Într-o atmosferă de consens general, consilierii municipali sătmăreni, reuniţi în şedinţă ordinară, marţi, 29 noiembrie, au epuizat în circa 30 de minute cele 24 proiecte de hotărâre rămase pe ordinea de zi, după ce unul din cele 25 prevăzute iniţial a fost scos la propunerea viceprimarului Kereskenyi Gabor. Deşi era de aşteptat ca spriritele să […]
Primăria comunei Odoreu organizează joi, 1 decembrie, o serie de manifestări ocazionate de Ziua Națională a României. Acțiunile dedicate acestei zile încep la ora 15.00 cu arborarea Drapelului Național, urmat apoi de un Te Deum oficiat de preoții cultelor de pe raza comunei. Potrivit edilului șef a localității, Dumitru Pop, un grup de cetățeni îndrumați […]
Joi, 1 Decembrie, în municipiul Carei vor avea loc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României. De la ora 10:00, la Monumentul Ostașului Român vor avea loc depuneri de coroane şi un Te Deum, iar de la ora 16:00, la Casa Comunitară Sf. Ladislau (fostul Club 9 Mai) va fi organizat un spectacol festiv. Protagoniştii spectacolului […]
Prin intermediul unui comunicat de presă, E.ON Energie România informează că procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat, astfel că o parte a clienţilor urmează să primească facturile în luna decembrie a.c. cu întârziere de aproape două săptămâni. E. ON Energie România pune întârzierea pe seama faptului că autorităţile locale nu […]
Poliţiştii Biroului Rutier au intervenit luni, 28 noiembrie, la ora 16.48, în cazul unui accident ce a avut loc pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiu. Ferencz K., de 67 de ani, aflat la volanul unei mașini, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 55 de ani, angajată regulamentar în traversarea străzii, prin loc […]
Ca într-un film cu proști (că altfel greu îi mai poți spune), sinucigașul de carieră Mircea Oros, în vârstă de 45 de ani, cel care a mai amenințat de două ori în luna octombrie că sare în Someș, a ajuns astăzi, la cea de-a treia tentativă de suicid. Obișnuit că provoacă tămbălău, omul s-a așezat […]
În cadrul conferinţei de presă organizate luni, 28 noiembrie, primarul Iuliu Ilyes a atras atenţia asupra unui aspect cu care, ca la fiecare sfârşit de an, sătmărenii se vor confrunta atât pe stradă cât şi în timp ce se află acasă. Este vorba despre persoanele care, sub pretextul că acţionează în numele unor asociaţii caritabile […]
Cea de-a treia ediţie a competiţiei internaţionale de scrimă ,,Cupa Satu Mare la floretă, cadeţi” va avea loc la Satu Mare în luna februarie a anului viitor. În vederea organizării şi cofinanţării evenimentului, executivul Primăriei Satu Mare a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local […]
Sala de lectură a Colegiului Național (CN) ”Mihai Eminescu” a găzduit astăzi, 28 noiembrie, cu începere de la ora 13.00, o expoziție dedicată părintelui ASTREI, Vasile Lucaciu. Fondul documentar a fost asigurat de Asociația SAVO Satu Mare – Scrieri ale vechiului oraș. La evenimentul organizat de catedrele de istorie și cea de limbă și literatură […]
Aproximativ 260 de artişti din toată ţara vor fi prezenţi joi, 1 Decembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) pentru a sărbători alături de sătmăreni Ziua Naţională a României. Este vorba despre spectacolul muzical-coregrafic denumit „De dragoste, de neam, de ţară”, aflat la cea de-a doua ediţie, organizat de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, […]
Oamenii legii au identificat în cursul zilei de duminică, 27 noiembrie, două persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de furt, reuşind totodată recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate proprietarilor păgubiţi. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Tăşnad l-au depistat pe principalul suspect în cazul unui furt de animale. Iniţial proprietarul, Petrică G., de 40 […]
Pe strada Aurel Vlaicu nr.72 din municipiu, va fi inaugurat marţi, 29 noiembrie, primul magazin social din Satu Mare. Magazinul Somaro, denumit astfel după numele asociaţiei care patronează în România aceste spaţii comerciale, se adresează exclusiv oamenilor ameninţaţi de sărăcie, iar produsele care vor fi puse în vânzare vor fi la preţuri simbolice, obţinute cu […]
Şase persoane au ajuns sâmbătă, 26 noiembrie, la spital după ce au suferit răni grave în urma unor accidente de circulaţie. Oamenii legii pun aceste tragedii pe seama neatenţiei şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Primul accident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 10.35, în localitatea Ambud, soldat cu rănirea gravă a unei […]
În perioada 18-25 noiembrie, pe raza judeţului Satu Mare au fost depistate două cazuri de trichineloză, la doi porci din localităţile Botiz şi Peleş. Cantitatea de 394 kg în valoare de 3.152 lei a fost confiscată şi incinerată. În altă ordine de idei, vineri, 25 noiembrie, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu […]