Când începe Rabla Local 2022. Şoferii pot primi 3.000 de lei de la stat

Rabla Local demarează la jumătatea lunii octombrie. Programul se adresează şoferilor care doresc să caseze maşini mai vechi de 15 ani, dar nu neapărat să-şi achiziţioneze una nouă. Voucherul acordat are o valoare de 3.000 de lei. Fondul pentru Mediu suportă 80% din buget, iar autoritatea publică locală restul de 20 de procente.

Prima ediţie a programului „Rabla local”, prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie, potrivit directorului de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan.

„Programul „Rabla local” îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program care se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu neapărat să şi achiziţioneze una nouă. Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foarte sănătoasă pentru mediu. Programul acesta vine în contextul în care România are obligaţia, prin PNRR, să caseze până în anul 2026 un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Acest program îl lansăm pentru prima dată anul acesta, cu un buget de 50 de milioane de lei. Vom avea o primă de casare de 3.000 de lei pentru cetăţenii care doresc să-şi caseze maşinile, iar 80% din buget va fi suportat de către minister, prin Fondul pentru Mediu, şi 20% de către autoritatea publică locală. Programul se va desfăşura prin autorităţile publice locale, aşa că cetăţenii doritori trebuie să meargă la primărie şi să depună acolo dosarele pentru înscrierea în program. Sperăm să casăm prin acest program, anul acesta, undeva în jur de peste 20.000 de autovehicule vechi. Cu siguranţă, dacă se va dovedi un succes, aşa cum se preconizează, sperăm să repetăm programul cu bugete mai mari în anii viitori”, a declarat Mihai Drăgan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.