Comuna Bogdand va găzdui duminică, 4 septembrie, cea de-a 26-a ediție a Festivalului Folcloric al Naționalităților. Evenimentul va începe la ora 12.00. Festivalul este organizat de Consiliul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) și de Primăria comunei Bogdand.
Două femei din localitatea Dumitra (județul Bistrița-Năsăud) au fost rănite într-un accident ce a avut loc luni, 29 august, pe DN 1C, în afara localității Apa. Un tânăr de 19 ani din Cămârzana, conducând autoturismul proprietate privată în afara localității Apa, pe fondul neacordării de prioritate a intrat în coliziune cu o altă mașină condusă […]
Doi vecini din Gelu sunt cercetați de polițiști după ce au făcut scandal. Unul dintre scandalagii și-a lovit vecinul cu un topor în zona capului. Incidentul a avut loc luni, 29 august, în jurul orei 11.00. Victima a fost transportată la spital. Polițiștii au stabilit că cei doi scandalagii au băut, după care s-au luat […]
Începând din 1 septembrie, la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare va fi implementat un nou sistem de gestionare a situațiilor de urgență, aplicație funcțională în mai multe țări europene. Odată cu implementarea acestei aplicații, sistemul de urgență din România se va alinia standardelor din Uniunea Europeană. „Acest lucru presupune primirea fișei de solicitare […]
Pe DN 1F, între localitățile Ghenci si Căuaș, a avut loc luni, 29 august, un accident rutier în jurul orei 12.00, soldat cu rănirea unui bărbat de 39 de ani. O femeie de 43 de ani din localitatea Sărăuad în timp ce conducea un autoturism, a intrat într-o căruță condusă de un bărbat de 74 […]
Un tânăr de 27 de ani din comuna Santău a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a furat dintro casă mai multe bunuri dar și sume importante de bani. Prejudiciul este de aproximativ 30.000 de euro. Probatoriul administrat conduce la ipoteza că tânărul, profitând de faptul că familia victimei se află […]
Un consilier superior din cadrul Primăriei Satu Mare, Dan Toader Stîncel, este acuzat de conflict de interese penal de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit ANI, acesta a făcut parte dintr-o comisie de evaluare a firmei la care, în perioada respectivă, deținea acțiuni, în vederea atribuirii acesteia a unor lucrări. Ulterior, firma a încheiat […]
Joi, 1 septembrie, la ora 13.00, Muzeul Judeţean Satu Mare (B-dul Vasile Lucaciu nr. 21), va găzdui vernisajul expoziţiei „Memoria Patrimoniului Industrial”. Expoziția prezintă imagini ale unor întreprinderi dispărute, transformate sau retehnologizate, mărturii a ceea ce a reprezentat industria sătmăreană la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea.
Omul de afaceri originar din județul Satu Mare, George Copos, a ajuns azi (30 agust) dimineaţă, la sediul DNA pentru a da declaraţii în dosarul privind suspiciuni de corupţie în legătură cu lucrările ştiinţifice scrise în închisori. Copos este audiat în calitate de martor. George Copos a fost condamnat în martie 2014 la trei ani […]
Firma AGRAFRESH din regiunea Flandra (Belgia), specializată în tăierea și ambalarea legumelor proaspete oferă cinci posturi pentru lucrători în agricultură, recoltare de legume în special salată. Cerințele locului de muncă sunt următoarele: candidații trebuie să aibă dragoste pentru grădinărit, permisul de conducere reprezintă un avantaj; bune cunoștințe de limba engleză. Salariul este de 8,55 euro […]
Cu 19,46%, Satu Mare se află printre județele cu cele mai mici procente de promovabilitate la Bacalaureatul de toamnă. Potrivit Ministeruluiu Educației, județele cu cea mai mică rată de reușită (sub 20%) sunt: Ilfov (12,65%), Gorj (16,30%), Giurgiu (16,80%), Satu Mare (19,46%) și Suceava (19,82%). La nivel național au promovat 8.290 de candidați din cei […]
În cadrul ședinței de astăzi, 29 august, consilierii județeni au aprobat reducerea tarifelor percepute de administrația aeroportuară. Astfel, marile companii de zboruri, printre care și Wizzair, au liber să vină la Satu Mare. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de consilierii județeni, tariful de aterizare a fost redus de la 4 euro pe tonă la 0,4 […]
În ședința de astăzi, 29 august, consilierii județeni au aprobat acordarea unui premiu de 10.000 de lei campioanei olimpice Simona Pop și a sumei de 4.000 de lei pentru antrenorul acesteia, Francisc Csiszar. Hotărârea adoptată de consilierii județeni vine după ce consilierii locali au votat acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Satu Mare, […]
Având în vedere prevederile articolelor 173 și 175 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalele care au primit autorizaţie de funcţionare înainte de luna iunie 2011 trebuie să aibă acreditarea obţinută de la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) pentru a putea furniza servicii decontate de CNAS de la 1 […]
Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare a găzduit azi, 29 august, ceremonia de înmânare a titlului de „Cetățean de Onoare” spadasinei Simona Pop, care a cucerit aurul olimpic la JO de la Rio de Janeiro. Dintre oficialități, la eveniment au participat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, viceprimarul Adrian Albu, subprefectul Altfatter […]