Sambata, 16 aprilie, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean român, în vârstă 29 de ani, domiciliat în Botoșani. În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că acesta este dat în urmărire generală, pe numele lui fiind emis, de către […]
Duminica Floriilor sau „Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim”, „Duminica Patimilor”, „Duminica Patimilor Domnului”, este cea mai mare sărbătoare religioasă din Postul Mare, motiv pentru care românii trebuie să respecte o serie de obiceiuri străvechi pentru a alunga spiritele rele din casa lor. Întrucât astăzi este o sărbătoare importantă, credincioșii ortodocși nu au voie să […]
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că este nevoie de discuții cu specialiştii şi cu partenerii sociali înainte de a putea vorbi despre programul de lucru la patru zile pe săptămână, 10 ore pe zi. „Orice este posibil, dar eu cred că avem nevoie de o analiză mai amplă, şi nu de doar un proiect […]
Duminică, 17 aprilie, Biserica Romano-Catolică celebrează Sărbătoarea Invierii Domnului. Liturghia zilei Sfintelor Pasti, din ziua de duminică, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală, o lumânare mare, simbol al Învierii lui Hristos, este aşezată lângă altar. Celebrarea Paştelui […]
Mașinile Asociatiei Freelifesm răman impotmolite pe drumul care duce spre Adapostul de Câini. Reprezentantii asociatiei învinovățesc firma care lucrează la centura și care, potrivit acestora, aduna pământul în zona, iar drumul a devenit aproape impracticabil. Astfel, voluntarii au fost nevoiți sa care pe jos hrana pentru sutele de câini din adăpost. „Aloooo. NE AUDE SI […]
În noaptea de vineri spre sâmbăta, un bărbat beat și cu permisul de conducere suspendat, a intrat cu mașina într-un gard. Mai mult, acesta se afla și sub influența drogurilor. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un conducător auto de 30 de ani, domiciliat în Satu Mare, în timp ce se deplasa […]
Un nou grup de 185 de persoane, copii orfani din orfelinatele din Regiunea Dnepropetrovsk și însoțitorii acestora va ajunge în România, în dimineața zilei de 17 aprilie, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu-Diakovo. S-au luat toate măsurile necesare astfel încât să fie asigurate toate condițiile privind primirea, cazarea temporară și transferul grupului venit […]
Meteorologii au emis o informare de vânt, ninsori și vreme foarte rece în toată țara până luni dimineață. Astfel, temperaturile vor fi mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Informarea meteorologică intră în vigoare sâmbătă la ora 12.00 și va fi în vigoare până luni la ora 10.00. Fenomenele meteo vizate sunt intensificări […]
Noul proiect de ordin de la Ministerul Transporturilor propune reglementarea plății biletelor de tren prin SMS. Prețul biletelor de tren achitate prin SMS, oferite de operatorii de comunicații mobile, vor putea fi stabilite de operatorii de transport feroviar public de călători și în moneda euro, fiind achitate la cursul băncii cu care colaborează operatorul de […]
În această săptămână, a fost oficializat un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) care prevede notificarea şoferilor, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei. Ordinul MTI nr. 365/2022 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 362 din 12 aprilie 2022. Conform alineatului de la articolul 5, „la achitarea tarifului de […]
Liceul de Arte “Aurel Popp” din Satu Mare a imbracat aseara (joi, 14 aprilie) straie de sarbatoare. Peritii exteriori ai unitatii de invatamant au vibrat in zeci de culori, dand viata creatiilor artistice ai elevilor scolii. Este prinosul lor adus “Zeitei Artei”. Impactul vizual a fost unul extraordinar, satmarenii oprindu-se sa imortalizeze momentul artistic pus […]
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, ieri, 14 aprilie, a avut loc în unitățile de învățământ comunicarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la simularea probelor scrise – la nivel național – din cadrul examenelor de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal (an școlar 2021 – 2022): Evaluare Națională (4 – 6 aprilie) și […]
Inspectorii DSV Satu Mare au efectuat în perioada 8 – 14 aprilie, mai multe controale aferente siguranței alimentare. Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Satu Mare au realizat, în perioada menționată, 137 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de […]
În week-end-ul 16-17 aprilie, satmarenii sunt invitați să urmărească pe marele ecran al cinematografului proiecția spectacolului „Ursul păcălit de vulpe”, o producție teatrală după clasica poveste a lui Ion Creangă. Duminică, 17 aprilie, de la ora 12.00, spectacolul va fi proiectat pe marele ecran al Cineplexx din Shopping City Satu Mare. La nivel național, pe […]
Guvernul va oferi bani pentru zeci de şantiere deschise de primării și consilii județene, blocate de preţurile enorme la materialele de construcţii. Sunt lucrări publice care riscau să nu mai fie terminate, în urma scumpirilor. 1,77 de miliarde de lei vor ajunge la firmele de construcţii care se ocupă de lucrări publice. Banii sunt pentru […]