Albuşul de ou, bun pentru a scoate petele de cafea

Albuşul de ou, bun pentru a scoate petele de cafea

Albușul unui ou, spirt, apă călduţă şi o cârpă umedă este tot de ce ai nevoie pentru a scoate petele de cafea din camasile albe. Separă gălbenuşul de albuşul oului, iar apoi amestecă albuşul cu două linguri de apă călduţă şi cu un strop de spirt. Bate bine amestecul şi apoi, cu cârpa umedă, aplică-l pe […]

Curse pentru elevi, începând din 11 septembrie, în municipiul Satu Mare

Curse pentru elevi, începând din 11 septembrie, în municipiul Satu Mare

Ca urmare a devierii mai multor linii de transport din cauza lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo în centrul vechi din municipiul Satu Mare”, odată cu începerea noului an școlar, Transurban S.A. Satu Mare vine în ajutorul elevilor cu următoarele curse pentru a facilita transportul spre și dinspre unitățile […]

Ciprian Crăciun a fost reales președinte PES activists Satu Mare

Ciprian Crăciun a fost reales președinte PES activists Satu Mare

Astăzi, 9 Septembrie 2023, la sediul PSD Satu Mare, a avut loc Conferința de Alegeri a Organizației  Județene PES Activists Satu Mare. Lucrările conferinței s-au bucurat de prezența președintelui PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, secretarul general Janina Sitaru, președintele PSD Satu Mare Mircea Govor, reprezentanți PES activists din județele Maramureș, Bihor, Cluj, Timiș, invitați […]

Se ridică restricţiile de circulaţie de la Supur

Se ridică restricţiile de circulaţie de la Supur

Mâine, 10.09.2023 începând cu ora 06,00 se ridică toate restricțiile de circulație impuse în zona afectată de scurgerile din puțul forat de la Supuru de Sus, la limita cu județul Sălaj. Astfel, se va relua circulația rutieră și pe DN19A spre și dinspre municipul Satu Mare. De asemenea, se reia alimentarea cu energie electrică în […]

Militar român, găsit fără suflare

Militar român, găsit fără suflare

Un maistru militar în vârstă de 23 de ani a fost găsit, sâmbătă, împuşcat în inimă, la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București. Ultima evaluare psihologică a avut-o în februarie 2023 și fusese declarat apt. „Maistrul militar Mănoiu Robert Andrei, în vârstă de 23 de ani, de la Baza 89 […]

Tabăra tinerilor creștini „Hristos în mijlocul nostru!”

Tabăra tinerilor creștini „Hristos în mijlocul nostru!”

Cu binecuvântarea PS Părinte JUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în perioada 5-7 septembrie, la schitul „Sf. Arh. Ștefan” de la Luna Șes, s-a desfășurat tabără de vară a tinerilor din parohiile cercului pastoral IV, Protopopiatul Oaș. Organizator: Pr. Buda Sorin Ioan, Parohia Bocicău. Activitățile desfășurate pe parcursul a trei zile au fost vaste și au […]

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis

Holograf revine la Satu Mare cu un concert de vis. Evenimentul va avea loc la data de 3 noiembrie, ora 19.30, la Casa de Cultura a Sindicatelor. HOLOGRAF, cea mai mare trupă din istoria rockului românesc, va cânta marile hituri lansate în cei peste 40 de ani de carieră, dar și câteva cântece de pe noul […]

S-a deschis circulaţia pe drumul Zalău – Tăşnad

S-a deschis circulaţia pe drumul Zalău – Tăşnad

Începând de astăzi, 9 septembrie, ora 12.00, s-a deschis circulația rutieră pe tronsonul Zalău – Tășnad respectiv pe ruta E81 Zalău – DN1F Tășnad. Urmare a măsurilor tehnice realizate pentru punerea în siguranță provizorie a puțului forat de la Supuru de Sus, str. Principală nr. 1, se stabilește măsura de deschidere a circulației pe drumul […]

Adolescentă dată dispărută de mama sa. Găsită în vama Urziceni (Foto)

Adolescentă dată dispărută de mama sa. Găsită în vama Urziceni (Foto)

Vineri, 8 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, o minoră, cetățean român. Aceasta călătorea în calitate de pasager într-un microbuz care se deplasa pe ruta Germania-România. În urma verificărilor suplimentare efectuate de politisti, s-a constatat faptul că adolescenta, de 16 ani, […]

Dr. Mihaela Bilic. Ce băgăm în ghiozdan ?

Dr. Mihaela Bilic. Ce băgăm în ghiozdan ?

Odată cu începerea școlii încep și grijile părinților legate de alimentația celor mici. Ce înseamnă mâncare sănătoasă pentru un copil, ce să-i pun în pachetul pentru școală, câte gustări să aibă în meniu, ce ne facem cu pofta de dulce și cu produsele ambalate… iată doar câteva dintre întrebările care necesită răspuns! V-ați gândit vreodată […]

Castelul din Carei şi comoara ascunsă a naziştilor

Castelul din Carei şi comoara ascunsă a naziştilor

Nici ţinuturile Sătmarului nu sunt ferite de poveşti care incită imaginaţia generaţiilor. Aşa este şi cu legenda comorii ascunse a naziştilor. Povestea se leagă de Castelul Karolyi. Legenda își are izvorul mai aproape de zilele noastre, și anume în cel de-al Doilea Război Mondial, când naziștii au ocupat castelul Károlyi. Se spune că în perioada celui de-al […]

Cine a inventat vasul de toaletă ?

Cine a inventat vasul de toaletă ?

Toaletele la care se putea trage apa au apărut în anul 1596. Atunci britanicul Sir John Harrington a publicat un studiu în care a descris cum funcționează noua toaletă pe care a numit-o Ajax. A instalat una la el acasă, iar apoi a mai instalat una și la Regina Elisabeta I a Marii Britanii. Deși […]

Pământul s-a zguduit vineri de două ori

Pământul s-a zguduit vineri de două ori

Un nou cutremur în România! Este din nou activitate seismică intensă în Vrancea. Vorbim despre al doilea cutremur de astăzi din această zonă. Cel mai nou cutremur a avut loc în această seară, la ora 20:54, în judeţul Vrancea, zona seismica Vrancea. Potrivit informaţiilor oferite de Institutul pentru Fizica Pământului (INFP), a fost vorba despre un seism slab. […]