Ce alimente s-au scumpit în ultimul an ?

Ce alimente s-au scumpit în ultimul an ?

Rata anuală a inflaţiei în luna august 2023 comparativ cu luna august 2022 este 9,4%, potrivit unui comunicat al INS transmis, marţi, presei. Dacă ne uităm la cele mai importante scumpiri atunci când facem o comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, adică august 2022, câteva alimente au preţul mai mare: zahărul, cartofii, ouăle şi […]

Alimentele ce conțin larvă de gândac, lăcuste, vierme de făină vor fi puse pe standuri

Alimentele ce conțin larvă de gândac, lăcuste, vierme de făină vor fi puse pe standuri

Legea privind utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse în România a fost adoptat marți de Senat. Se interzice operatorilor economici includerea noilor alimente în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate. Au fost înregistrate 66 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 12 abţineri. Proiectul […]

Lista alimentelor care se vor ieftini de la 1 august

Lista alimentelor care se vor ieftini de la 1 august

Lista alimentelor care se vor ieftini de la 1 august este disponibilă. De la începutul lunii viitoare se vor aplica măsurile care ar trebui să ducă la o scădere a prețurilor la raft pentru 14 alimente de bază.  Astfel, pentru pâine, lapte, ouă, făină sau ulei, carne de porc şi de pui, distribuitorii nu vor […]

Creşte valoarea tichetelor de masă

Creşte valoarea tichetelor de masă

Tichetele de masă se majorează de la 1 august 2023 la 35 de lei și de la 1 ianuerie 2024 la 40 de lei, au anunțat reprezentanții Guvernului.  Prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu a avut loc luni, la Palatul Victoria, pe agendă regăsindu-se mai multe teme […]

Când vom vedea efectele ordonanței pentru ieftinirea alimentelor

Când vom vedea efectele ordonanței pentru ieftinirea alimentelor

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că preţul anumitor alimente de bază este mai mare în România decât în Germania şi a subliniat că din luna august se vor vedea efectele ordonanţei privind plafonarea. ”O să reuşim pentru că de această dată avem parteneri şi le mulţumesc încă o dată marilor retaileri care s-au angajat în acest […]

Cât va costa 1 kg de carne de porc sau 1 litru de ulei de la 1 august?

Cât va costa 1 kg de carne de porc sau 1 litru de ulei de la 1 august?

Ordonanța de urgență care limitează prețurile la alimente a fost adoptată azi. După ce se va aplica reducerea adaosului comercial, prețurile la cele 14 produse de bază ar trebui să scadă cu aproximativ 25-30%, conform procesatorilor. Concret, de exemplu, un litru de lapte cu 1,5% grăsime ajunge în supermarket la 6 lei și 45 de […]

Ordonanța care va ieftini mâncarea a fost publicată de Guvern

Ordonanța care va ieftini mâncarea a fost publicată de Guvern

Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de ordonanță de urgență pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază, care conține și lista produselor vizate. Ordonanța urmează să fie aprobată în ședința de guvern de joi, au declarat surse guvernamentale pentru Digi24.ro. „Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică (…) pe întreg […]

Ciolacu anunță lista alimentelor de bază care se vor ieftini

Ciolacu anunță lista alimentelor de bază care se vor ieftini

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că marile lanțuri de magazine au transmis o primă listă cu produse pentru care Executivul vrea să implementeze o schemă de reducere a prețurilor la alimente de bază. Este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.  „Am […]

Alimentele care se pot ieftini după scăderea TVA-ului

Alimentele care se pot ieftini după scăderea TVA-ului

Taxa pe valoare adăugată (TVA) ar putea scădea de anul viitor în cazul unei liste de produse, inclusiv alimentele pe bază de soia și băuturile nealcoolice, cu un impozit de 9% specificat în proiectul depus de Senat. Din data de 1 ianuarie 2024, conform unui document oficial care anticipează o modificare în Codul fiscal, cota […]

Mai multe produse au fost retrase de pe rafturile supermarketurilor

Mai multe produse au fost retrase de pe rafturile supermarketurilor

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă alimentară pentru mai multe supermarketuri din țară, unde au fost găsite mai multe produse contaminate care pun în pericol sănătatea consumatorilor. Mai multe produse contaminate au fost găsite pe rafturile supermarketurilor Kaufland, Carrefour, Metro, Profi și Cora. După ce zilele trecute mai […]

Urmează o nouă creştere a preţului la alimente!

Urmează o nouă creştere a preţului la alimente!

Naţiunile Unite au transmis un avertisment în privinţa impactului uriaş asupra securităţii alimentare. Preţurile la produsele alimentare vor creşte. Naţiunile Unite au avertizat marţi că ruperea uriaşului baraj de la Kahovka de pe fluviul Nipru (în sudul Ucrainei) va avea un impact considerabil asupra securităţii alimentare mondiale, relatează Reuters. Martin Griffiths, responsabilul ONU pentru ajutor […]

Pachete de alimente pentru persoanele defavorizate

Pachete de alimente pentru persoanele defavorizate

În conformitate cu prevederile O.U.G nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării programului operațional ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD , la nivelul municipiului Satu Mare au fost recepționate în data de 24.04.2023, pachetele de alimente tranșa a VI-a din cadrul programului de sprijin a categoriilor de persoane cele mai defavorizate, în vederea distribuirii acestora […]

Topul alimentelor cu beneficii pentru sănătatea ochilor

Topul alimentelor cu beneficii pentru sănătatea ochilor

Potrivit experților, există alimente care pot fi consumate pentru îmbunătățirea sănătății ochilor. Menținerea unei diete echilibrate poate ajuta pe oricine să își mențină ochii ochii sănătoși și să reducă riscul de a dezvolta diferite afecțiuni oculare. Iată topul celor cinci alimente, care ajută la menținerea sănătății ochilor Peștele, în special somonul, poate fi un aliment […]

TOP 10 cele mai hrănitoare alimente din lume

TOP 10 cele mai hrănitoare alimente din lume

Nutritionistii au realizat un top cu cele mai bune alimente după analizarea a peste 1.000 de legume şi fructe în stare crudă.  Cartof dulce (86 calorii/100 g. Această legumă conţine din belşug betacaroten, un antioxidant redutabil, care scade incidenţa cancerului). Smochine (259 de calorii/100 g.Consumate proaspete sau uscate, asigură un aport optim de mangan, un […]

Prof. Vlad Ciurea: Acesta este cel mai bun supliment pentru organism

Prof. Vlad Ciurea: Acesta este cel mai bun supliment pentru organism

Prof. Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar a accentuat că cel mai bun „supliment alimentar” pentru organism este mâncarea cât mai naturală. „Cel mai bun supliment alimentar pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la ţară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ţinută cât mai puţin la […]

1 2 3 5