În perioada 13-19 decembrie, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” se desfăşoară trei seminarii care au ca scop informarea, educarea şi conştientizarea elevilor cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, alcool şi droguri. Astfel în data de 13 decembrie a avut loc seminarul intitulat „Fumatul – cauze, efecte, rezolvări” la care au participat toţi […]
Începând de astăzi, 15 decembrie, se deschide o nouă sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, în perioada 15 decembrie 2016, ora 09.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiții în exploatații […]
Un bărbat de 67 de ani din Cehal va răspunde în fața legii după ce a urcat la volan deși are permisul de conducere anulat. Mai mult decât atât, acesta era sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc miercuri, 14 decembrie, pe strada Tudor Vladimirescu din Tășnad. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat […]
Miercuri, 14 decembrie, de la ora 18.00, Teatrul Municipal din Carei a fost gazda Concertului Simfonic de Crăciun susținut de Filamonica „Dinu Lipatti” Satu Mare. Instrumentiștii au fost dirijați de Franz Lamprecht (Germania), iar solista serii a fost soprana Stanca Maria Manoleanu (București). Programul a fost unul deosebit de bine ales: Dvorak – Poloneză din […]
Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu, Primăria și Consiliul Local Satu Mare, organizează sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 20.30 un concert de rock sub egida „Christmas Rock”, în sala instituției. Anul acesta au fost invitate trei trupe de marcă pentru iubitorii genului. „Nightlosers” este o trupă românească de rhythm and blues din Cluj, formată în […]
Siguranţa copiilor este o preocupare permanentă a poliţiştilor sătmăreni. O astfel de activitate educativă a avut loc miercuri, 14 decembrie, când poliţiştii i-au luat prin surprindere pe copiii aflaţi în plasament la Casa de Tip Familial „Ştefania” din Oar. Au spus prezent la întâlnirea cu cei zece beneficiari ai casei, poliţişti din cadrul Biroului Rutier […]
Tehnicianul auto care se face vinovat de transportul bradului cu ambulanța va primi în mână, în următoarele trei luni, salariul diminuat cu 15 %. Decizia a fost luată în urma anchetei desfășurate la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare. Potrivit conducerii SJA, decizia a fost luată de către toți membrii comisiei de anchetă […]
Maskulik Csaba, noul city-manager al municipiului Satu Mare, spune că experiența acumulată în cadrul Consiliului Local îi va fi de folos în noua funcție pe care urmează să îl ocupe. În cursul zilei de joi, 15 decembrie, acesta va participa la ședința de consiliu, însă zilele următoare va demisiona din funcția de ales local. Anunțul […]
NEPI, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor, a semnat marți, 13 decembrie, un acord cadru pe baza căruia va fuziona cu Rockcastle, un alt fond sud-african care are activitate în Polonia. În urma acestei decizii, ar putea fi grăbite planurile de extindere ale NEPI, care şi-a propus să construiască trei mall-uri […]
Maskulik Csaba este noul city-manager al municipiului reședință de județ. Anunțul oficial a fost făcut azi, 14 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizată de primarul Kereskenyi Gabor. Maskulik a fost singurul candidat pentru acest post. Acesta a obținut nota 9 la proba scrisă și 10 la interviu. La proba de interviu candidatul și-a […]
Au fost încheiate contractele pentru deszăpezirea drumurilor județene, spune conducerea Consiliului Județean (CJ) Satu Mare. CJ face câteva precizări în acest sens printr-un comunicat de presă trimis azi, 14 decembrie, pe adresa redacției noastre: „Judeţul Satu Mare-Consiliul Județean, în urma derulării procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă „Întreţinere curentă pe timp de iarnă a […]
Neacordarea priorității de trecere pietonilor, a fost cauza unui accident rutier produs pe DN 19. Polițiștii au intervenit marți, 13 decembrie, în jurul orei 20.15, pentru soluționarea unui eveniment rutier produs pe DN 19. O șoferiță de 57 de ani din Satu Mare, aflată la volanul unei mașini în localitatea Păulian, nu a acordat prioritate […]
Potrivit celor declarate de primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată astăzi, 14 decembrie, marea asfaltare la nivelul municipiului Satu Mare va începe în luna martie 2017. Edilul spune că până în primăvară se va interveni pentru plombarea gropilor mari din asfalt. Primarul a mai spus că, neavând stație de asfalt în […]
Fostul mare fotbalist al Olimpiei Satu Mare, Stelei București și Naționalei României, Zoltan Ritli, și-a depus candidatura la funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Satu Mare. Zoltan Ritli a luat această decizie după ce a primit susținerea unor foste mari glorii ale fotbalului sătmărean, de la Gabi Both, Florin Fabian la Mircea […]
Primăria municipiului Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcții publice de conducere, vacante. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Satu Mare, Piața 25 Octombrie, nr. 1. Este vorba despre următoarele posturi: -şef serviciu, grad de salarizare II, la Serviciul Impunere, Constatare Control din cadrul Direcţiei […]