Proiect de lege: Gunoiul de grajd va putea fi depus numai în spații special amenajate de primarii

Parlamentarii propun un proiect de lege pentru stabilirea condițiilor de desfășurare a activităților de colectare, stocare și valorificare a gunoiului de grajd, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător. Dacă proiectul va fi aprobat, de la 1 ianuarie 2022 autoritățile publice locale vor putea aplica sancțiuni pentru depozitarea neconformă a gunoiului de grajd. 

Propunerea legislativă privind gestionarea gunoiului de grajd a fost înregistrată la Senat marți, 16 februarie.

Potrivit inițiatorilor, respectiv trei deputați de la PSD, proiectul are drept scop stabilirea cadrului legal pentru desfășurarea activităților de colectare, stocare, valorificare a gunoiului de grajd, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător.

Adoptarea prezentei inițiative va permite autorităților publice locale să atragă fonduri pentru construirea platformelor pentru gunoiul de grajd, realizarea de strategii pentru colectarea și depozitarea acestuia, precum și modul de utilizare și valorificare al îngrășământului rezultat. De asemenea, autoritățile locale, prin Hotărâre a consiliului local pot stabili contravenții în cazul depozitării neconforme a gunoiului de grajd, iar veniturile din aceste contravenții vor fi constitui surse suplimentare de venit la bugetul local”, se precizează în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2022, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sisteme de colectare și stocare a gunoiului de grajd.

Persoanele fizice sau juridice care generează gunoi de grajd vor avea obligația să depună aceste deșeuri în spațiile indicate de autoritatea locală sau să le predea operatorilor autorizați pentru colectarea acestuia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.