Satu Mare aproape dalb (fotoreportaj)

Povestea e una cu lacrimi. Însă izvorul de durere din ochii şi inima părinţilor poate fi secat într-o clipă. Depinde de noi, să redăm copilăria unui copil drăgălaş şi, să ştergem lacrimile ce spală necontenit, obrajii părinţilor. Cu două săptămâni în urmă, am publicat povestea unui copil de doar doi anişori şi jumătate, diagnosticat la Institutul […]

Trecerea în revistă a principalelor manifestări şi acţiuni organizate pe parcursul anului trecut, respectiv menţionarea celor care sunt prevăzute pentru acest an, a constituit tema conferinţei de presă organizate astăzi de Gheorghe Molnar, directorul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”. Pe de altă parte, directorul Molnar a făcut referire şi la perspectiva mutării Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu” […]

Am promis că vom reveni asupra istoriei Ardudului, pentru a arăta că locul nu e unul fără semnificaţie. Mai mult decât atât, lucrările de restaurare a cetăţii, ar merita mai multă atenţie din partea specialiştilor, deoarece istoria şi-a călăuzit paşii „cu multă bunăvoinţă” prin acele ţinuturi. Numele Cetăţii Ardudului a ajuns până departe în Moldova, […]

Statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare arătă că în anul şcolar 2009-2010, numărul elevilor din judeţul nostru care au abandonat şcoala, s-a redus faţă de cel consemnat în anul şcolar anterior- Chiar dacă diferenţa dintre numărul elevilor care au renunţat la studiile primare, gimnaziale, liceale şi ale şcolilor profesionale în anul şcolar 2009-2010 nu este […]

Semnalată din nou cu supărare de către reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor Satu Mare, în cadrul şedinţei de marţi a comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice, problema dării în folosinţă a cel puţin două bazine cu apă termală în ştrand, este cu dus şi întors. Anul trecut în luna octombrie, consilierii municipali au […]

Stomatologia infantilă este recunoscută ca o specialitate de importanţă în cadrul disciplinelor medicale. Tratamentul preventiv constă în igiena buco-dentară, igiena alimentaţiei, fluorizarea, sigilarea fisurilor şi fosetelor, tratamentul precoce al cariilor incipiente, metode de maximă eficienţă care dau rezultate foarte bune. Cu toate acestea, şi în ciuda faptului că în cabinetele stomatologice este asigurată gratuitatea pentru […]

Deoarece aici lupta acerbă împotriva morţii este o preocupare permanentă, Anestezia Terapia Intensivă (ATI) este departe una dintre cele mai grele secţii ale Spitalului Judeţean Satu Mare. Prevăzută cu un număr de nouă saloane, care au în total 31 de paturi – ocupate fără excepţie de pacienţii care reprezintă fiecare în parte un caz grav […]

Cocoţaţi detaşat în fruntea unui top ce situează gropile din carosabilul municipiului pe primul loc la capitolul ce vizează nemulţumirile cetăţenilor, drumarii din Satu Mare au fost invitaţi joi să asiste la o demonstraţie despre cum se realizează plombările, rapid şi eficient, inclusiv pe timp de ploaie. Mai întâi, la sediul Primăriei Satu Mare, partea […]

La nivelul Serviciului Public de Asistenţă Socială, identificarea şi evaluarea copiilor din Satu Mare cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate este efectuată de personalul compartimentului Protecţie Socială. Anul trecut, în urma rapoartelor de evaluare iniţială efectuate în şcolile şi grădiniţele din municipiul Satu Mare, au fost identificaţi peste 200 de copii lăsaţi în […]

Cu o creştere de cel puţin 300 de cazuri noi de cancer înregistrate anual în judeţul Satu Mare, secţia de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean nu dispune nici măcar de un aparat pentru radioterapie. În aceste condiţii, bolnavii de cancer care necesită tratament prin radioterapie sunt nevoiţi să se deplaseze periodic la Cluj Napoca, Baia […]

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat marţi, 15 februarie, un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Satu Mare. Primul concurs a avut loc anul trecut, în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie, iar campioana europeană la floretă Cristina Stahl, care a concurat pentru postul […]

Trăim într-o lume a paradoxurilor. Deşi subiectul locurilor ce colcăie de gunoaie nu mai este demult o noutate, totuşi aspectul estetic şi, nu în ultimul rând senzaţiile pestilenţiale emanate de anumite locuri, parcă nu ne dau pace. Terenul dintre benzinăria de lângă „Sarmex” şi Biserica de la cap pod Golescu, este un asemenea exemplu. Deşi […]

Repartizarea sumei aprobate la capitolul Învăţământ – Cheltuieli materiale în bugetul municipiului Satu Mare pe anul 2011, a fost stabilită în cadrul şedinţei comisia de finanţare a unităţilor din învăţământul preuniversitar de stat din cadrul Primăriei. Cu acest prilej, viceprimarul Kereskényi Gábor a prezentat bugetul anual alocat unităţilor de învăţământ la titlul cheltuieli materiale pe […]

Inundaţii, foamete, frig şi cutremure de pământ în Odoreul altor vremuri. Nu odată, Someşul „şi-a trimis apele” peste bordeiele sătenilor. Foametea a biciuit ca o nălucă satele peste care gerul iernii „şi-a jucat” deja năravul lăsând pământurile sterpe, fără roade. Apoi, pământul s-a cutremurat, zgâlţâit parcă de zeii vechiului Olimp aducând groaza în inimile sătenilor. […]