Meteorologii anunța instabilitate atmosferica pentru ziua de astăzi, 31 iulie. Avertizarea a intrat în vigoare la ora 10.00 și tine pana luni, 1 august, ora 10.00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat […]
Pana în prezent, aproape 93% dintre românii din țară au completat formularele de recenzare. Pe ultima sută de metri, oamenii au căutat, sâmbătă, centrele deschise în mall-uri sau primarii. Peste 80 de persoane au trecut, sâmbătă, până la ora prânzului, pe la un centru de recenzare din sectorul trei al Capitalei. Un angajat al primăriei […]
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat, sâmbătă, în cadrul unei că pâinea va costa mai mult în acest an, întrucât toate costurile de producţie sunt mai mari, inclusiv cele de obţinere a recoltei de grâu. Astfel, conform ministrului, fermierii din România vor vinde grâul la un preţ majorat pentru a putea să îşi acopere […]
Lucrările la drumurile din judet sunt în toi. De aceasta data va prezentam lucrările de pe Drumul Comunal Pomi – Seini. În aceasta perioada se lucrează la Drumul Comunal DC 26A Pomi – Seini, spune edilul comunei Pomi. Potrivit primarului „s-a finalizat turnarea stratului de uzura pe tot tronsonul de drum”. Lucrarile la acest tronson […]
Azi (ora 12:00) și pana mâine, 31 iulie, ora 10:00, judetul Satu Mare este sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferica. În intervalul menționat în vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…90 km/h, vijelii puternice, ploi […]
Având în vedere că ne aflăm în perioada concediilor, iar din experienţa anilor anteriori Poliția de Frontiera se aşteapta la o posibilă creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei la sfârșit de săptămână, oamenii legii și-a adaptat misiunile de supraveghere şi control pentru reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului […]
ANAF a publicat lista rușinii, în care sunt menționați toți cei care nu și-au plătit obligațiile fiscale în T2 2022, adică în perioada aprilie-iunie 2022, conform legislației în vigoare. In lista rusinii se regăsesc toate firmele aflate într-o astfel de situație. Aceasta este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a […]
Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită astăzi, 29 iulie 2022 în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, manifestare organizată de Instituţia Prefectului. După primirea prefectul judeţului Satu Mare, de către Garda de Onoare a urmat o binecuvântare și o rugăciune pentru poporul român. Programul a continuat cu mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă, și […]
O femeie a murit în această dimineaţă într-un accident produs în localitatea Gherţa Mică. Aceasta avea 48 de ani. La fata locului a intervenit și un echipaj de la descarcerare. Se pare ca femeia a murit strivita de propria masina care, dupa ce a fost parcata a luat-o la vale si a trecut pur si […]
În dimineața zilei de 28 iulie, în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un ieșean în vârstă de 42 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.700 kg de […]
Polițiștii Transporturi Feroviare au fost sesizați în urma unui apel 112 că pe raza localității Șilindru din județul Bihor, o persoană a fost accidentată de tren. La fața locului s-au deplasat și pompierii militari bihoreni dar și un echipaj SMURD, care ajunși la fața locului, aceștia au constatat decesul victimei. Pompierii bihoreni au acționat pentru […]
Afacerile Polipol Mobila din Foieni sunt în creștere, potrivit cifrei de afaceri raportata pe 2021. Fabrica grupului german cu același nume, a raportat pentru anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 185 de milioane de lei, cu 13% mai mult fata de 2020. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, anul trecut compania a realizat […]
Continuă procedurile pentru modernizarea drumului județean DJ 193 Satu Mare – Borlești – limita de județ Maramureș, în lungime de 40 de kilometri. Miercuri, 28 iulie, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului. „Ca urmare a votului de astăzi s-a făcut un prim pas important în realizarea acestui proiect mult așteptat de locuitorii județului. […]
Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit, iar acest lucru se va întâmpla de anul viitor, spun surse politice. Astfel, aproximativ un milion de pensionari ar putea câștiga până la 100 de lei în plus. Aceasta este doar una dintre schimbările majore în privința pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Una […]
Noul slogan al PSD Satu Mare, dar și noile veniri în cadrul formatiunii politice au fost temele conferintei de presa organizata astăzi, 28 iulie, la sediul partidului. La întâlnirea cu jurnalistii au participat președintele PSD Satu mare, Mircea Govor, primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău, primarul comunei Pomi, Cosmin Krișan, respectiv avocatul Claudiu Ținca. „Tot ce […]