29 iulie – Ziua Imnului National

Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită astăzi, 29 iulie 2022 în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, manifestare organizată de Instituţia Prefectului.

După primirea prefectul judeţului Satu Mare, de către Garda de Onoare a urmat o binecuvântare și o rugăciune pentru poporul român.

Programul a continuat cu mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă, și cu o alocuțiune a prefectului privind istoricul şi semnificaţia versurilor Imnului Național al României.

Luca Mărgineanu și Iulia Bura, doi copii talentați soliști ai ansamblului folcloric ”Cununița năzdrăvană”, au încântat audiența cu un scurt program artistic de cântece patriotice.

Manifestările dedicate acestei zile s-au încheiat cu un moment de înaltă simţire patriotică prin interpretarea Imnului Național al României de către militarii detașamentului de onoare și întreaga asistență prezentă la eveniment.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.