După ce s-au pus pe furat: roţi de rezerve, acumulatoare şi benzină, trei tineri din Carei trebuie să dea seamă asupra faptelor comise în faţa poliţiştilor. Cu toate că hoţiile au fost comise în luna decembrie a anului trecut, oamenilor legii le-a luat ceva vreme până ce au dat de urmele făptaşilor. Este vorba despre: […]
Aflaţi încă sub vraja Revelionului, doi minori, unul de 14 şi al doilea de 17 ani s-au gândit că ar fi bine să se mai înveselească cu câteva înghiţituri de tărie. Dar cum tărie nu aveau, iar bani nici atât, au furat două sticle cu băutură dintr-un Supermarket din Baia Mare. Şi cum cheful nu-i […]
Începând cu 1 ianuarie 2011, plata ajutorului social se asigură de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale cu bani de la Bugetul de Stat, iar din acest an banii pot fi viraţi şi în cont curent personal sau în card. La nivel de judeţ sunt aproximativ 4700 de beneficiari. Legea privind venitul minim garantat a […]
8 elevi de la 3 licee din municipiu au participat astăzi la etapa judeţeană a concursului naţional „Istorie şi Societate în dimensiune virtuală” organizat astăzi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Câştigătorul premiului I va participa la etapa Naţională a concursului, care se va desfăşura la Bucureşti. Cei 8 elevi care au participat la concurs sunt […]
Primul vernisaj de pictură şi gravură din acest an a avut loc în holul Consiliului Judeţean Satu Mare. Artiştii care au expus au fost Jenei Greta şi Kilyen Istvan. Vernisajul expoziţiei a avut loc astăzi de la ora 15.00, la care au participat Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Csehi Arpad, vicepreşedinţii Mircea Govor şi Adrian Ştef, […]
Un adolescent de numai 14 ani şi-a văzut astăzi moartea cu ochii. Aflat la joacă cu sania pe un derdeluş din Moftin, băiatul s-a izbit violent cu sania de un gard din zonă, ajungând în stare foarte gravă la spital. Deşi medicii au fost nevoiţi să îi scoată splina, băiatul a fost salvat de la […]
Conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe anul 2011 cu controale în teren, pentru conştientizarea fermierilor privind întreţinerea şi lucrarea pământului, cu argumentul că fiecare dosar va fi verificat riguros. Directorul APIA Satu Mare Viorel Pintea a declarat că din 15 ianuarie se va întâlni cu fermierii în toate zonele din judeţ pentru […]
N-avem fotbal de valoare, dar la baschet suntem … la înălţime ! La conferinţa de presă de astăzi, susţinută de conducerea CSM Satu Mare, n-a fost amintit fotbalul nici măcar din întâmplare, în schimb echipa feminină de baschet a ţinut „capul de afiş”. Conducerea clubului sătmărean – Vasile Fogel, Gabor Kereskenyi şi Ionel Pacurariu – […]
După ce au rămas fără o leţcaie prin buzunarele golite până peste poate de sărbătorile de iarnă, unii s-au gândit să-şi scoată lucrurile la mezat. Sperând într-un câştig care, cât de cât să le revigoreze portmoneele, comercianţii de ocazie din Piaţa de vechituri s-au confruntat cu dezinteresul sătmărenilor. Oamenii se interesau, făceau calcule, se târguiau […]
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au prins în flagrant o persoană care încerca să mituiască un poliţist de frontieră cu suma de 100 lire sterline. În fapt, în data de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, […]
Marţi seara, poliţiştii de frontieră de la Petea, aflaţi pe traseul Lazuri – Satu Mare au emis semnalele regulamentare pentru oprirea unei maşini. Şoferului însă nici prin cap nu i-a trecut să tragă pe dreapta. Astfel că, oamenii legii au urmărit maşina în cauză reuşind să-l oprească, în cele din urmă, pe strada Bariţiu din […]
Un bărbat de 72 de ani din Sătmărel era cât pe ce să-şi piardă viaţa după ce a intrat în stop cardio-respirator. Incidentul a avut loc aseară cu câteva minute înainte de ora 22.00. Făcându-i-se rău, familia împreună cu vecinii au sunat după Ambulanţă. Ajunşi la faţa locului, membrii echipajului de intervenţie şi-au dat repede […]
Chiar de sătmăreanul nu-i estetician din născare, anomaliile bat la ochi, de nu ne-am mira o iotă dacă sălile de aşteptare al oftalmologilor ar deveni, într-o bună zi neîncăpătoare. Afişe, care la vremea lor poate provocau niscaiva forfotă (măcar intelectuală) prin organismul obosit al orăşenilor, au ajuns astăşi să fluture, în adevăratul sens al cuvântului, […]
S-a dus vacanţa … cu trenul din Franţa! De azi elevii, cu mic, cu mare s-au reîntors în băncile şcolilor. Cele două săptămâni de vacanţă ocazionate de sărbătorile de iarnă au luat sfârşit astfel că elevii se întorc şi ei la muncă. Perioada care urmează nu va fi prea uşoară. Elevii, pentru un răstimp de […]
Dovedind din nou o crasă incultură şi o gravă iresponsabilitate, preşedintele Traian Băsescu şi-a permis să justifice noua lege a educaţiei naţionale, prin care au fost făcute concesii fără precedent UDMR, realizându-se o discriminare pozitivă a minorităţii maghiare fără precedent în Uniunea Europeană, cu următoarele prevederi ale articolului III din Proclamaţia de la Alba Iulia […]