O poveste de onoare și umanitate în orașul Livada. Mesajul Sindicatului Europol (Foto)

Într-o seară obișnuită, agent șef de Poliție Robaș Gheorghe, Agent de poliție Morar Vasile și tânărul elev Tărțan Nicholas din cadrul Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan Cluj-Napoca, le-a fost dispusă intervenția la un eveniment pe cât de grav pe atât de delicat.

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare apelat la sprijinul polițiștilor, cu informația că o persoană în vârstă de 70 de ani, domiciliată în Livada, a fost transportată la unitatea medicală, prezentând leziuni la cap. Se bănuia că ar putea fi victima unui accident rutier sau a unei infracțiuni.

Cu promptitudine și profesionalism, colegii noștri au demarat cercetările si activitățile specifice. Verificările au scos la iveală că acea persoană nu a fost victima vreunei infracțiuni. Cu toate acestea, tristul incident s-a datorat unor probleme medicale, iar bătrânul s-a împiedicat și a căzut, lovindu-se la cap.

Politistii au descoperit într-o sacoșă aparținând bătrânului suma de 6300 lei, probabil economiile de-o viață ale acestuia. După externarea persoanei, întreaga sumă găsită i-a fost restituita celui în cauză, de către politisti. Surprins de gestul polițiștilor, bărbatul le-a mărturisit ca nu a crezut ca își va recupera vreodată întreaga sumă de bani.

“Această poveste exemplară ne arată cât de importante sunt valorile noastre umane și câtă încredere merită să avem în oamenii din jurul nostru. Polițiștii din Livada, județul Satu Mare, demonstrează încă o dată că misiunea noastră nu se oprește doar la aplicarea legii, ci și la sprijinirea comunității și protejarea celor aflați în nevoie.

Mulțumim Agentului șef de Poliție Robaș Gheorghe, Agentului de poliție Morar Vasile și tânărului Elev Tărțan Nicholas pentru dăruirea și dedicarea lor în această situație” spun repreyentantii Sindicatului Europol Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.