Google va introduce în lunile următoare peste 50 de schimbări și opțiuni noi în pachetul său de programe de educație, care își schimbă numele din G Suite for Education în Google Workspace for Education, a anunțat compania. Schimbările, dintre care o parte sunt determinate din „lecțiile” predării la distanță în timpul pandemiei, vor fi atât […]
O femeie a fost surprinsă în timp ce transporta cadavrul unui bărbat într-un tomberon. Acesta ar fi fost ucis chiar de fiica acesteia, cu un topor. Cadavrul ar fi urmat să fie dus într-o pădure din apropierea locului tragediei. O femeie a fost surprinsă în timp ce transporta cadavrul unui bărbat, în vârstă de 55 […]
După o primă analiză la Ministerul Muncii a tuturor beneficiilor de la stat, s-a stabilit, ca sporurile să rămână în vigoare. Sporurile ar urma să aibă un cuantum fix. Spre exemplu, dacă într-o instituție se acordă spor de risc de 1.000 de lei, aceeași sumă o va primi și femeia de serviciu și directorul instituției. […]
Contribuţiile băneşti cerute de biserici tulbura liniştea enoriaşilor. Oamenii cred că sumele sunt obligatorii. În realitate este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau bisericii de bună voie, pentru care trebuie să primească chitanţa. Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume. Ba mai mult decât atât, dacă cer bani pentru înmormântări […]
La nivelul județului Satu Mare, în data de 18 februarie, se află în carantină la domiciliu 665 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 8507 vindecări și 177 decese cauzate de coronavirus. Persoanele decedate, patru femei cu vârsta cuprinsă între 61 și 76 de ani, internate la Spitalul Municipal Carei, Spitalul Județean de […]
Până astăzi, 18 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 771.843 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În judet au fost confirmate 75 de cazuri noi. 717.179 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 19.659 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În […]
Un copilas de 3 anisori a murit în ambulanța. Tragedia s-a întâmplat la Botosani. Prima amulanță care a intervenit în acest caz a fost una fără medic. Aceasta l-a preluat pe copil de la părinții săi, care i-au ieșit în întâmpinare, așa cum s-au înțeles în convorbirea telefonică avută în momentul apelului la 112. Atunci […]
Parlamentarii propun un proiect de lege pentru stabilirea condițiilor de desfășurare a activităților de colectare, stocare și valorificare a gunoiului de grajd, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător. Dacă proiectul va fi aprobat, de la 1 ianuarie 2022 autoritățile publice locale vor putea aplica sancțiuni pentru depozitarea neconformă a gunoiului de grajd. […]
“Sunt peste 54 000 de reacții adverse la vaccinul produs de Pfizer, în Europa. Și până în acest moment sunt peste 1200 de decese înregistrate, acestea fiind raportări efectuate de medici. Din statisticile existente pe Eudra Vigilence- European database suspected adverse drugs reaction reports- reținem următoarele: -Numărul deceselor din cauza afectării cardiace este de 157 […]
O fotografie realizata în 1912, ne releva cum arata zona actualului Teatru de Nord din Satu Mare, la începutul veacului trecut. La acea vreme, clădirea era ingradita, iar împrejurimile difera mult fata de realitatea pe care o vedem astăzi. Trebuie spus ca mișcarea teatrala din Satu Mare are o tradiție veche de peste 230 de […]
Astăzi, 17 februarie, la ora 13.25, pompierii au fost alertati să intervină pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o casă în localitatea Șandra. La fața locului s-au deplasat 11 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și 8 pompieri voluntari aparținând SVSU Beltiug. La momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu […]
Un incendiu violent a izbucnit azi, 17 februarie, în cartierul de romi din Seini. S-a intervenit cu autospeciala SVSU Seini. În sprijin la faţa locului s-a deplasat autospeciala de intervenții de la Detașamentul din Baia Mare. Din primele informații reiese ca focul a fost pus intenţionat. Pentru a se putea interveni la stingerea incendiului, a […]
Doi tineri în vârstă de 23 şi respectiv 25 de ani, Dragos și Laura au murit de „Ziua indragostitilor”, după ce mașina în care se aflau a fost lovita de un tren. La trecerea la nivel cu calea ferată de la Vlădeni, judeţul Iaşi, au fost spulberaţi de un tren de călători. Amândoi au murit […]
Este oficial: pensiile speciale ale aleșilor au fost eliminate ! Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat, miercuri, suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost introdusă la vot final. Parlamentarii au votat proiectul PSD, primul care a fost depus […]
Vești bune pentru sătmărenii care doresc să călătorească cu avionul spre Capitală. Începând cu data de 29 martie, compania TAROM va reintroduce 8 curse săptămânale pe relația Satu Mare-București și retur. În zilele de luni, miercuri și joi zborurile vor fi operate după următorul program: Dimineața Decolare București 07.20 – aterizare Satu Mare 08.45 Decolare […]