Accident între două maşini de Poliţie ! Patru poliţişti la spital ! (Foto)

Accident între două maşini de Poliţie ! Patru poliţişti la spital ! (Foto)

Două autospeciale de Poliție au fost implicate într-un accident rutier, sâmbătă, înainte de miezul nopții, la Sântana, pe drumul județean 792 C. IPJ Arad transmite că cele două autospeciale se aflau în urmărirea unei mașini. 4 polițiști au ajuns la spital Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că cele două autospeciale de Poliție se […]

Bărbat încătuşat după ce a condus beat şi fără permis

Bărbat încătuşat după ce a condus beat şi fără permis

La data de 26 octombrie, în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism pe strada Păuleștiului din municipiu. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din comuna Păulești, a fost testat cu aparatul etilotest, […]

Nu şi-a plătit impozitele la stat

Nu şi-a plătit impozitele la stat

La data de 18 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-au sesizat din oficiu despre faptul că o societate comercială situată în Satu Mare nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată către bugetul de stat, înregistrând restanțe mai mari de 60 de zile la plata impozitelor, […]

Sindicatul Europol cere premierea poliţiştilor sătmăreni care au refuzat mita (Foto)

Sindicatul Europol cere premierea poliţiştilor sătmăreni care au refuzat mita (Foto)

Un echipaj rutier din cadrul Biroului Rutier Satu Mare a oprit un conducător auto care circula pe contrasens. Pentru această faptă, politistii i-au adus la cunoștință că legea prevede și obligativitatea aplicării măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice. În timp ce polițistul scria procesul verbal, conducătorul auto s-a prezentat la […]

Şofer cercetat de SJA, după ce le-a oferit mită poliţiştilor

Şofer cercetat de SJA, după ce le-a oferit mită poliţiştilor

În data de 6 octombrie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Satu Mare au fost sesizați de către un echipaj de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Satu Mare, cu privire la faptul că o persoană pe care au oprit-o în trafic pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier le-a oferit […]

Permise de conducere false, descoperite la PTF Petea

Permise de conducere false, descoperite la PTF Petea

Ieri, 29 septembrie, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism Volskwagen Touareg, înmatriculat în Ucraina. În cadrul verificărilor, la solicitarea politistilor, bărbatul a prezentat şi un permis […]

Rupt de beat la volan

Rupt de beat la volan

La data de 22 septembrie, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Național 19, între localitățile Livada și Orașu Nou, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat, de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism. Polițiștii au procedat […]

Şi-a ameninţat mama şi copilul

Şi-a ameninţat mama şi copilul

La data de 11 septembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat și-ar fi amenințat mama și copilul, la domiciliul acestora din Valea Vinului. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-ar fi amenințat cu acte de violență mama de 67 de ani, precum și pe […]

Bărbat condamnat la puşcărie, reţinut la intrarea în ţară

Bărbat condamnat la puşcărie, reţinut la intrarea în ţară

Ieri, 5 septembrie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Suceava. În urma controlului specific, politistii au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis de Judecătoria Suceava […]

Permis de conducere fals, descoperit la Petea

Permis de conducere fals, descoperit la Petea

In Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din țară un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca BMW X3 înmatriculat în Ucraina. Politistii i-au solicitat șoferului și permisul de conducere, ocazie cu care au constatat faptul că documentul prezentat la […]

Doi hoţi încătuşaţi de poliţişti

Doi hoţi încătuşaţi de poliţişti

Joi, 10 august, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 29 și 42 de ani, ambii din județul Timiș, bănuiți de comiterea a mai multor infracțiuni de furt. Oamenii legii au constatat faptul că, în cursul lunii mai, cei doi bărbați ar fi sustras un portofel și suma de 8.700 […]

O poveste de onoare și umanitate în orașul Livada. Mesajul Sindicatului Europol (Foto)

O poveste de onoare și umanitate în orașul Livada. Mesajul Sindicatului Europol (Foto)

Într-o seară obișnuită, agent șef de Poliție Robaș Gheorghe, Agent de poliție Morar Vasile și tânărul elev Tărțan Nicholas din cadrul Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan Cluj-Napoca, le-a fost dispusă intervenția la un eveniment pe cât de grav pe atât de delicat. Spitalul Județean de Urgență Satu Mare apelat la sprijinul polițiștilor, cu […]

Portbagaj plin cu haine contrafăcute

Portbagaj plin cu haine contrafăcute

Polițiștii rutieri, în localitatea Ciuperceni, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 38 de ani, domiciliat în aceeași localitate. În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, polițiștii au identificat mai multe articole de îmbrăcăminte, care ar fi purtat mărci identice similare unor mărci înregistrate, susceptibile a […]

Au furat de pe un şantier

Au furat de pe un şantier

  Polițiștii efectuează cercetări față de doi bărbați, de 45, respectiv 38 de ani, ambii din Carei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, bărbații ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unui șantier, de unde ar fi sustras mai multe materiale de construcție, cauzând un prejudiciu de 18.000 de lei. Prejudiciul a […]

Razii în municipiul Satu Mare. Peste 30 de amenzi

Razii în municipiul Satu Mare. Peste 30 de amenzi

Azi, 9 iunie, în intervalul orar 06.00-10.00, polițiștii au desfășurat o acțiune în municipiul Satu Mare, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și, implicit, asigurarea unui climat de ordine și liniște publică. În urma desfășurării activităților specifice, polițiștii au legitimat peste 170 de persoane, aplicând 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.330 lei, conform […]