Campania „Zero la Mie”, continuă

Campania „Zero la Mie”, continuă

Campania dedicată prevenirii infracțiunilor produse pe fondul consumului de alcool și droguri „Zero la Mie” a început în luna iulie cu o serie de activități preventive adresate viitorilor șoferi, cursanți ai școlilor de șoferi din Satu Mare. În această perioadă, după numeroase evenimente realizate în spații publice și în licee la care și-au adus sprijinul […]

Campania „Aripi Frânte” la Liceul „George Emil Palade” din Satu Mare

Campania „Aripi Frânte” la Liceul „George Emil Palade” din Satu Mare

Joi, 28 septembrie, în cadrul campaniei naționale de prevenire a violenței în familie „Aripi Frânte”, polițiștii sătmăreni au organizat sesiuni de informare cu elevi ai Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade”. Întâlnirile cu cei 75 elevi din clasele a IX-a, coordonați de către profesor consilier educativ Nagy Ramona și profesor Moale Daniela, au […]

Polițiștii au susținut lecții la două școli de șoferi din Satu Mare

Polițiștii au susținut lecții la două școli de șoferi din Satu Mare

Primele activităţi programate în cadrul campaniei de prevenire a infracţiunilor comise pe fondul consumului de alcool sau droguri s-au desfăşurat în două şcoli de şoferi din municipiul Satu Mare – EXPEDIENT – coordonată de Constantin Constantin și GARANT 2006 – coordonată de Vălean Gabriel și Borbei Jsolt. Astfel, la două zile de la lansarea oficială […]

Campania „Cuibul de cărți”, la un nou început

Campania „Cuibul de cărți”, la un nou început

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei a relansat campania de promovare a lecturii în aer liber, intitulată „Cuibul de cărți”. Toți cei care doresc să se bucure de lectură în aer liber, pot face acest lucru în parcul dendrologic din Carei. Proiectul constă în amplasarea de căsuțe din lemn în mai multe locații […]

Campania „Iubește intelligent”, la final

Campania „Iubește intelligent”, la final

Campania de prevenire a violenţei sexuale „Iubeşte inteligent!” a ajuns la final. Evenimentul de închidere a campaniei a avut loc vineri, 24 martie, pe Pasajul „Corneliu Coposu”.  Pe parcursul a șase luni, Poliţia sătmăreană, alături de alte 14 instituţii partenere, a organizat şi susţinut o serie de activităţi în licee, şcoli postliceale sanitare şi instituţii […]

Campania „Aripi frânte” în Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Campania „Aripi frânte” în Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Luna februarie a acestui an se încheie, printre altele, în Colegiul Național „Mihai Eminescu”, și cu acțiuni desfășurate în cadrul Campaniei naționale de prevenire a violenței în familie „Aripi frânte”. În cadrul campaniei, realizată de către Poliția Română, în parteneriat cu Asociația „Necuvinte”, în Sala festivă „Dr. Vasile Lucaciu” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” […]

O nouă campanie inițiată de polițiști. Despre ce este vorba

O nouă campanie inițiată de polițiști. Despre ce este vorba

Campania „Aripi Frânte” este iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia „Necuvinte”. Până în luna decembrie a acestui an în toate judeţele din ţară poliţiştii vor organiza activităţi de prevenire a violenţei în familie în parteneriat cu instituţii publice, private şi ONG-uri. În judeţul nostru Poliţia a iniţiat primele demersuri în vederea încheierii […]

10.000 de români au Dăruit Lumină unor spitale și şcoli din 11 judeţe

10.000 de români au Dăruit Lumină unor spitale și şcoli din 11 judeţe

Aproximativ 10.000 de români au dăruit 100.000 kWh de electricitate sau gaze naturale în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei „Dăruiește Lumina”, derulată de E.ON România în perioada 19 – 27 decembrie 2016. Mai mult decât atât, întrucât cantitatea de energie disponibilă inițial a fost de 200.000 kWh, organizatorii campaniei au decis să dubleze […]

E.ON Energie România a pregătit un dar de Crăciun de 200.000 de kWh

E.ON Energie România a pregătit un dar de Crăciun de 200.000 de kWh

Întreaga cantitate de energie va fi donată unor spitale, școli, grădinițe, cămine și centre de bătrâni, care au nevoie de sprijin în perioada Sărbătorilor. Iniţiativa este realizată în cadrul campaniei „Dăruiește Lumina Crăciunului”, desfășurată în perioada 19-27 decembrie 2016, pe website-ul www.daruiestelumina.ro. E.ON România anunță lansarea unei noi ediţii a campaniei „Dăruiește Lumina Crăciunului”, prin […]

Elevii dornici de a afla cât mai multe informații despre Campania „Iubeşte inteligent !”

Elevii dornici de a afla cât mai multe informații despre Campania „Iubeşte inteligent !”

Campania „Iubeşte inteligent!”, lansată de IPJ Satu Mare în parteneriat cu 13 instituţii din sfera publică dar şi non-guvernamentală, a adus în faţa elevilor sătmăreni problema violenţei sexuale. Pornită a se desfăşura într-o primă etapă în zece licee din judeţ, campania a ajuns în cele aproape 3 luni de la lansare să depăşească această ţintă […]

Campania „Alege să fii corect !”, în Gara CFR Satu Mare

Campania „Alege să fii corect !”, în Gara CFR Satu Mare

La Satu Mare continuă campania de de promovare a corectitudinii și a legalității procesului electoral. Campania „Alege să fii correct!”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, a continuat astăzi, 29 noiembrie la Satu Mare, prin membrii Centrului de Comunicare Județean. Purtătorii de cuvânt ai instituțiilor județene subordonate MAI, au împărțit pliante informative și au discutat cu […]

S-a dat startul Campaniei „Școala Siguranței Tedi”

S-a dat startul Campaniei „Școala Siguranței Tedi”

După succesul pe care l-a avut prima ediţie a campaniei naţionale „Şcoala Siguranţei Tedi”, proiectul a fost reluat în acest an şcolar. Campania este adresată copiilor din clasele a I-a, invitaţia de a se înscrie fiind transmisă tuturor şcolilor din ţară. Scopul acestui proiect este acela de a aduce în atenţia copiilor o serie de […]

Polițiștii, dascăli pentru o zi

Polițiștii, dascăli pentru o zi

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Cabinetul de Planificare Falimială, a organizat azi, 11 noiembrie, cu elevii Colegiului Tehnic „UNIO-Traian Vuia” activităţi preventive având ca temă educaţia sexuală, respectiv prevenirea violenţei sexuale. La acțiune au participat 110 elevi din patru clase, coordonaţi de consilier Crina Teușan, prof. Claudia Moldovan şi prof. Adina […]

Oamenii legii luptă împotriva mallware-ului. Despre ce este vorba

Oamenii legii luptă împotriva mallware-ului. Despre ce este vorba

Poliția Română s-a alăturat campaniei de conștientizare a mallware-ului ce afectează dispozitivele mobile, derulată în această săptămână, la nivel paneuropean. Polițiștii vor transmite informații despre riscurile și vulnerabilitățile dispozitivelor mobile, precum și recomandări despre cum poți să-ți securizezi activitatea online. Dispozitivele mobile, ca smartphone-urile și tabletele, au devenit o obișnuință în viața de zi cu […]