Acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale şi a sacrificării ilegale de animale

Acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale şi a sacrificării ilegale de animale

În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, poliţiştii sătmăreni acţionează pentru prevenirea furturilor de animale, verificarea legalităţii transportului de animale vii şi produse din carne, respectarea legislaţiei în domeniul sacrificării animalelor, precum şi pentru combaterea evaziunii fiscale. Acţiunea, derulată la nivel naţional, este coordonată de IGPR. În cursul zilei de azi, 30 aprilie, au fost […]

Proiectil găsit la Foieni

O femeie de 46 de ani, din Foieni, a sunat marţi la numărul de urgenţă „112”, spunând că, în timp ce efectua lucrări agricole pe un teren intravilan, a găsit un proiectil. În urma acestei sesizări la faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului […]

Kereskenyi Gabor, reales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a UDMR Satu Mare

Kereskenyi Gabor, reales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a UDMR Satu Mare

Deputatul Kereskenyi Gabor a fost reales azi, 29 aprilie, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a UDMR Satu Mare. Preşedintele filialei sătmărene a UDMR a fost ales de către cei 36 de membri electori, votaţi în cadrul şedinţei de vineri, 26 aprilie. Deputatul Kereskenyi a fost propus pentru un nou mandat de către senatorul […]

„Sâmbra Oilor” va avea loc pe 12 mai

„Sâmbra Oilor” va avea loc pe 12 mai

Reprezentanţii instituţiilor implicate în păstrarea ordinii, respectiv în organizarea ediţiei din acest an (cu numărul 57) a sărbătorii tradiţionale „Sâmbra Oilor” s-au întâlnit azi, 29 aprilie pentru a discuta problemele organizatorice legate de acest eveniment. Şedinţa a avut loc în sala mică a Palatului Administrativ. În acest an „Sâmbra Oilor” va avea loc în data […]

Medici de specialitate la Cabinet „Dr. Coica”

Medici de specialitate la Cabinet „Dr. Coica”

În data de 17.05.2013 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 14.05.2013 ora 15.00, la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 29.04.2013 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. […]

Maşină a Poliţiei de Frontieră implicată într-un accident la Apa

O maşină a Poliţiei de Frontieră a fost implicat într-un accident de circulaţie. Evenimentul rutier a avut loc azi, 29 aprilie, în jurul orei 09.00, în afara localităţii Apa. Din investigaţiile efectuate la faţa locului a rezultat că un Audi condus de Vili D., de 27 de ani, din Sighetu Marmaţiei a intrat în coliziune […]

Gavrilescu a fost suspendat pe perioadă nedeterminată

Gavrilescu a fost suspendat pe perioadă nedeterminată

Jucătorul de la FC Olimpia Satu Mare, Dan Gavrilescu a fost suspendat de la jocurile oficiale pe o perioadă nedeterminată. Totodată, Consiliul Director al clubului a hotărât înjumătăţirea salariului acestuia, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 22 aprilie 2013. Decizia Consiliului Director vine după scandalul iscat în urma postării făcute de Gavrilescu pe […]

Începe campania de dezinsecţie generală a municipiului Satu Mare

Începe campania de dezinsecţie generală a municipiului Satu Mare

Conducerea primăriei reşedinţă de judeţ împreună cu operatorul de salubrizare demarează marţi, 30 aprilie, acţiunea de dezinsecţie generală a municipiului Satu Mare contra căpuşelor, ţânţarilor şi altor insecte dăunătoare prin pulverizarea manuală la sol a unor substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii. Acţiunea se desfăşoară în perioada 30 aprilie – 31 mai pe suprafeţele de zone […]

Hai la fotbal la Taberele Şcolare!

Hai la fotbal la Taberele Şcolare!

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să facă puţină mişcare, conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare pune la dispoziţia doritorilor, terenul de minifotbal din incinta Centrului de agrement „Ştrand” (Taberele Şcolare). Rezervările se pot face zilnic în intervalul orar 07.00-23.00, la numărul de telefon 0723.352081. Terenul este deschis în […]

„Ziua veteranilor de război”, la cea de-a XVI-a ediţie

„Ziua veteranilor de război”, la cea de-a XVI-a ediţie

Sala de conferinţe a Muzeului Judeţean Satu Mare a găzduit azi, 29 aprilie „Ziua veteranilor de război”, eveniment care în acest an a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie. La acest eveniment au participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, veterani de război, văduve de veterani de război […]

Dansatorii de la “Royal Dance Club” Satu Mare s-au întors cu multe premii de la “Cupa Clujului”

Dansatorii de la “Royal Dance Club” Satu Mare s-au întors cu multe premii de la “Cupa Clujului”

Dansatorii de la „Royal Dance Club” Satu Mare au participat sâmbătă, 27 aprilie, la Cluj-Napoca la Concursul naţional de dans sportiv “Cupa Clujului”, ediţia a III-a. La acest eveniment perechile din Satu Mare au obţinut trei medalii de argint, două de bronz şi alte cinci perechi s-au calificat în finalele competiţiei. La concursul naţional de […]

Programul autobuzelor Transurban în zilele de 1 – 7 mai 2013

Programul autobuzelor Transurban în zilele de 1 – 7 mai 2013

Primăria municipiului Satu Mare anunţă programul special al autobuzelor pe perioada vacanţei de Paşte: Miercuri -1 mai: autobuzele vor circula cu program de duminică cu excepţia celor de pe liniile Real 1, Real 2 care vor avea program normal de zi lucrătoare; Joi – 2 mai, vineri – 3 mai, sâmbătă – 4 mai: autobuzele […]

Aproximativ 2.500 pachete de țigări descoperite în mașina unui cetățean maghiar

Aproximativ 2.500 pachete de țigări descoperite în mașina unui cetățean maghiar

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Halmeu cercetează un cetățean maghiar în mașina căruia au descoperit, ascunse în locașuri special amenajate, 2.480 pachete de țigări de proveniență ucraineană. Șoferul este cercetat pentru contrabandă, iar țigările și mașina i-au fost confiscate. În noaptea de duminică, 28 spre luni, 29 aprilie, în jurul orei 04.00, la Punctul […]

DJST Satu Mare organizează concurs de proiecte pentru tineret

DJST Satu Mare organizează concurs de proiecte pentru tineret

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare organizează Concursul local de proiecte de tineret pe anul 2013, pentru acţiuni derulate de organizaţiile neguvernamentale de tineret în perioada 2 iulie-15 noiembrie (2013). Dosarele pot fi depuse până în data de 20 mai anul curent. Documentaţia pentru întocmirea şi depunerea proiectelor poate fi obţinută de […]