Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale- Poliția Municipiului Satu Mare au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unei tinere de 27 de ani, din Satu Mare, față de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În cursul lunii august, tânăra ar fi pătruns intr-o farmacie din Satu Mare […]
Un accident a avut loc marti, 18 octombrie, pe Aleea Milcov din Satu Mare. Un copil de 6 ani a ajun la spital. Poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un minor, de 6 ani, care se afla în traversarea drumului prin loc […]
Mai multe scaune din noile autobuze ale Transurban au fost scrise cu carioci, de catre persoane necunoscute. Conducerea Transurban spune ca va depune plangere pentru distrugere. “Se pot cumpăra autobuze noi, se pot face linii noi, se poate îmbunătăți transportul în comun vizibil…dacă tot așa lăsăm în urma noastră semne vizibile că am călătorit cu […]
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2022 este de 8.659 lei pe lună, faţă de 7.233 lei în septembrie 2021, în creştere cu 19,7%. Potrivit raportului „Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României”, valoarea coşului […]
Acţiunea RECONSTITUIREA MEMORIEI, derulată în perioada 20-21 octombrie 2022, este un eveniment muzeal menit să asigure popularizarea în rândul tinerilor sătmărene a Zilei Armatei Romane. Expoziția și reconstituirile istorice organizate de Muzeul Judeţean Satu Mare în colaborare cu Asociaţia „TRANSYLVANIAN DIGGERS” şi cu sprijunul Batalionul 52 Geniu „Tisa” Satu Mare, au ca scop, pe lângă […]
În contextul apropierii sezonului rece, Registrul Auto Român prezintă modul de inscripționare a anvelopelor de iarnă conforme, asa cum prevede legislația de circulație în vigoare. Asigurăm conducătorii auto că, indiferent de denumirea lor comercială, anvelopele care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, […]
La data de 19 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, […]
Sute de percheziţii au loc astazi, 19 octombrie, în mai mutle oraşe din România, inclusiv în judeţul Satu Mare. Mascaţii au descins la adresele indicate. Oamenii legii deruleaza peste 300 de percheziții domiciliare. Sunt puse în executare peste 400 mandate de aducere. Sunt vizate grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane […]
Sute de sătmăreni au manifestat interes pentru evenimentul TEDx Satu Mare 2022, iar acest lucru s-a dovedit nu doar datorită faptului că evenimentul a fost SOLD OUT, ci și prin prisma interacțiunii extraordinare pe care l-a avut publicul cu scena. Nouă speakeri senzaționali și-au împărtășit ideile, gândurile și experiențele despre ce înseamnă să fii community […]
Academicianul Eugen Simion, critic și istoric literar, a murit marți, la vârsta de 89 de ani, la Spitalul Elias.Eugen Simion era critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în 2006.Născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca (judeţul Prahova), […]
Deşi în România, cei mai mulţi şoferi sunt amendaţi pentru exces de viteză, Codul Rutier prevede o serie de sancțiuni și pentru cei aflaţi la polul opus al spectrului de viteză. Există străzi cu limită minimă de viteză, iar dacă nu circuli peste acea valoare când drumul este liber, ești pasibil de amendă. Cel mai […]
Parlamentul European a votat marți, 18 octombrie, Rezoluția de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. ”S-au întregistrat 547 de voturi PENTRU, 49 împotriva, 43 de abtineri! Drum deschis României in Schengen!”, anunță europarlamentarul Rareș Bogdan. Prin acest vot, Parlamentul European cere Consiliului ca, până la finele acestui an, să dea undă verde, anunță […]
Elevii clasei a VIII a C de la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” Satu Mare, însoțiți de dirigintele lor, prof. Valeriu Ioan au fost azi oaspeții Instituției Prefectului județul Satu Mare. Prefectul Radu Roca le-a prezentat elevilor activitățile curente ale instituției și i-au condus prin sălile de ședințe, cabinetul prefectului și serviciile comunitare de permise, înmatriculări […]
O caruta a fost lovita de o masina luni, 17 octombrie, in localitatea Babasesti. Polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 59 de ani, din localitatea Medieșu Aurit, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune, din spate, cu un vehicul cu tracțiune animală, neechipat corespunzător, condus de către un bărbat, de […]
Luni, 17 octombri, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 43 de ani. Acesta conducea un automarfar înmatriculat în România și transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu, de […]