O mamă, o bunică și două fete minore în vârstă de 2 și de 5 ani din județul Satu Mare au fost internate în stare gravă la Spitalul Județean după ce s-au spălat pe cap cu șampon deparazitar pentru oi care conține un compus organo-fosforic. Fetița de 5 ani se află în acest moment intubată […]
Cluj-Napoca este, în aceste zile, gazda Conferinței Naționale a Liceelor Pedagogice din România, un eveniment major organizat sub egida Asociației Liceelor Pedagogice din România (ANCLP) și a Centrului „Step by Step”. Evenimentul se bucură de parteneriatul solid al Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar Județean Cluj, precum și al Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, reflectând […]
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat, astăzi, în jurul orei 10.30, să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit din municipiul Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu 11 cadre militare, respectiv […]
O casă din municipiul Satu Mare a fost cuprinsă de flăcări, duminică dimineața, 3 martie, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii de la ISU Satu Mare ,,Detașamentul de pompieri Satu Mare intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și 11 cadre militare pentru lichidarea unui incendiu produs la o […]
Într-un moment de celebrare care aduce în prim-plan valorile familiale și respectul pentru generațiile trecute, Lenghel Augustin, un locuitor venerabil al comunei Cig din județul Satu Mare, a fost omagiat la împlinirea vârstei de 100 de ani. Evenimentul a marcat nu doar un secol de viață, ci și o poveste de dragoste și dedicare, domnul […]
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” din județul Satu Mare a fost chemat să acționeze noaptea trecută pentru a stinge două incendii domestice. Echipa de pompieri din Satu Mare a răspuns la un apel în Ambud la aproximativ 00:30, folosind două vehicule de stingere echipate cu apă și spumă pentru a controla un foc izbucnit […]
În urma reorganizării traseelor pentru transportatorii de marfă ucraineni, cauzată de închiderea sau blocarea unor puncte de trecere la frontiera dintre Ucraina și alte state europene, s-a înregistrat o creștere semnificativă a timpilor de așteptare pentru camioane la ieșirea din România spre Ucraina prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu. Pentru a aborda această problemă, […]
Consiliul Județean Satu Mare anunță stadiul în care se află mai multe proiecte legate de drumurile expres din județ. Această inițiativă ambițioasă vizează conectarea județului la rețeaua largă europeană de autostrăzi și la arterele rapide din nord-vestul României. În centrul acestor eforturi se află recenta reuniune a Grupului de lucru româno-ungar pentru infrastructura autostrăzilor, găzduită […]
Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a terminat seria meciurilor amicale cu o remiză împotriva colegei de seria al Ligii a 3-a, Minaur Baia Mare, scor 1–1. În meciul disputat vineri după masă în Stadionul Olimpia-Daniel Prodan, ambele echipe şi-au creat câteva ocazii în fața porții adverse. Însă doar băiămărenii au […]
“5 băieți s-au născut ieri 29 februarie 2024 în Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, hotărâți să-și sărbătorească ziua de naștere din patru în patru ani. Fetițele, au preferat să mai aștepte o zi. Știm că ele iubesc să fie sărbătorite. Astfel, cinci sătmăreni s-au alăturat celor 12600 români și celor 4,1 milioane oameni din […]
Joi, 29 februarie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat un cetățean român în vârstă de 46 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Acesta conducea un autovehicul marca Renault Traffic, înmatriculat în Franța. Polițistul de frontieră care a efectuat formalitățile de control a constatat că mașina figurează ca […]
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetată pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum […]
Primăvara începe în suflet şi parcă nu ar fi la fel de frumoasă fără mărțișoare. Aduse de peste mări si țări, confecționate de mâini dibace, mărțișoarele vestesc alături de ghiocei venirea primăverii. Şi în acest an, jandarmii sătmăreni au ţinut să-şi arate preţuirea şi respectul faţă de doamne şi domnişoare, iar pentru aceasta au apelat […]
Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare va prezenta la Teatrul Municipal Carei o dramatizare după Maidanul cu dragoste, de G.M. Zamfirescu, în regia lui Andrei Mihalache. Acesta este cel de-al doilea spectacol din abonament și se va juca după următorul program: Marți, 5 martie, ora 18.00 – pentru elevi, Miercuri, 6 martie, […]
Între 4 și 8 martie, Asociația Caiac SMile va organiza cea de-a șaptea tabără de schi adaptat persoanelor cu dizabilități din acest sezon, pe pârtia Icoana din Cavnic (jud. Maramureș). Tabăra este organizată în parteneriat cu Somipress România, SuperSki Cavnic, Pârtia Icoana Cavnic și Centrul de Închiriere ”Fulg de nea”. Echipa asociației sătmărene va fi […]