Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 28 octombrie a.c., următoarele decrete: – Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Satu Mare a doamnei Ileana Mihai-Coman – pensionare, la data de 31 octombrie 2019; – Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Satu Mare a domnului Gelu Mihai-Coman – pensionare, […]
Marți 29 octombrie 2019, de la ora 19.00 în Sala Studio, Teatrul de Nord – Trupa „Mihai Raicu” vă invită la spectacolul „Eterna reîntoarcere” de Fredrik Brattberg. Regia artistică este realizată de Ioan Ardelean, care semnează şi traducerea, făcută cu sprijinul Asociaţiei dramaturgilor norvegieni. Scenografia îi aparține lui Cristian Gătina, iar muzica este compusă de […]
Consiliul Județean Satu Mare face un apel către locuitorii județului de a nu da curs solicitărilor de strângere de fonduri pentru cazuri sociale, venite din partea unor persoane prin intermediul apelurilor telefonice. Am fost sesizați cu privire la astfel de solicitări făcute în numele Consiliului Județean Satu Mare, telefonic, de către un individ care solicită […]
Polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat la data de 25 octombrie a.c., o acțiune în domeniul protejării drepturilor de autor și al drepturilor de proprietate intelectuală. Ocazie cu care au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de 35 de ani, în timp ce comercializa, la sediul unei societăți comerciale parfumuri purtând […]
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 25 – 27 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 67 000 de lei. Astfel, […]
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a dat publicității primele concluzii referitoare la accidentul de la Tășnad în care un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața. Iată ce spun polițiștii: La data de 27 decembrie a.c., la ora 01.43, polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați despre producerea unui […]
Poliţiştii au identificat un tânăr, de 27 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii. La data de 26 octombrie a.c., poliţiştii de investigații criminale careieni au acţionat pentru depistarea persoanelor date în urmărire în temeiul legii şi pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate […]
Polițiștii au ridicat la data de 25 octombrie a.c., 2 arme neletale care se aflau în posesia unui bărbat, de 32 de ani, care nu poseda permis de port armă. La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au oprit pentru control pe DJ 195C între […]
Campania ,,Violenţa invizibilă – cauze, consecinţe, soluţii la violenţele asupra femeilor” inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost premiată la Gala Tineretului din România, cel mai important eveniment organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, cu scopul de a promova proiectele de tineret realizate de organizații nonguvernamentale, instituții publice sau grupuri informale. Proiectul […]
Având în vedere lucrările de refacere a covorului asfaltic din intersecția de la Biserica cu lanțuri (str. Ștefan cel Mare, str. Iuliu Maniu) Transueban anunță modificări ale traseele autobuzelor pentru perioada 29.10.2019 – 02.11.2019 astfel: Liniile 1, 7, 13, 15, 16, 18, 29 vor circula de la coborârea de pe Podul Golescu, pe str. Brâncoveanu […]
Primăria Municipiului Satu Mare anunță lucrări de reparații a carosabilului în intersecția dintre str. Iuliu Maniu și str. Ștefan cel Mare. Ca urmare a acestor lucrări, circulația rutieră va fi închisă începând de marți, 29 octombrie, ora 7.00. Lucrările se vor desfășura în două etape și urmează să fie finalizate până la finalul acestei săptămâni. […]
În urma concursului de desene organizat de către Direcția de Cultură cu ocazia Zilei Armatei și eliberării ultimei brazde de pământ românesc, au fost premiate trei lucrări, aparținând următorilor elevi: Kovacs Hunor – clasa a IV-a, Clubul Elevilor (prof. Lazin Csaba) Petrișor Cristina – clasa a VIII-a, Clubul Elevilor (prof. Lazin Csaba) Băbuțiu Noemi – […]
Agenția Imobiliară Smart face o propunere inedită pentru noul sediu al Bibiliotecii Județene: Complexul Europa Plaza aflat în centrul nou al municipiului Satu Mare, lângă magazinul universal Someșul. Aceeași agenție a realizat și niște simulări virtuale a cum ar putea arăta biblioteca in acest spațiu. Va reamintim ca in acest moment Consiliul Județean Satu Mare […]
Ȋn data de 26.10.2019 pe str. Inăului nr 7 din Satu Mare la ora 13:00 a avut loc deschiderea oficială a primului HUB de educaţie iSTEM din oraş, cu un curs demo gratuit de robotică anume pentru copii. Smart Academy este un hub de educație iSTEAM, unde inovația, știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica se […]
Peste 100 de polițiști au participat la Cupa poliției la fotbal, ediția XX, care s-a desfășurat în perioada 21 – 24 octombrie a.c., în municipiul Satu Mare. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a organizat în perioada 21 – 24 octombrie a.c. Cupa Poliției la Fotbal care s-a desfășurat la Baza Sportivă a Liceului cu […]