Se pare că până la urmă nici noua taxă auto, numită „timbru de mediu” nu va avea o viață foarte lungă dat fiind faptul că deja procesele împotriva ei încep să fie câștigate. Vă prezentăm în cele ce urmează un exemplu în acest sens cu o hotărâre a Tribunalului Mehedinți(e adevarat cu posibilitate de recurs) […]
Începând de azi, 13 şi până pe 25 ianuarie are loc colectarea brazilor de Crăciun. Potrivit conducerii Primăriei Satu Mare, pe raza municipiului, reşedinţă de judeţ brazii vor fi colectaţi de SC Florisal Satu Mare. Astfel, de la case brazii vor fi ridicaţi în zilele planificate pentru transportul deşeurilor menajere iar de la gospodăriile din […]
Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului va susţine în data de 15 ianuarie, începând cu ora 10.30, audienţe la Satu Mare. Audienţele se vor desfăşura în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. Persoanele care doresc să se prezinte la aceste audienţe se pot înscrie telefonic la numărul 0261.713.120 prin intermediul Biroului de relaţii […]
Pe 28 ianuarie (2014) va fi primul termen de judecată în dosarul în care fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, Viorel Pintea este cercetat pentru luare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare, pe data de 9 ianuarie (2014). Procurorii DNA susţin că în […]
Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Satu Mare, Paul Marc a fost ales secretar în cadrul Biroului Executiv al Consiliului Regional al Elevilor Nord-Vest. La conferinţa de alegeri ce s-a desfăşurat la Cluj au participat reprezentanții elevilor din județele: Bihor, Bistrița, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Delegația sătmăreană a fost alcătuită din elevii: Alexandru […]
Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica s-a întâlnit azi, 13 ianuarie cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). La întâlnire a participat şi conducerea SC Transurban SA Satu Mare. În cadrul acestei întrevederi s-au stabilit detaliile necesare pentru demararea procedurilor de finanţare pentru achiziţionarea de autobuze moderne în municipiul, reşedinţă de judeţ. […]
În data de 24.01.2014 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programări la tel.: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 21.01.2014 ora 15.00 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programări la tel.: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 17.01.2014 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. […]
Cu ocazia „Zilei Culturii Naționale” și a aniversării a 164 ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei organizează „Maratonul poeziei românești”. Acest demers are scopul de a populariza autorii români de poezie în rândul tinerilor și a conștientiza importanța cunoașterii propriilor valori culturale. Competiţia se va […]
O femeie de 50 de ani din Baba Novac a sunat duminică, 12 ianuarie la Poliţie după ce fostul concubin a ameninţat-o pe ea şi pe cele două fiice ale sale cu moartea. Aceasta le-a povestit poliţiştilor că aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, Sorin N. de 42 de ani a intrat în casă, le-a ameninţat […]
Instantaneele lui Alexandru Feher din Vama expuse în capitala Cehiei, atrag mulţi vizitatori. Expoziţia găzduită de Institutul Cultural Român (ICR) din Praga a fost venisată zilele trecute, în prezenţa artistului. Fotografiile expuse pot fi vizionate până pe data de 7 februarie, în intervalul orar 10.00-17.00. „Concluziile o să le trimită săptămâna aceasta ICR Praga, extrase […]
Un bărbat din satul Istrău, comuna Moftin a sunat sâmbătă, 11 ianuarie la „112” anunţând că hoţii i-au furat slănina din beci. Ajungând la faţa locului poliţiştii au constatat că hoţii au intrat pe uşa lăsată deschisă în beciul lui Gheorghe P. şi au furat din saramură patru bucăţi de slănină, în valoare de 200 […]
În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, în perioada 10-11 ianuarie au fost aplicate 426 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 41.300 lei. Printre cei amendaţi se numără: 45 de pietoni, 14 biciclişti, opt căruţaşi, doi mopedişti, 168 şoferi care nu au respectat regimul legal de viteză, doi deoarece nu au acordat prioritate, cinci pentru […]
Începând de azi, 11 ianuarie, bolnavii de la Spitalul Judeţean Satu Mare primesc mâncarea în caserole de unică folosinţă. Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) şi al spitalului, acesta este un pas important în ceea ce priveşte asigurarea unor condiţii la nivel european pentru pacienţi. Schimbarea modului de servire a mâncării a fost prezentat în această […]
„Legea descentralizării, proiect controversat al guvernarii USL şi o sfidare la adresa românilor şi a comunităţilor locale aflate într-o continuă sărăcire, a fost declarata de către CCR neconstituţională, în întregime. Majoritatea abuzivă USL, de 70 %, a propus românilor un proiect abuziv pentru România. Legea Dragnea, de feudalizare a României, s-a dovedit un eşec al […]
Marţi, 14 ianuarie va fi cel de-al treilea termen de judecată în dosarul în care Adrian Nistor, un tânăr din Satu Mare este acuzat că a abuzat sexual un copil de 7 ani. Acest caz a ajuns în atenţia opiniei publice din Satu Mare la sfârşitul anului trecut. Calvarul familiei al cărui copil a fost […]