Lecții de încondeiat ouă, la Muzeul de Artă (Foto&video)

Zeci de copii au trecut doar în câteva ore pragul Muzeului de Artă din Satu Mare pentru a învăța arta încondeierii ouălor de la doi meșteri populari din Bucovina, Petronela și Andrea Iasinovschi. Atelierul va fi deschis zilnic, începând de astăzi, 10 și până pe 13 aprilie, între orele 09.00 și 16.00.

Copiii au fost extrem de încântați de meșteșugul încondeierii ouălor, urmând întocmai îndrumările celor doi meșteri populari. Ceea a rezultat din mâinile pricepute ale copiilor, este artă în adevăratul sens al cuvântului.

În Bucovina, meșteșugul încondeierii ouălor este astăzi în plină înflorire, dăruindu-ne cele mai frumoase ouă încondeiate din câte se fac în țară.

Existența unor asemenea creatori-artiști, deosebit de talentați, a dus, treptat, la apariția unor zone în care accentul s-a pus și se pune pe calitățile artistice ale meșteșugului.

În familia Iasinovschi acest meșteșug este transmis de la cel mai mic la cel mai mare, astfel oul capătă viață în mâinile Petronelei și ale fiicei sale Andreea, iar dovada preţuirii muncii lor sunt numeroasele premii obţinute la concursuri judeţene şi naţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.