Pentru sătmărenii care au încercat să cumpere câte ceva vineri, 22 aprilie, din piaţa de produse tradiţionale, dezamăgirea a fost direct proporţională cu pustiul din holul Casei de Cultură a Sindicatelor. Ici colo, câte un comerciant consecvent, care spera că prinşi de febra pregătirilor pentru Paşte, sătmărenii n-o să observe că preţurile au luat-o brusc […]
În intervalul 15 – 21 aprilie, Poliţia Ecologică Satu Mare au continuat acţiunile de depistare a persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la păstrarea curăţeniei pe raza municipiului. În acest interval au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, din care şapte cu avertisment şi şase cu amendă, în valoare totală de 2.000 lei. Abaterile constatate au […]
Bucurie mare în rândul elevilor. Ministrul Funeriu a mai adăugat o zi la vacanţa şcolarilor. Astfel învăţăceii se vor întoarce în băncile şcolii nu marţi, 26 aprilie, aşa cum era prevăzut anterior ci miercuri, 27 aprilie. Ordinul a fost semnat de ministrul Educaţiei argumentând că în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale o parte dintre elevi au […]
Deşi sărbătoarea Paştelui se apropie, traficul în vămile din judeţul Satu Mare este departe de agitaţia din urmă cu câţiva ani. Cu doar două zile înainte de Înviere, atât în Vama Petea cât şi la Urziceni se circulă în condiţii normale, fără aglomeraţie şi cozi interminabile, şi fără a fi necesară, cel puţin deocamdată, suplimentarea […]
Unele instituţii şi societăţi comerciale din municipiul Satu Mare vor avea program special de Paşte. Astfel, autobuzele SC Transurban SA, vor circula sâmbătă, 23 aprilie, doar până la ora 19:00, iar duminică nu va circula niciun autobuz. Luni, 25 aprilie, înainte de masă, de la ora 8:00, vor circula doar autobuzele care asigură transportul în […]
Cel puţin 230 mc de deşeuri au fost adunate de la începutul acestei luni din complexele de locuinţe sociale de pe străzile Crângului şi Ostrovului, din zonele stadionului UNIO şi a fostelor blocuri ale IPL-ului, precum şi de pe malul drept al Someşului. Acţiunea de igienizare a fost iniţiată de Primăria municipiului Satu Mare şi, […]
Dacă tot n-o să aibă parte de ştrand, de 1 mai sătmărenii pot să se distreze la Huta Certeze, unde va fi organizată o nouă ediţie a manifestării tradiţionale Sâmbra Oilor. Datină inspirată de momentul ieşirii oilor la păşunat, Sâmbra Oilor a devenit cea mai spectaculoasă sărbătoare câmpenească a tuturor oşenilor şi s-a sărbătorit în […]
Arheologii Muzeului Judeţean Satu Mare au descoperit până în prezent opt schelete în cimitirul medieval de lângă Biserica cu Lanţuri de pe strada Mihai Viteazul. Osemintele au fost dezgropate prin casetarea şanţului săpat pentru canalizare de către muncitori. „Este vorba despre schelete care chiar dacă nu sunt integre au oasele aşezate în ordine anatomică. Până […]
Copii, părinţi şi bunici cu copii au venit astăzi, 21 aprilie în „groapa” de pe Aleea Coposu pentru a-şi etala măiestria artistică. Acţiunea ECO PRINT a ajuns în acest an la cea de-a III-a ediţie şi este organizată cu ocazia Zilei Pământului. „Scopul acestei acţiuni este de a conştientiza copiii, tinerii şi nu în utimul […]
Numeroşi sătmăreni s-au oprit astăzi pentru a asculta ritmurile muzicii lui Cserey Csaba, sau Csabcsi cum ne este cunoscut. Percuţionistul sătmărean a ales să încânte astăzi, 21 aprilie, trecătorii de pe Aleea Corneliu Coposu cu muzica sa. „Oamenii vin, se opresc, unii ascultă, alţii se miră că asemenea obiecte pot fi folosite ca instrumente muzicale. […]
Din dorinţa de-a oferi câtor mai mulţi sătmăreni şansa de-aşi demonstra talentul la muzică, dans, actorie, etc, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” a decis prelungirea termenului de înscriere pentru concursul „LET’S SHOW IT”!. Astfel, după ce iniţial data limită de înscriere a fost prevăzută pentru 20 aprilie, aceasta a fost mutată pentru 22 aprilie. „LET’S SHOW […]
Bunele intenţii ale conducerii Primăriei Satu Mare de-a conferi un aspect estetic aparte unora dintre imobilele incluse în programul de reabilitare termică din acest an sunt contracarate de opinia unora dintre locatarii blocurilor în cauză. Miercuri, 20 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Iuliu Ilyes a precizat că este vorba despre cele două […]
Programul ediţiei din acest an a Festivalului „Zilele Culturale Sătmărene” a fost prezentat de primarul Iuliu Ilyes, miercuri, 20 aprilie, cu prilejul unei conferinţe de presă. Edilul şef a menţionat că suma alocată în acest an se cifrează la 1.000.000 lei, iar manifestările vor debuta în data de 29 aprilie, cu evocarea a 300 de […]
Finalizarea procesului de preluare a Spitalului Orăşenesc Tăşnad ca secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi iniţierea procedurilor de acreditare şi acelea referitoare la clasificarea spitalului, au constituit principalele aspecte abordate miercuri, 20 aprilie, în cadrul conferinţei de presă organizate de conducerea unităţii medicale. La întâlnirea cu ziariştii au fost prezenţi managerul […]
Iubitorii de cactuşi din Satu Mare vor avea posibilitatea să admire aceste plante într-o expoziţie organizată la Muzeul Judeţean. Asociaţia colecţionarilor de cactuşi „Aztekium” din Satu Mare va organiza şi în acest an tradiţionala expoziţie începând din data de 20 mai. Potrivit organizatorilor plantele expuse vor putea fi vizionate până pe data de 29 mai. […]