Echipa de minihandbal a Asociației Sportive Școlare „Olimpus” din Negrești-Oaș a participat și în acest an la EUROZONA, calificându-se pentru a doua oară în fazele superioare ale competiției, unde vor întâlni formații din EUROZONA 6 (Corona Brașov, Dinamo Brașov, CS Olimpic Târgu Mureș, CS Sfântu Gheorghe, Cs Odorhei). Echipa alcătuită din: Olivia Gavro, Valeria Mihoc, […]
Negreștenii sunt invitați să participe sâmbătă (9 mai) seara la „Festivalul Luminii” și să redescopere astfel frumusețea lucrurilor mărunte. Evenimentul va avea loc în parcul de la Obelisc, de la ora 20.30. „Festivalul Luminii” este susținut și de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. Cercetașii României au hotărât ca anual, timp de câteva ore, să le […]
Lucrările pe strada Cornetului din Negrești-Oaș sunt aproape de finalizare, după ce azi, 5 mai a început asfaltarea străzii. Investiția este realizată din fonduri eruopene, în cadrul unui proiect mai mare care vizează modernizarea a șase străzi. Anterior, pe strada Cornetului au fost reabilitate și extinse rețelele de apă și canalizare în cadrul programului județean […]
Sala de festivități a Protopopiatului Ortodox Oaș din Negrești a găzduit sâmbătă (2 mai) seara, recitalul extraordinar susținut de maeștrii liedului: baritonul George Emil Crâsnaru, soprana Bianca Luigia Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu. Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, s-a declarat impresionată de prestația artiștilor afirmând că astfel de concerte ar trebui să aibă loc mai […]
Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a vizitat azi, 30 aprilie, șantierul de la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron”, acolo unde se construiește un atelier de tâmplărie modern din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de 944.341,46 lei, din care valoarea totală eligibilă este reprezentată de suma de 688.580,31 lei (finanțare nerambursabilă și contribuția beneficiarului). […]
Florica Țiplea (clasa a IX-a C) și Ioana Șofran (clasa a XI-a C), eleve la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” din Negrești-Oaș, vor reprezenta Regiunea de nord-vest la etapa națională a concursului „Alege! Este dreptul tău”. Joi, 22 aprilie, la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații „Ion I. C. Brătianu” din Satu Mare, s-a desfășurat […]
Maestrul George Emil Crâsnaru (bas-bariton) de la Universitatea „Robert Schumnan” din Dusseldorf, unul dintre cei mai importanți interpreți români de operă și lieduri, împreună cu soprana Bianca Luigia Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu de la Universitatea Națională de Muzică București vor susține sâmbătă, 2 mai, un concert extraordinar la Negrești-Oaș. Concertul va avea loc de […]
„Pământul trebuie protejat și ocrotit. Pământul este casa noastră, a tuturor!” este mesajul cu care copiii de la Grădinița nr. 7 din Negrești-Oaș au trecut azi, 22 aprilie, pragul Primăriei din localitate. Micuții au fost primiți de primarul Aurelia Fedorca. Cu această ocazie, micii ecologişti au împărţit fluturaşi cu mesajul „Pământul este casa noastră, a […]
Zeci de copiii de la grădinițele și școlile din Negrești-Oaș au dat sâmbătă, 18 aprilie, un exemplu de simț civic ieșind la acțiunea de curățenie. La acțiune a participat și primarul Aurelia Fedorca alături de consilieri locali și angajați ai primăriei. “Le mulțumesc copiilor și cadrelor didactice care au spus prezent azi la acțiunea de […]
Elevii din Negrești-Oaș își invită părinții să li se alăture la acțiunea de curățenie generală care va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, în cartierele din oraș, în cadrul acțiunii „Dă undă verde cartierului tău/ Verde de la Școală!”, susținută de instituțiile de învățământ și de Primărie. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, de la ora 09.00, […]
Cu ocazia Săptămânii „Școala altfel”, sute de elevi din Negrești-Oaș au trecut pragul Muzeului Țării Oașului, acolo unde au asistat la demonstraţii de olărit și încondeiat ouă și la ateliere de creaţie, vizitând și expoziția meșteșugărească. Astfel, luni, 6 aprilie, elevii au participat la atelierul de creaţie organizat de Școala Gimnazială Nr. 3. Marți, 7 […]
Miercuri, 8 aprilie, jandarmii din Negreşti-Oaş au primit vizita unor elevi şi copii de grădiniță în cadrul proiectului educaţional „Școala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Copiii, însoţiţi de cadrele didactice, au fost curioşi să vadă cum îşi desfăşoară activitatea jandarmii, care sunt materialele pe care le au în dotare şi cu […]
Cei mai mici cititori ai orașului Negrești-Oaș au făcut primii pași în bibliotecă, fiind încântați să descopere cărțile cu poveștile pe care le știau deja de la grădiniță. Cu această ocazie, copiii de la Grădinița nr. 7 au adus o mulțime de cărți pe care le-au donat bibliotecii pentru a putea fi citite și de […]
„Ziua Internațională a Romilor” a fost sărbătorită azi, 7 aprilie, la Negrești-Oaș, printr-un spectacol oferit de membrii comunității. Dintre oficiali, la eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și primarul Aurelia Fedorca. În cadrul evenimentului a avut loc un concurs de poezii, de cântece și dans. „Ziua Internaţionalǎ a […]
Noul sediu al Institutului Cultural Român (ICR) din Lisabona (Portugalia), organizează vineri, 10 aprilie, de la ora 19.00, un eveniment dedicat Țării Oașului, intitulat sugestiv … „Acasă la oșeni”. Invitatul special al serii este primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. La evenimentul din Vinerea Mare va participa și autoarea romanului „Șerpoaica”, Karina Mureșanu Vlad, scriitoare originară […]