Un număr de 30 de cupluri care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie au fost premiate azi, 16 august, de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului „Zestrea Oașului” din Negrești-Oaș. Fiecare cuplu a primit din partea Primăriei și a Consiliului Local o diplomă și […]
Azi, 16 august, a avut loc resfințirea bisericii istorice din Parohia Ortodoxă Negrești-Oaș. Slujba a început la ora 09.00. La sfânta liturghie au participat președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor, prefectul Eugeniu Avram, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, parlamentarii Octavian Petric, respectiv Ovidiu Silaghi, managerul public al județului Satu Mare, Nicolae Bura, […]
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(ANAF) a demarat un program amplu de verificare a persoanelor fizice cu venituri foarte mari care prezintă risc fiscal ridicat. În prima etapă vor fi verificaţi un număr de 313 persoane fizice se arată într-un comunicat al instituţiei. Iată comunicatul ANAF: ANAF a demarat verificarea primelor 313 persoane fizice cu venituri […]
Aveți un autoturism vechi, care nu mai funcționează, dar vă e greu să vă despărtiți de el? Vă prezentăm câteva idei îndrăznețe de a transforma o mașină veche într-un obiect total inedit și folositor. Poate fi un leagăn, baldachin, acvariu sau chiar un grill.
Zece studenți elvețieni au creat în 2014 un proiect menit să le ușureze viața persoanelor cu dizabilități din întreaga lume. Este vorba despre un scaun cu rotile electric, care poate urca scările. Proiectul a fost început de Beni Winter, un student la inginerie, iar ceea ce a ieșit vă invităm să vedeți în filmulețul următor.
1. Roșiile- conținutul lor de licopen le dă culoare, fiind un puternic antioxidant ce ajută la eliminarea radicalilor liberi cauzați de razele ultraviolete. 2. Pepenele roșu- bogat în vitamina A și C și antioxidanți, pepenele hidratează corpul și previne semnele de îmbătrânire. 3. Cartofii dulci sunt bogați în carotenoide și vitamina C, stimulând producerea de […]
Ultimul videoclip din seria „100 de ani de Frumusețe” a celor de la Cut Video este dedicat Germaniei. Top modelul Brooke Williams poartă coafuri și machiaje la modă în perioada 1910-2010.
Primul ministru Victor Ponta a declarat că va pleca miercuri 29 iulie, alături de soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, și cei doi copii, în concediu de odihnă până pe 9 august și a infirmat varianta unei eventuale deplasări imediate în Turcia pentru o nouă intervenție chirurgicală la genunchi. „Plec în concediu, mă întorc duminică, pe 9 […]
Necesitatea ventilatiei Ventilatia este esentiala pentru confortul vietii, fie ca se introduce aer proaspat in incapere, fie ca se scoate aerul viciat. Ventilatia naturala si ventilatie cu ajutorul ventilatoarelor Ventilatia naturala se face prin deschiderea usilor si a geamurilor. Rezultatele variaza in functie de suprafata deschisa, si de circulatia aerului. Zonele din apropierea geamurilor si […]
Responsabilitatile acestui post sunt: – Efectueaza servicii de transport marfa pe rute nationale si internationale – Respecta programarea la incarcare si descarcare – Comunica permanent cu Dispeceratul – Respecta legislatia in vigoare priving circulatia pe drumurile publice Cerintele sunt: – Atestat transport marfa, generala – Permis conducere C+E – Card tahograf – Experienta de […]