Şoferii vor primi mesaj când le expiră rovinieta

În această săptămână, a fost oficializat un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) care prevede notificarea şoferilor, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei.

Ordinul MTI nr. 365/2022 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 362 din 12 aprilie 2022.

Conform alineatului de la articolul 5, „la achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei prin intermediul portalurilor web sau al aplicaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c), în cazul rovinietelor cu valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile, dacă solicitantul optează pentru a fi notificat prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate, notificarea va fi transmisă la adresa de e-mail furnizată la achitarea tarifului de utilizare”.

Distribuitorii au obligaţia de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicaţii dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificaţi, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”, scrie în ordinul MTI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.