Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a inaugurat marți, 30 august, podul peste râul Crasna, situat în localitatea Berveni, pe DJ 108 M. Inaugurarea a avut loc în prezența președintelui Csehi Arpad și a celor doi vicepreședinți – Mircea Govor și Adrian Ștef, fiind prezenți, de asemenea, senatorul Gunthner Tiberiu, reprezentanţii comisiei de recepţie, mai mulți […]
Acțiuni de control ce au vizat verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind conformitatea, comercializarea şi etichetarea produselor alimentare aflate în vânzare sub formă congelată ( carne, peşte, legume, îngheţată, etc), au fost organizate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) în perioada 15 – 23 august a.c. Controalele s-au desfăşurat în reţeaua de […]
Timp de zece minute alarmele au sunat cu putere în zona Spitalului Județean Satu Mare, iar forțele de ordine – polițiști, polițiști locali și jandarmi – au dirijat populația înspre locurile de adăpostire. Circulația autoturismelor a fost oprită pe strada Prahovei, iar Piața de Alimente nr.1 s-a golit instantaneu de vânzători și cumpărători, aceștia fiind […]
Polițiștii de frontieră sătmăreni un descoperit 1.077 pachete de țigări de proveniență ucraineană ascunse într-un autoturism . Luni, 29 august a.c., în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român Emeric V., în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Opel Zafira […]
În vederea finalizării lucrărilor la Unitatea de Primire a Urgențelor ( UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, Ministerul Sănătății a alocat 1,5 milioane lei. Anunțul a fost făcut luni, 29 august, de președintele Consiliului Județean – Csehi Arpad, în cadrul ședinței ordinare care a avut loc de la ora 14:00. Potrivit președintelui Csehi, lucrările de […]
În acest sfîrşit de săptămână pe fondul consumului excesiv de alcool mai mulţi sătmăreni au provocat scandal în baruri din municipiu. Astfel în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 august a.c. în jurul orelor 03,45 jandarmii au fost solicitaţi, prin apelul de urgenţă 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict izbucnit pe fondul consumului excesiv […]
În data de 28.08.2011, pe Drumul Naţional 1F, în afara localităţii Supur, a avut loc un eveniment rutier. Attila S. de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă marca Suzuki, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe […]
Poliţiştii din cadrul formaţiunii rutiere Tăşnad au fost sesizaţi în data de 29.08.2011, ora 02:44, despre faptul că pe Drumul Naţional 1F, la ieşirea din localitatea Tăşnadul Nou, a avut loc un eveniment rutier. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că Vlad M. de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca […]
Probele scrise ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, au început luni, 29 august, cu proba la limba şi literatura română. Potrivit evidențelor Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, pentru a doua sesiune a bacalaureatului s-au înscris 2.041 de absolvenţi, dintre care 1.534 vor susţine examenul scris la matematică şi 1.137 la limba şi literatura română. […]
Un sătmărean de 49 ani a avut ghinion la sfârșitul săptămânii trecute în timp ce se afla la pescuit pe malul unei ape din județ. Din cauza unei manevre greșite, cârligul pregătit la capătul firului pentru peștele uriaș la care aspiră toți pescarii împătimiți, i s-a înfipt în obrazul stâng. B.T. a fost nevoit să […]
După frecușuri care durează de la începutul anului, Primăria, Prefectura și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare au căzut în sfârșit la pace în privința utilizării imobilului fostei Școli Generale nr.13 ca sediu al Poliției Locale. Potrivit primarului Iuliu Ilyes, între instituțiile menționate a fost semnat un acord care a fost trimis spre aprobare Ministerului Educației. […]
Aflat în imposibilitatea financiară de-a continua lucrările de modernizare începute cu trei ani în urmă, SC Beny Alex SRL din Negrești Oaș, a decis să scoată la vânzare hotelul „Dacia”. Prin adrese emise către Primărie și Consiliul Județean, Direcția Județeană pentru Cultură Culte și Patrimoniu Național ( DJCCPN) Satu Mare a făcut cunoscut conținutul înștiințării […]
În vederea construirii unei creșe în Satu Mare, consilierii au aprobat, în ședința de săptămâna trecută, transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MRDT), a unui teren în suprafaţă de 1500 mp, proprietate privată a municipiului. Proiectul de hotărâre aprobat de consilieri a fost inițiat în baza derulării de către MRDT a […]
Între cei 100 de instrumentiști care fac parte din Budapest Gypsy Symphony Orchestra, cel mai mare taraf țigănesc din lume, se află și sătmăreanul Horvath Jeno. Prezent la conferința de presă organizată de staff-ul orchestrei înaintea concertului pe care aceasta l-a susținut în seara zilei de 26 august la Satu Mare, Horvath Jeno, care a […]
Sătmăreanul: Cine este Anisa Finta? Anisa: Am 18 ani, sunt eleva in Londra pe specialitatea Business, plecata timp de un an. Sătmăreanul: Cât timp petreci săptămânal pe net şi ce îţi ocupă cea mai mare parte? Anisa: Nu folosesc internetul exccesiv, doar cand am nevoie sa vorbesc cu cineva sau sa ma documentez. Cea mai […]