Un bătrân de 79 de ani din Satu Mare a fost salvat în ultima clipă de către pompieri. Totul s-a întâmplat vineri, 12 ianuarie. Locatarii unui bloc de la Burdea au sunat la „112”, speriați că nu l-au mai văzut de câteva zile bune pe bătrânul de 79 de ani. Ajunși la fața locului, pompierii […]
Un accident soldat cu rănirea unui tânăr a avut loc vineri, 12 ianuarie, în localitatea Doba. Acesta se deplasa cu un moped. Din primele informații reiese că tânărul venea de pe un drum secundar și nu s-a oprit la intersecție, iar șoferul care se deplasa pe Drumul Național nu a mai putut evita impactul. Cert […]
Pompierii din Timiș care au participat la stingerea incendiului de la sonda de gaz din Moftin, au fost premiați de către autoritățile județene. Celor care au luptat cu focul le-au fost oferite vineri, 12 ianuarie, la Palatul Administrativ, diplome de merit din partea prefectului de Timiș, Eva Andreaș, președintelui consiliului județean, Călin Dobra şi conducerii […]
Tânărul de 34 de ani care a provocat accidentul mortal de la Cluj, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive. Bărbatul se afla la volanul unui BMW înmatriculat în Satu Mare. Accidentul a avut loc joi, […]
Coordonați de procurori, polițiștii au ridicat documentele medicale în cazul fetiței de doar un an și jumătate care a murit la Spitalul Județean din Satu Mare. Necropsia fetiței se va face în cursul acestei zile (azi, 12 ianuarie), iar procurorii așteaptă rezultatele medicilor patologi. Pe lângă polițiști și procurori, la nivelul Spitalului Județean s-a constituit […]
Joi, 11 ianuarie, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a confirmat un focar de pestă porcină africană, într-o gopodărie din comuna Micula. DSVSA Satu Mare a fost notificată despre apariția de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezența pestei porcine africane, au fost impuse restricții de mișcare a […]
Două persoane, una de 17, iar de de-a doua de 53 de ani au fost reținute pentru 24 de ore după ce au tâlhărit o bătrână de 88 de ani. Totul s-a întâmplat joi, 11 ianuarie, în localitatea Păulești. Potrivit polițiștilor, cele două persoane, după ce și-au amenințat victima, au plecat cu 80 de lei. […]
Azi, 12 ianuarie, imediat după miezul nopții, pe sensul de ieșire din țară, la PTF Petea, s-au prezentat la controlul de frontieră cetățenii ucraineni O.B. și V.F., în vârstă de 39, respectiv 38 de ani, călătorind cu o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, cu care transportau diverse bagaje. Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit […]
Șoferul care a provocat accidentul mortal de la Cluj era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expitrat. În urma accidentului, un bărbat de 37 de ani, pasager în mașină, a decedat. BMW-ul condus de către acesta era înmatriculat în Satu Mare. În data de 11 ianuarie, […]
Mii de sătmăreni vor rămâne fără curent electric săptămâna viitoare. Electrica anunță lucrări care vor fi executate pe rețea. Luni – 15.01.2018 -între 9-17: Ardud-parțial, Micula-parțial, Negrești-Oaș: Victoriei Bloc 3, str. Unirii, str. Vrăticel (parțial), Bl. 17, Bl. 9; -între 8-15: Carei str. M. Viteazul bl. 9, 13, Tiream, Cămin-parțial; Marţi-16.01.2018 -între 9-17: Satu Mare: […]
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au efectuat joi, 11 ianuarie, o acțiune pe linia nerespectării regimului legal de viteză. Cu această ocazie au fost constatate 84 de abateri contravenționale, în valoare de 11.775 de lei, fiind reținute și două permise de conducere. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 50 dintre acestea au fost […]
„Ziua Culturii Naționale” și împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu va fi sărbătorită luni, 15 ianuarie, la Negrești-Oaș printr-o serie de manifestări cultural-artistice. Programul manifestărilor: -Orele 9:00 – 16:00, la Biblioteca Orăşenească Expoziţie de carte „Mihai Eminescu – poetul nepereche” Concurs „Îl omagiem pe Eminescu”, cu participarea elevilor de la […]
Până azi, 12 ianuarie, toți medicii de familie din județ au semnat contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare. „Vă informăm că astăzi, 12.01.2018, până la ora 13.30, activitatea de încheiere a contractelor cu medicii de familie s-a finalizat prin semnarea lor de către toţí furnizorii. Prin urmare, începând cu această […]
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a finalizat cercetările şi a emis rechizitoriul prin care a sesizat instanţa, dispunând trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat din judeţul Caraș-Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. În fapt, la data de 22 septembrie 2017, polițiștii […]
152 de locuri de muncă sunt vacante în acest moment în județ, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare. Dintre acestea, un număr de 6 se adresează celor cu studii superioare, 46 celor fără calificare, iar restul de 100 persoanelor cu studii medii. În continuare vă prezentăm lista cu locurile de […]