Bancă distrusă și flori smulse în parcurile din Satu Mare (Foto)

O femeie de 66 de ani, Maria G., a fost prinsă în timp ce călca și smulgea flori din parcul situat pe strada Wolfenbuttel din Satu Mare. De asemenea, un tânăr de 16 ani a rupt o scândură dintr-o bancă din parc, lovind-o cu piciorul.

Cei doi au fost amendați de către polițiștii locali, totodată fiind sesizată și Primăria municipiului Satu Mare despre aceste deteriorări, în vederea luării măsurilor legale pentru recuperarea prejudiciilor.

Reamintim că potrivit prevederilor art. 13 din HCL 33/2011 (modificat), „Deteriorarea mobilierului urban (bănci, coşuri, jardiniere, vaze, stâlpi,etc.), a cabinelor telefonice, a automatelor pentru vânzarea de tichete sau bilete, a spaţiilor de joacă pentru copii, a dotărilor din bazele sportive sau zonele de agrement, a împrejmuirilor destinate protejării spaţiilor verzi, a containerelor pentru deşeurile stradale, a panourilor cu reclame, a staţiilor de autobus, a chioşcurilor sau a altor dotări aflate pe domeniul public prin rupere, tăiere, lovire, călcare, aprindere, etc, sau prin înscrierea oricăror semne pe obiectele enumerate se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei”, iar în conformitate cu art. 14, „Deteriorarea spaţiilor verzi sau a plantaţiilor de orice fel prin smulgere, rupere, tăiere, călcarea sau efectuarea de tăieri neautorizate de arbori, din zonele aparţinând domeniului public, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 de lei”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.