Alimentele ce conțin larvă de gândac, lăcuste, vierme de făină vor fi puse pe standuri

Legea privind utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse în România a fost adoptat marți de Senat. Se interzice operatorilor economici includerea noilor alimente în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.

Au fost înregistrate 66 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 12 abţineri.

Proiectul de act normativ a fost iniţiat de social-democraţii Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Radu Oprea şi Diana Tuşa şi a intrat în circuit parlamentar în aprilie 2023.

Comisiile raportoare (de agricultură şi economică) din Senat au înlocuit în proiect sintagma „făină de insecte” cu alimente noi autorizate.

Potrivit unui amendament introdus de comisiile raportoare şi însuşit de plen, sunt enumerate Regulamentele europene în ale căror anexe sunt precizate formele de utilizare (congelată, pastă, uscată, pudră, parţial degresată), condiţiile în care pot fi utilizate alimentele noi în produsele alimentare, categoriile specifice de alimente în care se pot utiliza şi proporţiile maxime admise.