25 octombrie 1944. Reconstituirea memoriei

Acţiunea RECONSTITUIREA MEMORIEI, derulată în perioada 20-21 octombrie 2022, este un eveniment muzeal menit să asigure popularizarea în rândul tinerilor sătmărene a Zilei Armatei Romane.

Expoziția și reconstituirile istorice organizate de Muzeul Judeţean Satu Mare în colaborare cu Asociaţia „TRANSYLVANIAN DIGGERS” şi cu sprijunul Batalionul 52 Geniu „Tisa” Satu Mare, au ca scop, pe lângă marcarea eliberării Transilvaniei de sub ocupaţia străină, omagiul adus soldaţilor români căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru reconstituirea atmosferei dramatice din vremea războiului, vor fi expuse replici de arme, echipamente şi uniforme militare, documente, fotografii etc, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Va fi organizat, de asemenea, şi un atelier de Poştă Militară al Armatei Române. Membrii asociaţiei vor fi echipaţi în ţinute militare române, germane şi sovietice din perioada amintită. Pe lângă acest atelier, doritorii pot beneficia de facepaiting, selfiepoint şi prezentare de armament sub îndrumarea cadrelor militare de la UM 01653. Expoziţia va fi una interactivă, vizitatorii având ocazia să intre în contact direct cu istoria militară a celui de-al Doilea Război Mondial.

Grupul de reconstituire istorică (reenactment) din cadrul Asociaţiei „TRANSYLVANIAN DIGGERS”, are ca obiectiv principal reconstituirea istorică a uniformelor şi echipamentelor militare aparţinând armatelor combatante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu accent pe Armata Româna şi pe frontul de est.

Evenimentul va avea loc la Atelierul Memorial „Aurel Popp” din Satu Mare, str. Aurel Popp, nr. 13 (lângă Direcţia de Impozite şi Taxe Locale), în zilele de 20-21 octombrie 2022 în intervalul orar 9-14.

Vernisaj expoziției: joi 20 octombrie 2022, ora 14.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.