Prefectul Radu Roca a convocat astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare, urmare a confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcul domestic într-o exploatație gospodărească din localitatea Ghirișa. Planul de măsuri pentru controlul pestei porcine africane în cadrul acestei exploatații gospodărești, aprobat astăzi de către membrii CLCB, stabilește […]
Trecerea de la ora de vară la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2022, la ora 03:00. Mai exact, ora 03:00 va deveni ora 02:00. Așadar, ziua de 30 octombrie 2022 va avea, de fapt, 25 de ore, ceea ce înseamnă că vom dormi cu o oră mai […]
Guvernul de la București a stabilit, printr-o hotărâre de guvern (HG) publicată joi, 6 octombrie, în Monitorul Oficial, acordarea în avans a unor plăți în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal, din data de 16 octombrie. De această măsură de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri, întrucât acest an a fost unul […]
93 de morţi la 1 milion de locuitori. Este cifra înregistrată anul trecut pe şoselele din România. Dublu faţă de media Uniunii Europene. Cauzele principale sunt drumurile proaste, slaba pregătire a şoferilor şi consumul de alcool. Comisia Europeană a avertizat ţările UE încă de anul trecut să gândească programe care să reducă la jumătate […]
Potrivit graficului prezentat la începutul programului, voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani în perioada 17 octombrie – 21 octombrie. Tot în această perioadă se va face și actualizarea listelor cu potențiali noi beneficiari ai voucherelor de alimente, de către Ministerul Muncii și verificarea de către ANAF. Lista beneficiarilor de vouchere sociale pentru alimente […]
În această săptămâna au fost stinse doua focare de pestă porcină în localitățile Moftinu Mic și Odoreu. Mai evoluează la această dată, doua focare de pestă porcină, în doua exploatații non profesionale în localitățile Pișcolt și Irina precum și un caz de encefalopatie spongiformă transmisibilă – scrapie la ovine într-o exploatație non profesională din localitatea Corund. În anul 2022, […]
Miercuri, 6 octombrie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în județul Bistrița-Năsăud. Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către colegii noştri s-a constatat că pe numele acestuia a fost […]
Untold a vândut primele 11.000 de abonamente pentru 2023 în mai puțin de un minut. ”Peste 11.000 de fani UNTOLD se bucură că și-au asigurat intrarea la cea de-a 8-a ediție a unuia dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică din lume, care va avea loc între 3 și 6 august 2023, în Cluj-Napoca. În […]
Festivalul Internațional „Zilele Muzicale Sătmărene” continua joi, 13 octombrie, ora 19.00, sala Filarmonicii “Dinu Lipatti” din Satu Mare, cu un nou concert simfonic. Dirijorul serii va fi Radu Postavaru, iar solista va fi violonista Diana Jipa. In program veti putea audia: Jean Sibelius Concertul pentru vioară în re minor, op. 47 Jean Sibelius Suita simfonică „Pelléas […]
Pe lângă susținerea testului de verificare a cunoștințelor în ceea ce privește regulile de circulație, șoferii cu cel puțin un an vechime vor putea cere reducerea perioadei de suspendare a permisului auto dacă prezintă dovada achitării amenzii primite pentru abaterea rutieră comisă. Proiectul de lege care va fi votat de către senatori va modifica, de […]
Rabla Local demarează la jumătatea lunii octombrie. Programul se adresează şoferilor care doresc să caseze maşini mai vechi de 15 ani, dar nu neapărat să-şi achiziţioneze una nouă. Voucherul acordat are o valoare de 3.000 de lei. Fondul pentru Mediu suportă 80% din buget, iar autoritatea publică locală restul de 20 de procente. Prima ediţie […]
Lidl anunță că recheamă și retrage de la vânzare un sortiment de napolitane în care, după efectuarea mai multor analize de laborator, a fost detectată Salmonella Typhimurium. ANSVSA informează că napolitanele cu salmonella erau vândute în toate magazinele Lidl din România. „Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest […]
Apa sfințită are, în conștiința populară, puteri tămăduitoare și este folosită și azi pentru vindecarea și întremarea bolnavilor. Oricât de veche ar fi, agheasma nu se strică niciodată, după cum sustin preotii. Cercetătorii au analizat și ei în laborator apa sfântă și au ajuns la aceeași concluzie. Specialiștii susțin că apa intră în contact cu argintul […]
Maia Morgenstern, Marius Bodochi, dar și regizorul Victor Canache și producătoarea Luana Georgiță pleacă în Caravana Capra cu Trei Iezi, unde se vor întâlni cu publicul din țară la proiecții speciale, în avanpremieră, ale unuia dintre cele mai așteptate filme ale anului. Miercuri, 12 octombrie, Victor Canache şi Luana Georgiţă vor fi prezenţi la proiecţia […]
Viața ta de zi cu zi a devenit plictisitoare? Te-ai săturat să faci aceleași lucruri? Este timpul să întrerupi monotonia! Îți propunem câteva activități care s-ar putea transforma cu ușurință în hobby-uri. Important este să experimentezi. 1. Gătește ceva deosebit Gătitul poate fi destul de time-consuming în viața omului modern, motiv pentru care multe persoane […]