Campania „Aripi frânte” în Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Luna februarie a acestui an se încheie, printre altele, în Colegiul Național „Mihai Eminescu”, și cu acțiuni desfășurate în cadrul Campaniei naționale de prevenire a violenței în familie „Aripi frânte”.

În cadrul campaniei, realizată de către Poliția Română, în parteneriat cu Asociația „Necuvinte”, în Sala festivă „Dr. Vasile Lucaciu” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-au desfășurat două întâlniri cu elevii și cu profesorii. Aceste întâlniri au fost coordonate de către inspectorul principal Felicia Hrihorișan, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

În cadrul discuțiilor au fost expuse formele violenței în familie, respectiv modalitățile de ieșire din situațiile de victimizare.

Azi, 28 februarie, cei 150 de elevi din clasele a IX-a D, a X-a E, a X-a F, a X-a G, a XI-a A și a XI-a B au primit broșuri și flyere informative.

La buna desfășurare a întâlnirilor au contribuit profesorii: Tuns Roxana (consilier psiholog), Silaghi Gigelia, Horșia Marius, Istrate Ramona, Pintea Laura, Pop Radu, alături de directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, prof. Rotaru Liviu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.