Până la sfârşitul lunii martie, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să reducă arieratele cu 85%

Până la sfârşitul lunii martie, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să reducă arieratele cu 85%

Facilităţile pe care unităţile administrativ-teritoriale le au la împrumuturile prin trezorerii pentru plata arieratelor dar şi informarea privind constituirea bugetelor locale au fost temele principale prezentate de către directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, în cadrul şedinţei de astăzi, 19 martie a Colegiului Prefectural. Potrivit şefului DGFP Satu Mare, din […]

Zece medalii pentru dansatorii de la Royal la Concursul naţional „Cupa Sântandrei”

Zece medalii pentru dansatorii de la Royal la Concursul naţional „Cupa Sântandrei”

În perioada 16-17 martie, sportivii de la „Royal Dance Club” Satu Mare au participat la Oradea la prima ediţie a Concursului naţional de dans sportiv “Cupa Sântandrei”. La această competiţie dansatorii de la “Royal Dance” au obţinut trei medalii de aur, două de argint, cinci de bronz şi alte şapte perechi s-au calificat în finalele […]

Retrospectivă Radu Ciobanu la 50 de ani

Miercuri, 20 martie, Muzeul de Artă din Satu Mare va găzdui vernisajul expoziţiei retrospective „Radu Ciobanu – 50”. Evenimentul cultural va avea loc de la ora 17.00. Expoziţia este realizată de colectivul secţiei de artă a Muzeului Judeţean, lucrările fiind din colecţii particulare, din colecţia sculptorului şi din cea a instituţiei gazdă. Evenimentul are sprijinul […]

I-a spart geamurile casei

I-a spart geamurile casei

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice un bărbat de 40 de ani, din Batarci, a intrat în locuinţa unui consătean şi i-a spart geamurile casei. Scandalagiul s-a ales cu dosar penal. Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Vasile M., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără […]

Sătmărean ucis de un cioban

Sătmărean ucis de un cioban

Un gălăţean de 37 de ani, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare după ce a înjunghiat un tânăr din Prilog Vii. În urma leziunilor suferite victima a decedat. Făptaşul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit oamenilor legii, pe fondul unui conflict […]

Se vor face plombări pe aproximativ 500 km de drumuri judeţene

Se vor face plombări pe aproximativ 500 km de drumuri judeţene

Cu privire la demararea lucrărilor de asfaltare şi plombare prevăzute pentru anul în curs, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare face următoarele precizări: – Pentru anul 2013 sunt prevăzute realizarea lucrărilor de plombare cu mixtură asfaltică pe toate drumurile judeţene cu îmbrăcăminte asfaltică, lungimea acestora fiind de aproximativ 500 de kilometri; – Lucrările vor începe […]

Provocări europene pentru profesorii și elevii din județul Satu Mare

Provocări europene pentru profesorii și elevii din județul Satu Mare

Azi, 18 martie, comunicatorii campaniei naţionale „Europa, casa noastră”, derulate de Reprezentanța Comisiei Europene în România, au avut întâlniri cu elevii din clasele IX-XI de la Colegiul Naţional “Doamna Stanca” din Satu Mare precum şi cu elevii Şcolii Generale Odoreu. În cadrul primei întâlniri, cei 36 de liceeni au aflat informaţii utile despre concursul „Lider […]

Baschet: CSM Satu Mare – CSM Târgovişte

Baschet: CSM Satu Mare – CSM Târgovişte

Considerat pe bună dreptate ca fiind derby-ul Ligii Naţionale la baschet feminin, bătălia dintre CSM Satu Mare şi CSM Târgovişte se va da marţi, 19 martie, de la ora 18.00, în sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre. Potrivit specialiştilor meciul de mâine (marţi) este de fapt o reeditare a finalei din […]

Elevi prinşi cu ţigări de contrabandă în ghiozdane

Elevi prinşi cu ţigări de contrabandă în ghiozdane

Trei elevi din Satu Mare au fost prinşi de poliţişti cu ghiozdanele burduşite cu ţigări de provenienţă ucraineană. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor cei trei tineri sunt elevi la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Satu Mare. Aceştia au fost opriţi de către oamenii legii în cursul acestei dimineţi (luni, 18 martie) în zona gării. […]

„Zilele Asistenţei Sociale” vor fi marcate şi la Satu Mare

„Zilele Asistenţei Sociale” vor fi marcate şi la Satu Mare

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, structura teritorială Satu Mare cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, SPAS, Organizaţia „Caritas” şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, filiala Satu Mare, organizează în perioada 20-22 martie „Zilele Asistenţei Sociale”. Scopul acestui eveniment este de a educa organizaţiile şi publicul […]

Consultaţii medicale de specialitate la Cabinet Dr. Coica

Consultaţii medicale de specialitate la Cabinet Dr. Coica

În data de 24.03.2013 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. Bocşan Corina Medic Specialist Alergologie şi Imunologie Clinică Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 26.03.2013 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 29.03.2013 la Cabinet Dr. Coica, va consulta […]

Polițiștii s-au întâlnit cu elevii de la școala Constantin Brâncoveanu

Polițiștii s-au întâlnit cu elevii de la școala Constantin Brâncoveanu

În cadrul campaniei „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!”, în cursul zilei de azi, 18 martie, poliţiştii sătmăreni au organizat întâlniri cu elevii claselor a VII-a A şi B, respectiv a VIII-a B de la Şcoala Generală „Constantin Brâncoveanu”. Cei 63 de elevi prezenţi la acţiunile poliţiştilor au vizionat un film educativ, ulterior […]

Expoziţie foto la Castelul Karolyi din Carei

Expoziţie foto la Castelul Karolyi din Carei

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei invită publicul la primul vernisaj al clubului fotografilor amatori din Carei, “Castellum”, care va avea loc duminică, 24 martie, de la ora 12.30 în sala de expoziții a Castelului Károlyi. În cadrul evenimentului vor expune: Adrian Ștefănuți, Alexandra Farkas, Andreea Moisei, Attila Nándor Hágó, Barbara Veres, Cristina […]

Prefectul va susţine joi audienţe la Socond

Cu scopul de a oferi posibilitatea unui număr cât mai mare de cetăţeni să îşi prezinte problemele, prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram continuă seria audienţelor în teritoriu. A doua sesiune din acest an este programată pentru data de 21 martie, începând cu orele 11.00, la Socond, în incinta noii clădiri a şcolii. Cetăţenii […]

Ştiaţi că …?

Ştiaţi că …?

Cea mai veche carte aflată în colecţia Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare, „Decretum Gratiani”, este un incunabul tipărit în data de 1 septembrie 1486 la Basel, în tipografia lui Michael Wensler? Potrivit Catalogului naţional de incunabule „Decretum Gratiani” de la Satu Mare este singurul exemplar din România. Specialiştii susţin că în întreaga lume din această […]