Cătălin Cherecheș a fost REȚINUT de DNA

Cătălin Cherecheș a fost REȚINUT de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2016, a inculpatului CHERECHEȘ CĂTĂLIN, primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Din ordonanța întocmită de […]

DNA verifică concesionarea ștrandului din Satu Mare

DNA verifică concesionarea ștrandului din Satu Mare

Procurorii anticorupție au solicitat săptămâna trecută miercuri, 13 aprilie, de la Primăria Satu Mare documentele privind concesionarea ștrandului către firma SC Beny Alex SRL Negrești-Oaș. De asemenea, procurorii vor să vadă și modul în care au fost îndeplinite de către părți, prevederile contractului de concesiune. „Săptămâna trecută miercuri (13 aprilie), deci a doua zi după […]

Laura Codruța Kovesi, reînvestită la conducerea DNA

Laura Codruța Kovesi, reînvestită la conducerea DNA

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de numire a Laurei Codruța Kovesi pentru un nou mandat la conducerea DNA. „Am semnat decretul de numire a doamnei Kovesi pentru un nou mandat de trei ani în fruntea DNA, decret care va fi publicat joi (7 aprilie) în Monitorul Oficial”, a precizat Iohannis. Secția pentru procurori […]

Kovesi, avizată în CSM pentru un nou mandat la DNA

Kovesi, avizată în CSM pentru un nou mandat la DNA

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat astăzi, 28 martie, în unanimitate numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru un nou mandat la şefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA). „În noul mandat îmi propun asigurarea stabilităţii în cadrul instituţiei, creşterea transparenţei, consolidarea statutului procurorului şi recuperarea prejudiciilor. În 2015 au fost cei mai mulţi inculpaţi trimişi în judecată […]

Valer Marian, Eugeniu Avram și Mirel Vlas, urmăriți penal de DNA

Valer Marian, Eugeniu Avram și Mirel Vlas, urmăriți penal de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale față de senatorul Valer Marian, prefectul Eugeniu Avram și administratorul firmei Tehnic Asist, Mirel Vlas cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj în formă agravată. Potrivit procurorilor, în cursul lunii aprilie 2010, Mirel Vlas i-a solicitat lui Mircea Govor să îl sprijine […]

Profesor din Satu Mare, vizat de procurorii DNA

Profesor din Satu Mare, vizat de procurorii DNA

Profesorii care le-au dat deținuților recomandări pentru elaborarea unor lucrări științifice sunt anchetați de procurorii DNA. Pe lista dată publicității săptămâna trecută de către Ministerul Justiției se află și prof. univ. dr. Marin Andreica de la Academia Comercială din Satu Mare. Acesta a girat una dintre lucrările lui Gheorghe Copos. Pentru mai multe informații cu […]

UPDATE: Mircea Govor, reținut de DNA Bucuresti. Propunerea de arestare a fost respinsă de ICCJ

UPDATE: Mircea Govor, reținut de DNA Bucuresti. Propunerea de arestare a fost respinsă de ICCJ

UPDATE ORA 21:00  – Magistrații Înaltei Curți au respins joi propunerea de arestare preventivă formulată de DNA în cazul lui Govor și au decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată atât de procurori cât și de vicepreședintele CJ. UPDATE ORA 15:00 – Liviu Dragnea a fost […]

Afacerea Mecena: Cum au ajuns banii destinați unui Centru Cultural din Satu Mare, în județul Bihor

Afacerea Mecena: Cum au ajuns banii destinați unui Centru Cultural din Satu Mare, în județul Bihor

Președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), filiala Bihor, Csomortanyi Istvan, a depus în data de 31 august 2015 un denunț la DNA în care cere anchetarea „Afacerii Mecena”, ai cărei protagoniști sunt mai mulți lideri UDMR din județul vecin. Inițial, în 2002, Guvernul ungar condus de Viktor Orban a aprobat construirea unui Centrul Cultural […]

Ponta la DNA: Procurorul a dispus o expertiză financiar-contabilă

Ponta la DNA: Procurorul a dispus o expertiză financiar-contabilă

Premierul Victor Ponta a anunțat luni, la ieșirea de la sediul DNA, că procurorul a dispus în dosarul său o expertiză financiar-contabilă, care va fi gata în august. „Procurorul a dispus — și e foarte bine — o expertiză financiar-contabilă și ne vedem când e gata, în august”, a declarat Victor Ponta, care a stat […]

Chestorul Tăut s-a pensionat

Chestorul Tăut s-a pensionat

Fostul adjunct al șeful IPJ Satu Mare, Liviu Tăut, și-a încheiat azi, 13 iulie, cariera de polițist. Acesta s-a pensionat după ce în urmă cu o lună a fost pus sub control judiciar de DNA Oradea. Tăut este acuzat că în schimbul unor foloase materiale ar fi protejat firmele omului de afaceri Tarr Attila Csongor. […]

ÎCCJ: Vasile Lucuț a câștigat procesul cu DNA

ÎCCJ: Vasile Lucuț a câștigat procesul cu DNA

După procese ce au durat mai bine de doi ani de zile, patronul SC Unicarm SA, Vasile Lucuț, a fost achitat în dosarul în care a fost cercetat pentru cumpărare de influență. Alături de Lucuț, în același dosar au fost trimiși în judecată și polițiștii din cadrul IPJ Satu Mare, Vlad Boșca, respectiv Felician Jurj, […]

9 iunie – prima înfățișare în dosarul lui Vasile Lucuț

9 iunie – prima înfățișare în dosarul lui Vasile Lucuț

Tribunalul Bihor a stabilit data primei ședințe în dosarul în care proprietarul SC Unicarm SRL Satu Mare, Vasile Lucuț, este acuzat de mai multe infracțiuni de dare de mită și spălare de bani. Prima înfățișare în acest dosar va avea loc în data de 9 iunie 2015. În același dosar a fost trimis în judecată […]

Fostul șef al Finanțelor și un inspector de la control, trimiși în judecată de DNA

Fostul șef al Finanțelor și un inspector de la control, trimiși în judecată de DNA

Procurorii DNA au dispus azi, 8 aprilie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, al fostului director executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, pentru luare de mită în formă continuată. În același dosar mai sunt trimiși în judecată și inspectorul principal de la Serviciul de Inspecție Persoane Juridice din […]

Trei judecători orădeni cercetați de DNA sub acuzația că l-au scăpat de pușcărie pe Vasile Lucuț

Trei judecători orădeni cercetați de DNA sub acuzația că l-au scăpat de pușcărie pe Vasile Lucuț

Bănuiți că în 2011 l-au ajutat pe patronul SC Unicarm SRL, Vasile Lucuț, să scape de pușcărie, judecătoarea Mihaela Pătrăuș (foto centru sus) de la Curtea de Apel Oradea (CAO) și foștii ei colegi Traian Munteanu (foto stânga) și Mircea Pușcaș (foto dreapta) s-au ales cu dosar penal. Dacă la vremea respectivă achetatorii nu au […]

Mircea Ardelean, Gheorghe Moiș și Soos Istvan, trimiși în judecată de DNA

Mircea Ardelean, Gheorghe Moiș și Soos Istvan, trimiși în judecată de DNA

Procurorii DNA au dispus azi, 10 februarie, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv al fostului director executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, acesta fiind acuzat de luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu, în formă continuată. În același dosar sunt cercetați și șeful Biroului […]