Mănăstirii Rohia, Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să finalizăm site-ul mănăstirii noastre. Accesând adresa URL www.manastirearohia.ro veți putea vizita […]
O mașină a luat foc în parcarea din fața Mănăstirii Prislop, lăcașul de cult unde se află mormântul lui Arsenie Boca. Pompierii au intervenit de urgență, întrucât exista pericolul ca incendiul să se extindă la celelalte mașini din parcare. Autoturismul afectat aparține unei familii care a venit în pelerinaj la Mănăstirea Prislop. „Au intervenit pompierii din […]
Episcopia Ortodoxa a Maramuresului și Satmarului reacționează în cazul tinerei de 22 de ani din Ucraina care sustine ca ar fi fost agresata sexual de staretul Manastirii Petrova (Maramures). Despre acest caz Satmareanul a publicat un articol care poate fi citit accesand următorul link: https://www.satmareanul.net/2022/04/18/politia-la-manastire-ce-cauta-oamenii-legii/ Iată poziția Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului și Satmarului: „Referitor la […]
Polițistul din Alexandria, beat și drogat și care a furat mașina unui curier de mâncare este și diaconul unei mănăstiri. Colegii de la IPJ Teleorman i-au întocmit dosar penal. Caz incredibil în Teleorman, unde un polițist de 27 de ani din Alexandria, beat și drogat, a fost prins după ce a furat mașina unui curier […]
Corpul neinsufletit al parintelui spiritual al osenilor, Emanuil Rus, a ajuns la Mânăstirea din Bixad, lacasul sfant în care acesta a slujit mai bine de trei decenii. Va reamintim ca staretul Manastirii Bixad a murit în aceasta săptămâna, rapus de Covid. Mai multe detalii citiți aici: https://www.satmareanul.net/2021/10/28/veste-trista-staretul-manastirii-bixad-a-incetat-din-viata/ Sursa foto: Remus Tiplea
O descoperire macabră a fost făcută de muncitorii care efectuau lucrări în curtea Mănăstirii Frumoasa din Iași. Este vorba despre un picior de om care a fost găsit îngropat, într-o pungă de plastic legată cu sârmă. Oamenii legii au făcut fotografii și au ridicat piciorul, urmând să se facă anumite expertize pentru a se stabili […]
Tragedie la Institutul religios „Fiicele Maicii Domnului de pe Muntele Calvarului”, o mănăstire de maici din Genova, acolo unde o româncă de 31 de ani a căzut de la o fereastră și a murit. Victima era în dificultate și ceruse adăpost la mănăstire în urmă cu câteva zile. Călugărițele o cunoșteau deja, pentru că mai […]
Este ca un punct de lumina în întunericul serii, un loc binecuvântat de Dumnezeu, în Tara Codrului, în comuna Basesti din Maramures, la doi pași de judetul Satu Mare. Fotografiata de la înălțime, Manastirea Greco-Catolica din localitatea Basesti, confera un suflu de liniște privitorului. Imaginile sunt fabuloase, imprimandu-ne pe retina, Lumina Credintei. Fotografiile au fosdt […]
Un călugăr pustnic, pe numele Teigheni, este cel care „si-a imprumutat” numele satului Teghea, astăzi parte componenta al comunei satmarene Craidorolt. Povestea a început cu vreo șapte veacuri în urma, prin anii 1300, când în acest colt de țara si-a gasit salasul un calugar pustnic cu numele Teigheni. Vazand viața simpla pe care o duce […]
Zeci de mii de pelerini se află în ajun de Sfânta Maria la mănăstirile din judeţele Maramureş şi Satu Mare, a precizat marţi, 14 august administratorul Catedralei episcopale Sfânta Treime din municipiul Baia Mare a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Nifon Motogna. „Apreciem că în toate lăcaşele de cult din cele două judeţe – […]
Procurorii DNA Oradea au descins azi, 15 septembrie, la Episcopia Ortodoxă Oradea şi la Mănăstirea Izbuc, într-un dosar ce implică fapte de corupție. În această anchetă este vizat arhimadritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, dar şi episcopul Sofronie Drincec. Mihail Tărău este fratele Cameliei Dindelegan, cadrul didactic la Universitatea Oradea. În dosar este implicat și […]
Doi români au fost arestaţi după ce au furat moaştele Sfântului Haralambie, aflate la Mănăstirea Kalavrita din Grecia. După ce au pus mâna pe relicve, le-au aruncat într-o groapă. Abatele mănăstirii a observat dispariţia moaştelor şi a alertat poliţia. Poliţiştii greci au oprit autocarul cu românii, care veniseră în pelerinaj la mănăstire, şi au început […]
Duminică, 29 septembrie s-a sărbătorit Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Lunca Apei. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef. Sfânta liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Timotei Bel, exarhul mănăstirilor de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. La sărbătorirea […]