25 de elevi de la Școala cu clasele I-VIII Culciu Mare și-au expus astăzi, 18 ianuarie, lucrările de artă în holul Centrului de Creație Satu Mare. Evenimentul a fost vernisat de la ora 15.00. Intitulat sugestiv ”Lăsați copiii să vină la mine!”, expoziția conține o serie de icoane pe sticlă lucrate de către elevii școlii […]
Un bărbat de 60 de ani, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, a fost accidentat marți, 17 ianuarie, la ora 10.45, în Ardud. Poliţiştii Serviciului Rutier, sesizaţi cu privire la producerea evenimentului, au stabilit în urma efectuării cercetării la faţa locului, că pietonul a fost accidentat de autoturismul condus de Ioan B., de 30 […]
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au identificat principalii suspecţi în cazul a trei furturi comise din societăţi comerciale, prejudiciul cauzat în urma acestor infracţiuni ridicându-se la suma de 97.155 lei. În baza unor ordonanţe de reţinere emise de ofiţerii de cercetare penală, cei doi suspecţi, Karoly G., de 28 de […]
Sindicaliştii de la Electrolux organizează joi, 19 ianuarie, prima acţiune premergătoare grevei generale prevăzută pentru 24 ianuarie. Este vorba despre o grevă de avertisment care va fi organizată timp de două ore în fiecare din cele două schimburi. Conducerea fabricii a fost înştiinţată despre greva generală printr-o adresă oficială datată marţi, 17 ianuarie. Potrivit liderului […]
Un sătmărean de 42 de ani a fost reținut marți, 17 ianuarie, de către polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică Timișoara după ce, aflându-se în tramvai a scos un cuțit și a început să-i amenințe pe călători. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.30. Potrivit unui comunicat de presă postat pe siteul […]
Vă redăm în cele ce urmează comunicatul de presă remis azi redacţiei de către PSD Satu Mare prin care anunţă ruperea colaborării cu Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu. În urma unor grave şi repetate injurii şi calomnii proferate la adresa Partidului Social- Democrat şi a mai multor lideri judeţeni ai acestui partid de către preşedintele Mircea […]
Cea de-a treia ediţie a competiţiei internaţionale de scrimă ,,Cupa Satu Mare la floretă, cadeţi” va avea loc la Satu Mare în zilele de 28 şi 29 ianuarie. Pentru organizarea ediţiei din acest an se estimează participarea a peste 200 concurenţi înscrişi şi a peste 70 oficialităţi (arbitri, observatori, echipe tehnice, oficiali federali). Evenimentul va […]
Crimă, sinucidere s-au accident? Este întrebarea la care oamenii legii au căutat răspuns în cazul bărbatului găsit fără suflare într-un vagon de tren din Gara Ferăstrău. Cadavrul cestuia a fost descoperit marți, 17 ianuarie, în jurul orei 11.00, de către angajații stației CFR. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Roxana Cristea […]
Revolta generală din ţară generată de alergia provocată populaţiei de culoarea orange, a semănat spaimă în rândul reprezentanţilor din teritoriu ai puterii. În consecinţă, loviţi subit de grija pentru cei pe care i-au ignorat cu bună ştiinţă până acum, după metoda scoaterii castanelor din foc cu mâna altora, şefii instituţiilor locale cu activitate în domeniul […]
Azi, 18 ianuarie, de la ora 17:00, organizaţia judeţeană a Partidului Poporului Dan Diaconescu organizează un miting autorizat de protest la Satu Mare. Mitingul va porni de pe platoul din faţa Muzeului Judeţean Satu Mare după care protestatarii se vor îndrepta către Piaţa 25 Octombrie. Deşi s-a solicitat autorizaţie pentru intervalul 17:00-23:00 aprobarea din partea […]
Aşa sună anunţul postat ieri pe pagina de facebook a sătmăreanului Vlad Andrei „Nu sunem huligani, nici membri de partid. Suntem cetăţeni! Nu protestăm numai împotriva unui preşedinte, oricât de autoritar sau de corupt este, ci împotriva unui clase politice înstrăinate şi incompetente. Ieşim din nou în stradă, cerând ceea ce democraţia românească a încetat […]
Revelionul Muzicanților din acest an va avea loc vineri, 27 ianuarie, la Restaurantul Daemi din Piaţa Libertăţii. Cheful va începe la ora 20.00, iar preţul unui bilet “care include tot” a precizat Mircea Deac, este de 120 de lei de persoană. Despre Revelionul Muzicanților au vorbit astăzi, 17 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă […]
Un fel de concluzie a întâlnirii pe care a avut-o cu membrii Comisiei de Dialog Social, a fost prezentată marţi, 17 ianuarie, în cadrul conferinţe de presă organizate de prefectul Radu Giurcă. Cu toate că a fost pentru prima dată când ziariştii nu au fost invitaţi la şedinţa Comisiei de Dialog Social, prefectul a declarat […]
Printr-o adresă oficială datată marţi, 17 ianuarie, Sindicatului Liber „Samus” a înştiinţat conducerea SC Electrolux SA Satu Mare cu privire la declanşarea grevei generale începând cu data de 24 ianuarie. Potrivit liderului sindical Sorin Faur, până în prezent au fost strânse 725 de semnături pro grevă din partea a tot atâţia sindicalişti, din cei 820 […]
Penitenciarul Satu Mare nu este unul ”suprapopulat”. ”Fiecare deținut își are patul său” a declarat astăzi, 17 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în sala mica de ședințe a Consiliului Județean (CJ), directorul instituției, Ioan Iuga. La întâlnirea cu presa a fost present și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, chestorul Ioan […]