NEPI, liderul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare de retail din România și cel mai dinamic investitor imobiliar din Europa Centrală și de Est, pregătește startul lucrărilor de construcție la centrul comercial din Satu Mare, programat pentru a fi inaugurat la finalul anului 2018. Cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătrați, Shopping City Satu […]
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, parcarea în municipiul Satu Mare va fi gratuită. Măsura anunțată azi, 10 aprilie, de către conducerea Primăriei, va intra în vigoare începând de marți (11 aprilie). Șoferii se vor bucura de gratuitate până în data de 18 aprilie.
O femeie de 66 de ani, Maria G., a fost prinsă în timp ce călca și smulgea flori din parcul situat pe strada Wolfenbuttel din Satu Mare. De asemenea, un tânăr de 16 ani a rupt o scândură dintr-o bancă din parc, lovind-o cu piciorul. Cei doi au fost amendați de către polițiștii locali, totodată […]
Un accident soldat cu rănirea a două femei, una de 27 iar cea de-a doua de 56 de ani, a avut loc duminică, 9 aprilie, pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare. La fața locului s-a constatat faptul că un șofer de 54 de ani din Satu Mare, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în […]
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 716 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria – 7 locuri de muncă: 3 lăcătuș, mecanic CNC, 1 inginer chimist, 1 tâmplar, 1 mecanic auto, 1 sudor; Belgia – 1 loc de muncă: 1 desenator tehnic pentru construcții metalice; Cehia – 70 locuri […]
Zeci de copii au trecut doar în câteva ore pragul Muzeului de Artă din Satu Mare pentru a învăța arta încondeierii ouălor de la doi meșteri populari din Bucovina, Petronela și Andrea Iasinovschi. Atelierul va fi deschis zilnic, începând de astăzi, 10 și până pe 13 aprilie, între orele 09.00 și 16.00. Copiii au fost […]
Ca urmare a invitaţiei Ministerului Afacerilor Externe, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip şi managerul public din cadrul Instituţiei Prefectului, Cristian Mariţa se află în perioada 10-12 aprilie la Bucureşti, unde participă la lucrările celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germană pentru problematica etnicilor germani din România. Pentru partea germană, co-preşedinţia comisiei este asigurată […]
Vineri (7 aprilie) seara, în jurul orei 21.30, pompierii din Tăşnad au fost solicitaţi să intervină pentru scoaterea unui bărbat de aproximativ 60 de ani, căzut într-o fântână situată pe raza localităţii. La sosirea echipajului de salvare, victima era în stare de inconştienţă. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au reuşit să scoată la suprafaţă […]
Un eveniment care a culminat cu o procesiune religioasă pe străzile municipiului Satu Mare, a reunit sute de persoane, în Duminica Floriilor (9 aprilie). Procesiunea a pornit de la parohia Catedrala, apoi participanții au trecut prin parcul central, s-au îndreptat spre strada Ștefan cel Mare și au ajuns la Biserica Zarda, unde au participat la […]
Polițiștii rutieri au efectuat azi (10 aprilie) dimineață controale în trafic, în Piața Libertății din Satu Mare. Scopul acțiunii a fost depistarea șoferilor care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Cei de la „DRIVERS SM” au imortalizat acțiunea oamenilor legii, iar fotografia a ajuns pe pagina lor de Facebook (https://www.facebook.com/SM.Drivers1/?fref=ts) „Imagine […]
Pompierii au intervenit duminică, 9 aprilie, la stingerea unui incendiu izbucnit în cimitirul de pe strada Amațiului din Satu Mare. Cel mai probabil, focul a fost generat de flacăra unei lumânări, de la care s-au aprins coroanele a două morminte. Echipajele de intervenţie au stins focul, astfel că nu au fost afectate de foc şi […]
Doi dansatori de la „Royal Dance Club” Satu Mare vor reprezenta România la Concursul Internațional „Junior Dance Festival” 2017 ce va avea loc în week-end la Portoroz (Slovenia). În cadrul acestui eveniment va avea loc un concurs internațional pe echipe la care vor participa doar campionii naționali trimiși de federațiile naționale a țărilor respective de […]
Caravana Educațională „UniversiDay”, inițiată de Grupul EDUCATIVA poposește timp de două zile la Satu Mare. „Târgul educațional” și-a deschis azi (10 aprilie) dimineață porțile la Colegiul Național „Doamna Stanca”, iar marți, 11 aprilie, târgul se mută la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Imediat după ora 09.00, târgul a fost invadat de către elevii interesați să-și găsească […]
Recordul de viteză din acest week-end a fost înregistrat sâmbătă, 8 aprilie, în jurul orei 10.00, pe strada Botizului din Satu Mare. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani din Tarna Mare, care a condus un autoturism pe strada Botizului cu o viteză de 139 km/h, pe sector de drum unde limita maximă […]
Polițiștii au identificat în trafic, în acest week-end, pe DN 19A, un șofer de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și i s-a întocmit dosar penal […]