Lucrările de modernizare continuă la Negrești-Oaș: A început asfaltarea străzii Cornetului

strada Cornetului 1

strada Cornetului

Lucrările pe strada Cornetului din Negrești-Oaș sunt aproape de finalizare, după ce azi, 5 mai a început asfaltarea străzii. Investiția este realizată din fonduri eruopene, în cadrul unui proiect mai mare care vizează modernizarea a șase străzi. Anterior, pe strada Cornetului au fost reabilitate și extinse rețelele de apă și canalizare în cadrul programului județean masterplan.

Primarul Aurelia Fedorca s-a deplasat azi pe strada Cornetului pentru a inspecta lucrările. „Am avut o lucrare foarte grea pe această stradă din cauza problemelor care s-au ivit pe parcurs și a disconfortului creat pentru cetățenii care locuiesc în zonă. Sunt bucuroasă că reușim să finalizăm această investiție importantă, iar rezultatul mulțumește pe toată lumea. Vom continua în rimt alert lucrările și pe celelalte străzi, în măsura în care finalizăm investițiile la rețelele de apă și canalizare”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

În cadrul aceluiași proiect au fost modernizate deja străzile Vrăticel, Unirii 1 și Valea Cerbului, iar în acest moment se lucrează pe străzile Unirii II, Oașului și Morii. Pe toate aceste străzi au fost reabilitate și extinse și rețelele de apă și canalizare. Valoarea totală a investiției este de aproximatoiv 10 milioane de lei.

În paralel, Primăria Negrești-Oaș are în program modernizarea altor 19 artere din oraș din fonduri atrase prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Astfel, în acest moment se lucrează pe străzile Pieții, Moților, Primăverii și Viitorului.

În cadrul acestui proiect vor fi modernizate următoarele străzi: Moților (tronson Ion Creangă – str. Turului), DC 11 – str. Turului (tronson str. Victoriei – str. Dumbrava), Primăverii, Viitorului, Pieții, Arenei, 1 Iunie (tronson str. Moților – str. Plopilor), 1 Iunie (prelungire str. 1 Iunie – str. Pădurii), Crizantemelor, Salcâmilor, Mihai Viteazu, Moților (tronson str. Turului – str. Salcâmilor), Livezilor, Tudor Vladimirescu, Pădurii, Borcutului, Vâltori și Tineretului, dar și strada Morii și Șoferilor din Tur.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.