Doi sătmăreni au câştigat Concursul Internaţional de urcat scări

concurs

Recunoaştere internaţională pentru pompierii sătmăreni Olimpiu Moş şi Marian Demian, după ce au cucerit locul I pe echipe la Concursul Internaţional de urcat scări, competiţie ce s-a desfăşurat azi, 17 aprilie, în localitatea Nyiregyhaza din Ungaria. „Am purtat cu mândrie drapelul dincolo de graniţe! Ne-am întors campioni!”, ne-a declarat Olimpiu Moş.

43 de secunde este timpul de care au avut nevoie sătmărenii Olimpiu Moş şi Marian Demian pentru a urca cele zece etaje ale unui bloc. Pompierii au concurat cu echipamentul din dotare şi cu aparatul de respirat pe faţă, ceea ce a îngreunat considerabil urcuşul.

„Anul trecut am fost pe locul III, la o diferenţă de 70 de sutimi de câştigători. În acest an însă, am reuşit să învingem”, a declarat pentru Sătmăreanul Olimpiu Moş.

Mai trebuie spus că Marian Demian a cucerit locul I şi la proba individuală.

Echipajul alcătuit din cei doi pompieri din Satu Mare a fost singurul care a reprezentat România la această competiţie.

Potrivit celor declarate de Olimpiu Moş, la concurs au participat aproximativ 20 de echipaje din Ungaria şi doar unul din ţara noastră.

Un Comentariu la "Doi sătmăreni au câştigat Concursul Internaţional de urcat scări"

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.