Două eleve din Negrești-Oaș, calificate la concursul național „Alege! Este dreptul tău”

elevi

Florica Țiplea (clasa a IX-a C) și Ioana Șofran (clasa a XI-a C), eleve la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” din Negrești-Oaș, vor reprezenta Regiunea de nord-vest la etapa națională a concursului „Alege! Este dreptul tău”.

Joi, 22 aprilie, la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații „Ion I. C. Brătianu” din Satu Mare, s-a desfășurat faza județeană a concursului pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău”. Elevii de nivel liceal au avut de realizat un eseu cu tema „Să învățăm să mâncăm sănătos” și au răspuns la un test din domeniul protecției consumatorilor.

Elevele Florica Țiplea din clasa a IX-a C și Ioana Șofran din clasa a XI-a C, de la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” din Negrești-Oaș, pregătite de profesoara Marinela Bartiș, s-au calificat la etapa națională a competiției. Faza pe țară se va desfășura în perioada 22-27 iunie, la Năvodari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.