Trei noi blocuri ANL vor fi construite în municipiul Satu Mare

Trei noi blocuri ANL vor fi construite în municipiul Satu Mare

Azi, 10 ianuarie, a fost predat amplasamentul pentru construcția a 70 de apartamente ANL pe str. Poligonului, în prezența primarului Kereskényi Gábor, a viceprimarului Adrian Albu, precum și a reprezentanților constructorului, proiectantului și a celor din partea Agenței Naționale pentru Locuință. „Suntem preocupați să dăm o şansă tinerilor din Satu Mare de a avea o […]

Proiect de peste 1 milion de euro pentru un spital din județ

Proiect de peste 1 milion de euro pentru un spital din județ

Spitalele din Carei şi Kisvarda (Ungaria) vor colabora pentru accesarea de fonduri europene în vederea dotării celor două unităţi spitaliceşti, a declarat luni, 8 ianuarie, directorul Spitalului Felső-Szabolcsi, Hegyi Henrik. „Este o oportunitate deosebită ca cele două spitale să colaboreze, în condiţiile în care s-au lansat axele de finanţare în domeniul cooperării transfontaliere. Am avut […]

Schimbări la Continental ! Nemții vor să reorganizeze compania

Schimbări la Continental ! Nemții vor să reorganizeze compania

Cu cinci divizii, șapte uzine, dintre care una la Carei, patru centre de cercetare și peste 18.000 de angajați în România, Grupul german Continental a demarat discuții privind o reorganizare a structurii sale. Este posibil ca gigantul din industria auto să se transforme într-un holding. Specialiștii spun că orice modificare a structurii acestuia va avea […]

Noua versiune a Bitdefender BOX, produsă la Satu Mare, i-a impresionat pe americani. Au semnat contractul !

Noua versiune a Bitdefender BOX, produsă la Satu Mare, i-a impresionat pe americani. Au semnat contractul !

Bitdefender a anunțat semnarea unui parteneriat de licențiere a tehnologiilor cu producătorul american de echipamente pentru rețele Netgear, care va include în produsele sale soluțiile de securitate pentru dispozitive smart, dezvoltate în România, sub denumirea Netgear Armor. „Integrarea soluțiilor Bitdefender în routerele Netgear va contribui decisiv la prevenirea breșelor catastrofale și a atacurilor informatice venite […]

Două spargeri și o tentativă de viol într-un cartier din Satu Mare

Două spargeri și o tentativă de viol într-un cartier din Satu Mare

Siguranța cetățenilor din cartierul 14 Mai lasă mult de dorit. Un sătmărean atrage atenția autorităților competente asupra unei situații destul de grave. „Atenție pe Aleea Begoniei. În doar o săptămână s-au spart 2 autoturisme și o tentativa de viol s-a comis. Probabil autorul este acel individ la toate 3 …”, scrie sătmăreanul pe Facebook. Cu […]

O primărie din județ, pârătă la Prefectură

O primărie din județ, pârătă la Prefectură

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut azi, 10 ianuarie, audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi şeful Serviciului Juridic, Cosmin Dorle, consilierul pe relaţii cu publicul, Florin Găzdac respectiv reprezentantul OCPI Satu Mare, Florica Crespai. În această săptămână s-au înscris în audienţă cinci persoane. În primul caz a fost prezent Preşedintele […]

Razie pe drumurile din județ

Razie pe drumurile din județ

O acţiune care a vizat verificarea stării tehnice a autovehiculelor care circulă pe drumurile publice a fost organizată marți, 9 ianuarie, pe raza localităților Botiz și Agriș de către polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român (RAR). În cadrul acțiunii poliţiştii au aplicat 23 de sancțiuni […]

Femeie condamnată pentru tâlhărie. Cât va sta după gratii

Femeie condamnată pentru tâlhărie. Cât va sta după gratii

În cursul zilei de marți, 9 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au identificat două persoane, urmărite pentru executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, a fost identificată o femeie de 55 de ani, din localitatea Berveni, pe numele căreia Judecătoria Carei a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Aceasta […]

Concert folk de „Ziua Culturii Naționale”

Concert folk de „Ziua Culturii Naționale”

Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu” va găzdui luni, 15 ianuarie, ora 18.00, concertul folk ”…să nu uităm… niciodată” dedicat „Zilei Culturii Naționale”. Participă artiștii: Mircea Vintilă, Marius Bațu, Geta Govor, Florin Micaș, Sorin Bălaj & Radu Lup, Roxana Gheorghiu & Loredana Morar, Cezar Petrovici, Adina Hodișan. În deschiderea concertului va avea loc un moment festiv […]

Concert Extraordinar de Anul Nou, joi, la Filarmonică

Concert Extraordinar de Anul Nou, joi, la Filarmonică

Joi, 11 ianuarie, va avea loc Concertul Extraordinar de Anul Nou, organizat de Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Concertul va începe la ora 18.30 în sala Filarmonicii. Cu acest prilej, melomanii sătmăreni vor putea audia fragmente din creațiile lui Johann Strauss, Frederick Loewe, Karl Millöcker și Charles Gounod.

Dispozitiv de securitate produs la Satu Mare, prezentat la un târg de tehnologie din Las Vegas

Dispozitiv de securitate produs la Satu Mare, prezentat la un târg de tehnologie din Las Vegas

Producătorul autohton de software, Bitdefender, prezintă la târgul de tehnologie Consumer Electronics Show din Las Vegas noile funcționalități ale celei de-a doua generații a Bitdefender BOX. Acest dispozitiv de securitate este produs la Satu Mare care protejează toate gadgeturile inteligente conectate la internet. „Bitdefender a creat piaţa soluţiilor de securitate pentru locuinţe conectate şi, odată […]

S-au semnat contractele. Aparatură ultramodernă la Spitalul Județean

S-au semnat contractele. Aparatură ultramodernă la Spitalul Județean

„Astăzi am făcut un pas important pentru creșterea performanței actului medical la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare” – a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare la București după ceremonia de semnare a contractelor pentru achiziția unor echipamente de imagistică la Palatul Victoria. Președintele CJ, împreună cu Adrian Marc, managerul Spitalului Județean au […]

Raliul Dakar continuă printre dunele de nisip

Raliul Dakar continuă printre dunele de nisip

În această după-amiază (azi, 9 ianuarie) Mani Gyenes va lua startul în etapa a IV-a a Raliului Dakar. Mani se va așeza la start la ora 14.40 (ora României). „Dakar 2018 Etapa 4 San Juan de Marcona – 330 km de probă specială și legătură de 114 km. Mani va lua startul pe probă la […]