În cadrul acţiunilor desfășurate la sfârşitul săptămânii, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare au fost aplicate 443 de amenzi contravenţionale, în valoare de 43.105 lei. De asemenea, au fost reţinute opt permise de conducere pentru următoarele abateri: unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru consum de alcool, două pentru neacordarea priorităţii […]
Vasile Cuc din Racșa este căutat de zile întregi de către familia sa. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a dispărut fără urmă din Orașu Nou, în data de 25 ianuarie, spunând că vrea să meargă la târgul din Seini. Membrii familiei cer cu disperare sprijinul celor care pot să le furnizeze informații și […]
O femeie care a suferit arsuri grave a fost transportată astăzi, 30 ianuarie, la București cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 13.15 şi a revenit în capitală la ora 16.00. Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale (MApN) echipamentele medicale şi […]
Centrul Cultural din Carei a găzduit vineri, 29 ianuarie, cea de-a X-a ediţie a concursului regional de recitări „Mihai Eminescu”, organizat de Direcţia de Cultură din oraș în colaborare cu Centrul Cultural Carei şi Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”. La ediţia din acest an au participat 77 de elevi de la școlile […]
Vineri, 29 ianuarie, în organizarea Mişcării Tinerilor pentru Pace Satu Mare în colaborare cu Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” a avut loc seminarul „Vrem să schimbăm inimile pentru a construi o lume mai umană pentru toți: astfel începe PACEA”, susţinut de prof. Alberto Quattrucci, secretarul Comunităţii Sant’Egidio din Roma. Evenimentul s-a desfășurat la Liceul Teoretic […]
Meteorologii au emis, astăzi, 30 ianuarie o nouă atenționare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în 22 de județe, printre care și Satu Mare. Potrivit specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 12.00, în județul Cluj, în județele Satu Mare și Bistrița-Năsăud, local în zonele joase și pe drumurile naționale și europene, se […]
O autoutilitară aparținând SC Unicarm SRL a fost implicat astăzi, 29 ianuarie într-un accident de circulație pe raza localității Buzești (comuna Fărcașa) din județul Maramureș. Șoferul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție, SMURD dar și de la Serviciul de descarcerare Maramureș. Din primele investigații […]
16 persoane din județul Satu Mare au ajuns în această săptămâna la spital, după ce au fost diagnosticate cu trichineloză. Potrivit conducerii DSVSA Satu Mare, cele 16 persoane sunt din Sătmărel și Dorolț. Direcția de Sănătate Publică (DSP), împreună cu DSVSA au demarat o anchetă în acest caz, și au prelevat probe de carne, analizele […]
Un polițist la 478 de locuitori este raportul care reiese din bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Satu Mare, document prezentat astăzi, 29 ianuarie de către șeful instituției, Florentin Vlad. Statul de organizare al IPJ Satu Mare are prevăzute 822 de funcţii (173 de ofiţeri, 613 agenţi şi 36 de personal contractual) şi este […]
Începând cu data de 1 februarie, se va derula proiectul comun denumit „Și copiii pot salva o viață”, inițiat de Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Somes” și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. Acest proiect a fost inițiat ca urmare a necesității conștientizării și educării tinerei generații […]
Alocaţiile bugetare aprobate în 2015 pentru IPJ Satu Mare au fost de 50.426.680 lei, astfel că s-a reușit achitarea tuturor restanțelor către furnizorii de servicii și utilități. Anunțul a fost făcut astăzi, 29 ianaurie, de către șeful IPJ Satu Mare, Florentin Vlad, în cadrul ședinței de bilanț. Potrivit celor declarate de Florentin Vlad, eforturile depuse […]
Un bărbat de 32 de ani a suferit mai multe leziuni după ce a încasat câțiva pumni în zona capului de la un consătean de-al său. Incidentul a avut loc joi (28 ianuarie) seara, în jurul orei 21.00, într-o cârciumă din Medieșu Aurit. Din investigațiile efectuate de oamenii legii a rezultat faptul că, pe fondul […]
Politiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Carei, au identificat joi, 28 ianaurie, cinci persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei cinci tineri, printre care doi minori cu vârste de 16, respectiv 17 ani, sunt autorii unui furt dintr-o rulotă care staționa în Piaţa din Carei. […]
În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 28 ianuarie pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare, au fost reţinute nouă permise de conducere. Este vorba despre abateri precum neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (6) şi depaşirea limitei de viteză (3). De asemenea, au fost aplicate 303 de amenzi contravenţionale, în valoare de 28.205 lei. În vederea […]