Campania Asociaţiei „Stea” intitulată “11 – Apel pentru sufletul tău!” a fost lansată azi, 8 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Sala XXI a Palatului Administrativ. La întâlnirea cu reprezentanţii mass-media au participat, din partea asociaţiei, Diana Bretan şi Filomena Finta (Miss România în 2003), aceasta din urmă oferindu-şi sprijinul în derularea […]
Femeile social-democrate din România au decis să organizeze o colectă de cărţi pentru copiii cu greutăţi materiale, în cadrul unui program mai amplu privind prevenirea abandonului şcolar. Femeile social-democrate din Transilvania, printre care şi primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute la Alba Iulia în cadrul unui simpozion intitulat „Abandonul şcolar, […]
În cursul zilei de azi, 8 aprilie, fostul consilier local din partea PNL, Ioan Ardelean a fost instalat în funcţia de director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare. La eveniment au participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef şi directorul adjunct […]
Crescătorii de ovine şi caprine din judeţ pot solicita de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare sprijinul pe cap de animal pentru anul 2013 până la finele acestei luni. Conducerea APIA Satu Mare a organizat, la finele săptămânii trecute, o serie de întâlniri de informare cu fermierii sătmăreni. Subvenţii pentru […]
În data de 12.04.2013 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 18.04.2013 la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr. Fodor Marius Medic Primar Chirurgie Generală, Medic Specialist Chirurgie Vasculară Programări la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 12.04.2013 la Cabinet Dr. Coica […]
Tinerii liberali din Ardud, organizează odată cu apropierea Sfintelor Paști, o acțiune umanitară în vederea sprijinirii unor familii nevoiașe. Campania intitulată „Un nou început, o nouă speranţă!”, a ajuns în acest an la cea de-a II-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 8-22 aprilie. Astfel, tinerii liberali invită fiecare persoană cu suflet mare să întindă […]
Sătmăreanul: Cine este Andrada Cuș? Andrada: Ma numesc Andrada Denisa Cuş, am varsta de 20 de ani si sunt studenta in anul 2,in cadrul Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca, la Facultatea de Litere,specializarea Japoneza-Engleza. Sătmăreanul: Cât timp petreci săptămânal pe net şi ce îţi ocupă cea mai mare parte? Andrada: Avand in vedere ca majoritatea tinerilor din ziua de […]
Azi, 7 aprilie 2013, viceprimarul municipiului Satu Mare, dr.Roca Radu împreună cu administratorul public, Băbuţ Domuţa Dan şi secretarul organizației municipale a PSD Satu Mare, Micle Adrian, au participat la ceremonia de investire a noului preot al parohiei Sătmărel, părintele Fărcaş Ovidiu. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor de 6 preoţi în frunte […]
Pianiştii de la Palatul Copiilor Satu Mare s-au întors cu multe premii şi laude de la Concursul internaţional de interpretare pian „Ofrandă sunetului”, organizat la Iaşi. Competiţia a avut loc vineri, 5 aprilie. În continuare vă prezentăm lista cu locurile obţinute de către pianiştii sătmăreni: Locul I: Alin Mariţa Adelin Buricea Alexandra Trela Alexandra Grigoriu […]
După ce au băut împreună doi bărbaţi din Turţ, Nicolae B., de 36 ani și Ioan B., de 30 ani, s-au luat la harţă, cearta degenerând în bătaie. Poliţiştii sosiți la fața locului au constatat faptul că între cei doi a avut loc o discuție în contradictoriu, în urma căreia Ioan B. i-a aplicat lui […]
Vineri, 5 aprilie, magistraţii Tribunalului Satu Mare au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile, a unui bărbat din Bistrița, Constantin A. de 34 de ani, cercetat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale pentru înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2012 – martie 2013, acesta a închiriat un număr de 15 autoturisme […]
Elevele lui Dan Fleşeriu s-au impus azi, 6 aprilie, pe teren propriu în faţa CSBT Alexandria în primul meci din play-off-ul Ligii Naţionale la baschet feminin cu scorul de 62 la 51. Partida a avut loc de la ora 17.00, în sala de sport a LPS, de pe strada Ady Endre din Satu Mare. Baschetbalistele […]
Ieșeanul Dinu Muntean, antropolog cultural aflat în Marea Britanie unde își finalizează studiile doctorale, aflând din presa locală sătmăreană despre situația defrișării copacilor din orașul Carei a trimis o scrisoare deschisă mai multor instituții ale statului prin care cere clarificări asupra cestor defrișări. Vă redăm în continuare conținutul integral al scrisorii: In Atenţia: Comisariatului General […]
Tinerii social democraţi au marcat azi, 6 aprilie „Ziua Mondială a Sănătăţii” printr-o acţiune de măsurare gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale. Astfel, sămărenii preocupaţi de sănătatea lor au avut posibilitatea să treacă pe la corturile amplasate în cele trei locaţii din municipiul, reşedinţă de judeţ. Acţiunea a avut loc în intervalul orar 10.00-12.00. Organizatorii […]
Vicepremierul Liviu Dragnea va începe renegocierea accizei pentru pălincă cu Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut azi, 5 aprilie, în cadrul întâlnirii organizate în Turţ, cu producătorii de pălincă din judeţ. Dragnea a fost însoţit de Vasile Dâncu, respectiv de senatorul Valer Marian, prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram şi deputatul UDMR Erdei D. […]