Un copil de 12 ani a ajuns în week-end, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Satu Mare, în stare avansată de ebrietate. Acesta și-a revenit după ce a primit asistență medicală timp de 12 ore, după care a plecat la domiciliu însoțit de membrii familiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Satu […]
Adolescentul de 16 ani din Călinești-Oaș, înjunghiat în spate de un alt tânăr a fost operat de urgență de către medicii sătmăreni, deoarece lama cuțitului cu care a fost lovit, a rămas înfiptă în toracele acestuia. Pacientul a rămas internat pe Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Satu Mare. Un tânăr în vârstă de […]
Joi, 25 septembrie, începând cu ora 11.00, pe raza municipiului Satu Mare, se va desfășura un exerciţiu de alarmare publică pe timp de zi, ca urmare a unui atac aerian. Scopul exerciţiului este de pregătire a populaţiei şi angajaţilor cu privire la activităţile ce se desfăşoară de către aceştia la declanşarea semnalelor de alarmare publică. […]
Actorii Teatrului de Nord Satu Mare se pregătesc să picheteze Primăria municipiului, reședință de județ, în fiecare zi până când vor primi un răspuns cu privire la data în care își vor încasa salariile. În cadrul unei conferințe de presă organizate azi, 22 septembrie, liderul sindicatului „Scena”, Adriana Boca (Vaida), alături de liderul sindical al […]
În data de 26.09.2014 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 23.09.2014 ora 15:00 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 _________________________________________________________________ În data de 26.09.2014 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Fodor […]
În perioada 17-21 septembrie, elevi de la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” și Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János”, însoţiţi de profesorii Dobos Angéla, Gyöngyösi Iolanda şi Király Réka, studenţi şi membrii ai comunităţii „Sant’Egidio” Satu Mare, au participat la a IV-a întâlnire internaţională Cracovia-Auschwitz „Tineri Europeni pentru o Lume Fără Violență”. […]
Sala de conferințe a Hotelului „Dana” din Satu Mare, va găzdui vineri, 26 septembrie, Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR). Deschiderea lucrărilor va avea loc în jurul orei 09.30. La reuniune, vor fi prezenţi primarii municipiilor din România, precum şi parteneri şi colaboratori ai asociaţiei. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai Guvernului […]
Un sătmărean a fost fotografiat și filmat de către o femeie, în timp ce își chinuia câinele pe care vroia să-l arunce în Someș. Bărbatul a legat câinele cu lesa și îl trăgea pe jos. Pentru că nu a reușit, acesta a apucat câinele de blană și l-a cărat câțiva metri. Bărbatul cu câinele a […]
Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare găzduiește joi, 25 septembrie, concertul de deschidere al Festivalului Internațional „Zilele Muzicale Sătmărene”. Spectacolul va începe la ora 18.30, iar dirijorul serii va fi Mihnea Ignat. În cadrul programului, împătimiții muzicii clasice vor putea audia: „Cinci dansuri din Transilvania” de Bela Bartok; „Concertino în stil clasic op. 3” de […]
JUDEŢUL SATU MARE, prin CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE, cu sediul în Municipiul Satu Mare, P-ţa 25 Octombrie nr. 1, jud. Satu Mare, În temeiul prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au depistat 19 migranţi sirieni ascunşi într-un autocamion încărcat cu piese electrice, care intenţionau să treacă ilegal frontiera. Din cercetări a rezultat că migranţii au fost sprijiniţi de doi cetăţeni români, şoferi ai autocamionului, cercetaţi pentru trafic de migranţi şi prezentaţi instanţei de judecată, care a dispus […]
Organizaţia „Caritas” Satu Mare demarează acţiunea intitulată „Ghiozdan plin cu zâmbete”, prin care copii nevoiaşi din clasele I-IV vor primi ghiozdane. Cele 600 de ghiozdane care vor fi împărţite acestor copii, au fost primite din Germania. Vineri, 19 septembrie, au fost deja împărţite 135 de ghiozdane în Turulung, azi, 22 septembrie, peste 100 de copii […]
Patru conducători auto au rămas fără permisele de conducere în cadrul acţiunilor desfăşurate duminică, 21 septembrie, pe raza municipiului şi judeţului Satu Mare. Permisele de conducere au fost reţinute pentru nerespectarea regimului legal de viteză (3) şi pentru depăşire neregulamentară. De asemenea, au fost aplicate 95 de contravenţii în valoare totală de 9.500 de lei.
Echipa de baschet a CSM Satu Mare s-a calificat fără probleme în faza a II-a a „Cupei României” după ce s-au impus în acest week-end, pe teren propriu, în cele două partide (tur şi retur) disputate în compania formaţiei Rapid Bucureşti. Partida de debut s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala „Ecaterina Both” […]