Aproximativ 350 de persoane au trecut pragul Caravanei SMURD, care s-a aflat în județul Satu Mare în acest week-end. Copii, tineri și adulți au asistat la demonstrațiile oferite de paramedicii sătmăreni. Au fost demonstrații maraton pentru toți cei care au dorit să își însușească manevrele corecte de acordare a primului ajutor în diferite situații. Evenimentul […]
Serinus Energy, firma care deține sonda de la Moftin efectuează teste pentru a intra în producția. Flacarile se vad de la distanță. Potrivit pompierilor, arderea este una controlata. Serinus Energy deţine, prin firma Winstar, concesiunea unui perimetru din judeţul Satu Mare, de aproximativ 3.000 de kilometri pătraţi. În primele trei luni ale acestui an, Serinus […]
Elena Mîndru și Orchestra Română de Tineret au oferit sâmbătă (8 septembrie) seară un concert extraordinar de jazz simfonic la Negrești-Oaș. La eveniment a participat si ministrul Tineretului si Sportului, deputatul social-democrat Ioana Bran. „Este lăudabilă inițiativa Elenei Mîndru de a oferi astfel de concerte în orașele mici ale țării, care rar au acces la […]
Compania feroviară Astra Trans Carpatic, cotrolată de omul de afaceri arădean Valer Blidar a pus în circulaţie, sâmbătă, 8 septembrie primul tren achiziţionat, pe ruta Timişoara – Arad – Satu Mare – Baia Mare, oferind condiţii considerate de lux de către pasageri. A patra legătură feroviară va fi lansată pe traseul Timişoara-Arad-Oradea-Cluj în luna decembrie. […]
Pe parcursul a 24 de ore, 18 echipe s-au „luptat” să prindă cei mai mulți și mari pești. Concursul se organizează anual în preajma „Zilei Pompierilor din România” și se află la cea de-a 7-a ediție. Anul acesta în competiție s-au înscris echipe din cadrul: UM 52 Geniu, IPA Jandarmi, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria […]
Timp de o săptămână, pe străzile orașului va circula ultimul model de autobuz hibrid Solaris Urbino 12 Hybrid. Autobuzul va circula pe mai multe trasee din municipiul Satu Mare, în perioada 9-15 septembrie. Compania Solaris Bus & Coach România se află într- un tur demonstrativ de promovare a noului model de autobuz hybrid -Solaris Urbino […]
Șoferul unei mașini înmatriculată în județul Satu Mare a murit azi (8 septembrie) dimineață, după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de o autospecială. Accidentul a avut loc în localitatea maramureșeană Buzești. În urma impactului, mașina Volvo înmatriculată în Satu Mare a trebuit decopertată de către pompieri pentru că șoferul care a rămas […]
Azi (8 septembrie) dimineață, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare din țară numitul C. O., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în județul Suceava. Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de către autoritățile din România. Pe […]
În primele opt luni din acest an au fost avizate pentru despăgubire în caz de inundaţii 720 de dosare în valoare de 3,06 milioane de lei, a declarat Nicoleta Radu, CEO al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor – PAID. Dintre cele 720 de dosare avizate, 25 sunt din judetul Satu Mare, vizand comuna Beltiug. „Până […]
“Reteta perfecțiunii în foarte multi pași care nu duc nicăieri” este primul spectacol din stagiunea aniversară a Teatrului de Nord – secția română, spectacol conceput de actița și coregrafa Andea Gavriliu. In prezent, Gavriliu este coregraf la Teatrul Național „Lucian Blaga” și profesor asociat la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bólyai” din […]
Primăria Satu Mare a investit 3,4 milioane de lei în renovări, reabilitări și dotări la școlile din municipiu. Astfel, noul an școlar poate să înceapă în condiții dintre cele mai bune. Primarul Gabor Kereskenyi a verificat stadiul lucrărilor şi modul în care sunt respectate termenele prevăzute pentru finalizare. ”Ne-am străduit în ultimii doi ani să […]
Avand in vedere ca luni, 10 septembrie incepe scoala, au fost refacute toate marcajele rutiere in zona unitatilor de invatamant din municipiul Satu Mare. Lucrarile s-au desfasurat in noaptea de joi, 6 spre astazi, 7 septembrie. „Ne preocupă siguranța elevilor! În noaptea de joi spre vineri au fost refăcute marcajele rutiere în zona școlilor. Totodată, […]
Caravana “Fii pregătit!” ajunge sâmbătă, 8 septembrie la Satu Mare și va fi amplasată în parcarea Auchan. În intervalul orar 10.00-18.00, personalul ISU Satu Mare va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim-ajutor în situații de urgență. Copiii și adulți, vor afla direct de la paramedici care sunt principalele manevre care trebuie […]
La sfarsitul lunii septembrie, data de 28, se da startul celui mai așteptat eveniment din Baia Mare. CASTANE 2018 va avea loc in perioada 28 septembrie – 8 octombrie. Iata programula nuntat de catre organizatori: SCENA BULEVARDUL UNIRII Vineri, 28 septembrie – BUG Mafia – The Motans – Vanotek & Vocalist – Sore & Band […]
Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare organizează în data de 3 noiembrie un concurs pentru ocuparea mai multor posturi in cadrul institutiei. Candidaţii trebuie să fie declarați apt din punct de vedere medical, să îndeplinească cumulativ condiţiile din fișa postului, respectiv: 1. Ofițer de poliție : a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; […]